ȘTIRI

Schimbare de peisaj în Centru: blocuri de patru etaje lângă Ateneul Român, Calea Victoriei îngustată

Noile clădiri ar urma să aibă funcţiuni de birouri, comerţ şi alimentaţie publică.  

Proiectul a mai fost propus Comisiei de Urbanism şi în luna august, dar nu a primit avizul arhitecților, după cum relata şi B365.ro în acest articol.

În august, arhitecţii proiectului au fost prezentat în Comisia de Urbanism trei variante pentru „extinderea și refuncționalizarea” celebrului restaurant Cina. Membrii Comisiei de Urbanism au ales una din aceste variante, însă nu cerut o refacere a acesteia pentru a acorda avizul.

Miercuri, proiectanţii au revenit în faţa comisiei cu trei noi variante ale proiectului. Dintre acestea, arhitecţii din Comisia de Urbanism au acordat avizul preliminar pentru o variantă ce constă în construirea unui corp nou de clădire de patru etaje, in lateralul restaurantului, pe partea cu Ateneul şi a unei clădiri pe partea cu Biblioteca Central Universitară. 

Pentru spaţiul pietonal din faţa restaurantului, se propune să se amenajeze o „pălărie din sticlă” ce ar încadra o piaţă publică, între spaţiul din faţa Ateneului Român şi spaţiul din faţa restaurantului. De asemenea, proiectul prevede şi construcţia unei parcări subterane care să deservească spaţiul construit.

Astfel, proiectul a primit avizul preliminar al Comisiei de Urbanism. Acum, pentru a putea demara construcţia, arhitecţii trebuie să obţină şi avizul din partea Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, dat fiind că zona este una cu statut protejat. Apoi, proiectul va reveni în faţa Comisiei de Urbanism pentru un aviz final, ca mai apoi să fie supus votului Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Clădirea restaurantului Cina a fost construită în 1907 şi are statut de monument istoric. 

Investitorul acestui proiect este compania Bucureşti Turism SA, care detine şi hotelul de cinci stele Radisson Blu din Capitală.

În timpul discuţiilor pe marginea acestui proiect, arhitecţii din Comisia de Urbanism au ţinut seama şi de posibilitatea de a crea în faţa Ateneului o „piaţă urbană încentrul oraşului”, după cum a numit-o Vlad Cavarnali, membru al Comisiei. Astfel, s-a adus în discuţie diminuarea numărului de benzi ale străzii Calea Victoriei pentru a mări spaţiul pietonal şi organizarea unui concurs de proiecte pentru reamenajarea Pieţei George Enescu şi „refacerea vechiului ţesut al străzii Calea Victoriei”.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button