ARHIVA B365

Comisar european, Corina Creţu: Timpul de călătorie cu trenul va fi redus cu 20%, până în anul 2020

„Până la sfârşitul anului 2020, timpul de călătorie pe toate căile ferate din reţeaua TEN-T va fi redus cu 20%, iar unul din patru locuitori ai Bucureştiului va folosi metroul ca mijloc de transport”, a afirmat Creţu la ceremonia de semnare a programului, conform Mediafax.

Ea a precizat că POIM îi va permite României să atingă standardele europene în managementul deşeurilor şi a apei.

„Până în anul 2020 sper ca toată populaţia României să aibă acces la apă potabilă din orice sursă publică, iar 50% din deşeurile menajere să fie reciclate”, a spus Creţu.

Comisarul a amintit că un alt program foarte important pentru România semnat la Bruxelles, Programul Operaţional Regional, va avea un impact mare asupra infrastructurii educaţionale şi infrastructurii în sănătate, întrucât vor fi construite trei noi spitale regionale, la Craiova, Iaşi şi Cluj-Napoca.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button