ARHIVA B365

Comisia Etică:Tănase a încălcat reglementările TVR prin afirmaţia că Ponta e votat de babe şi beţivi

Comisia de Etică şi Arbitraj din Societatea Română de Televiziune (SRTv) s-a autosesizat pe 19 noiembrie privind conţinutul unor comentarii publicate de preşedintele-director general Stelian Tănase pe blogul personal pe 13 noiembrie, „susceptibil să fie încadrat în dispoziţiile unor regulamente în vigoare în TVR (Reglementările privind blogurile şi toate celelalte forme de webcontent personal şi Codul de conduită pentru angajaţii, personalul de conducere şi colaboratorii TVR)”, anunță Mediafax.

Comisia de Etică precizează, într-un punct de vedere publicat pe site-ul TVR, că a fost nevoită să se pronunţe în acest caz în absenţa explicaţiilor lui Stelian Tănase, care „a declinat invitaţiile adresate la o discuţie pe această temă cu Comisia de etică şi arbitraj în datele de 26 noiembrie şi 3 decembrie a.c., invocând programul extrem de încărcat, ca şi faptul că nu a răspuns în niciun fel propunerii comisiei de a alege domnia sa o zi convenabilă pentru întâlnire”.

Comisia de Etică precizează că „sensul evident depreciativ” al expresiilor folosite de Stelian Tănase în descrierea unei părţi a electoratului, asociată de acesta „grupului de susţinători ai unui candidat, sugerarea a două categorii de alegători – una formată din oameni de calitate şi alta alcătuită din declasaţi -„reprezintă o încălcare a Reglementărilor privind blogurile şi toate celelalte forme de webcontent personal pentru angajaţii SRTv, articolul 8: „Blogurile sau site-urile pe care deţinătorii se identifică drept angajaţi ai Televiziunii Române (…) trebuie să respecte intimitatea, sentimentele şi opiniile altora, evitând orice formă de defăimare şi/sau discriminare”.

De asemenea, Comisia de Etică a TVR precizează că afirmaţiile lui Stelian Tănase contravin şi Codului de conduită din Televiziunea Română.

„Prin reacţiile publice pe care le-a generat din poziţia sa de conducător al serviciului public de televiziune, gestul domnului Stelian Tănase contravine Codului de conduită pentru personalul de specialitate, de conducere şi colaboratorii SRTv, articolul 6: «Nimic din ceea ce face sau spune nu trebuie să aducă TVR-ului o reputaţie proastă. Nicio activitate din afara emisiei, incluzând redactarea de material pentru ziare, reviste sau site-uri, scrierea de cărţi pe teme controversate, acordarea de interviuri, susţinerea de discursuri sau prezidarea unor conferinţe nu trebuie să pună la îndoială obiectivitatea sau integritatea muncii lor pentru TVR. Dacă îşi exprimă public opiniile personale în afara emisiei în legătură cu unele subiecte controversate, atunci rolul lor editorial şi în cadrul emisiei poate fi grav compromis»”, spune Comisia de Etică.

Comisia precizează că atât Codul de conduită, cât şi Reglementările privind blogurile sunt în vigoare în TVR, fiind redactate în 2007, respectiv 2010, după modelul normelor similare de la BBC.

„Luând în considerare funcţia persoanei a cărei abatere a fost constatată, prezentele concluzii vor fi înaintate Consiliului de administraţie al SRTv”, mai spune Comisia de Etică din TVR.

Stelian Tănase a publicat, pe 13 noiembrie, pe site-ul personal, un comentariu intitulat „Cine a câştigat dezbaterile dintre candidaţi”, în care a spus, printre altele, că Victor Ponta este votat de „babe din sate părăsite şi beţivi de prin cârciumi rurale”.

„Dacă ar vota numai utilizatorii de online, Iohannis ar câştiga detaşat. Dar numericeşte vorbind, acest electorat este inferior numărului babelor din satele părăsite şi beţivilor de prin cârciumile rurale, al celor strânşi pe marginea şanţurilor să povestească ce le scriu copiii plecaţi în occident la muncă. Că din ce trimit ei trăiesc. Ăştia (spre deosebire de copiii lor) nu votează cu Iohannis, ci cu Ponta la îndemnul primarului, mai ales dacă pune şi cîteva kilograme de mălai şi făină în sacoşa trecută peste gard. În plus amatorii de online nu ies din casă duminica nici măcar să se ducă la vot”, a scris Stelian Tănase.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button