Comerțul cu moaște din București. Istoria plină de profit începe cu un părințel grec: a venit cu “o bucățică din Crucea Sfântă” și a plecat cu o corabie burdușită cu bogății

15 ian. 2022
2197 Afișari
Comerțul cu moaște din București. Istoria plină de profit începe cu un părințel grec: a venit cu “o bucățică din Crucea Sfântă” și a plecat cu o corabie burdușită cu bogății
Comerțul cu moaște din București. Istoria plină de profit începe cu un părințel grec: a venit cu “o bucățică din Crucea Sfântă” și a plecat cu o corabie burdușită cu bogății

Astăzi, la rubrica “Senzația Bucureștiului de altădată”, fac Sfânta Cruce și vă supun atenției un subiect pe care mi-aș da doctoratul în păcat nevinovat: cum a apărut și a înflorit în secolul al XVII-lea în București comerțul cu moaște, acele minunate oscioare care ar fi aparținut Sfinților. O lacrimă de-a lui Hristos, o bucățică din Crucea pe care ar fi fost răstignit Mântuitorul, un dinte, o falcă sau o așchie din femurul unui Sfânt martir creștin, la toate se închinau bucureștenii și plăteau oricât numai ca să le atingă. Ba chiar venerau și un clondir cu sângele închegat al Sfântului Gheorghe, ne spun istoricii. Păcătoasele taine ale business-ului cu cele sfinte și “nelegiuirile egumenilor greci” în Bucureștiul fanariot, mai jos.

Cronicarii – și mai ales minunatul istoric și scriitor G.I. Ionnescu-Gion în “Istoria Bucureștilor” – ne spun că de afacerea cu moaște se ocupau egumenii greci de la bisericile și mănăstirile bucureștene închinate Patriarhiilor de la Sfântul Mormânt din Ierusalim sau celor din Grecia sau Egipt. Numai cuvinte aspre/grele/urâțele are Gion pentru acești părinței, pentru “precupețirea mârșavă și nelegiuită ce făceau cu presupusele moaște, obiecte sfinte rămase fie de la Maica Domnului, de la Hrist, de la Apostoli și de la alți martiri din cele dintâi timpuri ale creștinismului”.

Comerțul cu moaște din București. Istoria plină de profit începe cu un părințel grec: a venit cu “o bucățică din Crucea Sfântă” și a plecat cu o corabie burdușită cu bogății
“Erau bogați, bogați în mod superlativ! Știți cât stăpânea Mănăstirea Radu Vodă sau a Sfintei Troițe numai în București la finele secolului al XVII-lea, să zicem 1697?” In imagine, Manastirea Radu Vodă din Bucuresti.

Cu greu, dacă nu cu neputință, era să scoți casa sau moșia din arhiereștile lor gheare”

Erau bogați, bogați în mod superlativ! Știți cât stăpânea Mănăstirea Radu Vodă sau a Sfintei Troițe numai în București la finele secolului al XVII-lea, să zicem 1697? Avea, domnilor, sub numele de Vatra Mănăstirii Radu Vodă, următoarele întregi mahalale: Radu Vodă, Tabacii, Dobroteasa, Apostolul, Foișorul, Cărămidarii, Izvorul, Oltenii și Sârbii, afară de prăvăliile și casele din centrul Bucureștilor și din marile orașe ale țării. Când un patriarh sau un episcop, reprezentați de egumen, punea mâna pe câte o moșie sau pe câte o casă, cu greu, dacă nu cu neputință, era să i-o mai scoți din arhiereștile sale gheare”, G.I. Ionnescu-Gion în “Istoria Bucureștilor”.

Pe vremea Bucureștiului fanariot ( despre ale cărui bolte fantastice am scris aici), cele mai multe mănăstiri și biserici erau “închinate, supuse, epitropisite” patriarhiilor, mitropoliilor și episcopiilor ortodoxe din Africa, Asia și Europa. Cu tot cu moșii, păduri, vii, mori, case, prăvălii, robi de etnie romă, vite, bani, teren arabil, forestier, mori, iazuri și bălți cu pește, velnițe, cărciumi și hanuri, “toate românești, făcute din agoniseala românească”. Așa că nu e de mirare ca în timpurile noastre să descoperiți la Athos vreo carte scumpă sau cine știe ce alte obiecte sacerdotale de mare preț provenite din Țara Românească sau din Moldova.

Comerțul cu moaște din București. Istoria plină de profit începe cu un părințel grec: a venit cu “o bucățică din Crucea Sfântă” și a plecat cu o corabie burdușită cu bogății
Chesarie Dapontes (1713-1784), fiul unei familii bogate din Chios, a trăit mult în Țara Românească și Moldova. A studiat și la Academia Domnească din Iași și s-a călugărit la Muntele Athos. A fost istoric, poet, cantor și călugăr și a scris printre altele “Cronicul sau Istoria întâmplărilor pe timpul împărăției lui Sultan Mehmet”. Sursa imagine Wikipedia.

Chesarie Dapontes a venit cu o bucățică din Crucea pe care ar fi fost răstignit Mântuitorul și a plecat cu o corabie încărcată cu bogății

De pomină pentru istoria Bucureștiului a rămas următoarea întâmplare. Cronica spune că, în anul 1757, călugărul grec Chesarie Dapontes a făcut un voiaj prin Țara Romanească și Moldova, cu scopul declarat de a strânge fonduri pentru Mănăstirea Xiropotamu de la Muntele Athos. Aducea cu el o bucățică măricică din Sfânta Cruce pe care ar fi fost răstignit Hristos, iar la plecare se spune că a adunat avere cât să încarce o corabie și „pe deasupra ei încă un sac cu galbeni”, istorisește Gion.

Tot Bucureștiul a venit să atingă, contra cost, bucățica de lemn sacru

Prea fericitul Dapontes a fost primit cu onoruri la București de domnitorul Constantin Mavrocordat și a reușit să strângă repede grămezi de galbeni și obiecte sacerdotale scumpe, cărți și veșminte bisericești lucrate în aur și argint. În Mănăstirea de la Xiropotamu se mai păstrează cinci Evanghelii legate în aur și argint, împodobite cu pietre prețioase, dăruite de ai noștri. La mănăstirea Xiropotamu se află și azi o cruce împodobită cu rubine dăruită de Constantin Duca al Țării Românești și o bucată dintr-o fașă care ar fi aparținut tot Domnului.

sfinta, cruce, mrea, xipotamu, grecia
Bucățica din Sfânta Cruce există si astăzi la Manastirea Xiropotamu de la Muntele Athos. Sursa foto Doxologia.

Tot Bucureștiul s-a adunat să se închine la sfânta relicvă. Bucățica de Cruce cu care a făcut  Chesarie (adicătelea Constantin) Dapontes avere se află și astăzi la Mănăstirea Xiropotamu, de la Muntele Athos. Este cea mai mare bucată de Cruce Sfântă din lume. Are o parte verticală de 31 de cm, una orizontală de 16 cm și grosimea de 2, 5 cm. Pe această bucată de lemn, ce să vezi, se vede gaura făcută de unul dintre piroanele cu care a fost răstignit Mântuitorul. Gaura a fost împodobită cu rubine de jur împrejur.

La București, comerțul cu lemn sfânt atingea proporțiuni extraordinare; Egumenii speculau credința cu o perversitate infernală”

Apusul, ca și Răsăritul, a avut moaștele și adorarea lor fanatică. Egumenii speculau această credință cu o perversitate infernală. În studiul “Les reliques en Occident”, scris de Seignobos, se vorbește despre adorația pentru o lacrimă a lui Hrist la Vendome, pentru un dinte al lui Hrist la Saint-Medard la Paris și, în două orașe, pentru două capete ale Sfântului Ioan Botezătorul. Care era cel adevărat? (..) La București, comerțul cu lemn sfânt atingea proporțiuni extraordinare”, G.I. Ionnescu-Gion în “Istoria Bucureștilor”.

Chesarie Dapontes (1713-1784), fiul unei familii bogate din Chios, a trăit mult în Țara Românească și Moldova. A studiat și la Academia Domnească din Iași și s-a călugărit la Muntele Athos. A fost istoric, poet, cantor și călugăr și a scris printre altele “Cronicul sau Istoria întâmplărilor pe timpul împărăției lui Sultan Mehmet”. Bucureștenii l-au ținut însă minte pentru păcatul “filarghiei”, cum ii spune Gion, adică al avidității pentru bani. Printre victimele sale preferate se aflau jupânesele bătrâne fără urmași sau cele tinere, pioase și cu cinstită frică de Dumnezeu.

Părintele Chesarie Dapontes.

Cucoanele evlavioase din București și jupânițele fără copii, victimele călugărului arghirofil

Căminăreasa Marghiolița Rosetti, Răducanu Văcărescu, Constantin Logofătul Brâncoveanu, Pârvu Cantacuzino, toți primesc scrisori de îndemn de la Dapontes, și toți dau parale grele ca să atingă bucățica din Sfânta Cruce. Gion povestește cum șiretul grec îi spune lui Constantin Clucerul Cândescu: “Te numești Constantin, soția și fiica ta se numesc Elena; Sfinții Constantin și Elena au descoperit Sfânta Cruce; deci, dă cât mai mult pentru Sfânta Cruce”. Iar cine nu dădea era pus la strașnică afurisenie. Chiar Dapontes scrie despre unul, mare boier, Constantin Dudescu, “un boier corpolent, politicos, călugăros și pios”. Dudescu a dat 500 de galbeni pentru Sfânta Cruce, ba chiar era să plece cu Dapontes la Muntele Athos să se călugărească acolo. Până la urmă, ne spune Gion, s-a călugărit la București.

În București, egumenii greci vindeau sânge închegat care i-ar fi aparținut Sfântului Gheorghe

Egumenii greci vindeau moaștele Sfântului Pantelimon, pe ale Sfântului Damian sau un delicat clondir cu sânge închegat care i-ar fi aparținut Sfântului Gheorghe. “Egumenenul Văcăreșteanul făcea comerț cu lemn sfânt pe scară întinsă și îi scrie Patriarhului la Ierusalim neted și lămurit: dacă boierul Băleanu îmi dă cât cer, dau lemnul; iar dacă nu, nu-i dau nimic” (...) Jupânițele evlavioase fără copii, dar bogate, cucoanele cucernice ajunse la vreme de bătrânețe dădeau mori, vite, moșii, bucate, toate încăpeau pe mâna egumenilor de la mănăstirile închinate celor patru patriarhii și Sfântului Munte.

Egumenul grec, trântor îmbrăcat în mantie preoțească”

Nimeni nu putea să le facă nimic că alergau cu pungile la domnii fanarioți și erau inatacabili și inexpugnabili. Rareori putea câte un epsicop să pedepsească pe câte un egumen, trântor îmbrăcat în mantie preoțească”, Ionnescu-Gion, Istoria Bucureștilor. La 16 ianuarie, anul 1809, egumenul Ciril de la Mănăstirea Mihai Vodă, Mihaliotul, cum i se zicea pe grecește, sau Mihail-Hoțul cum îi ziceau bucureștenii, este destituit cu rușine, pentru că “făcuse mari mâncătorii.” “Trei sute de pungi datora mănăstirea după urma acestui grec nesăturat. Ciril a scăpat făcându-se supus francez”.

Domnitorul Vasile Lupu a dăruit mii de pungi cu galbeni locurilor sfinte; a primit în schimb falca inferioară a Sfântului Vasile cel Mare, spune istoricul Gion.
Domnitorul Vasile Lupu a dăruit mii de pungi cu galbeni locurilor sfinte; a primit în schimb falca inferioară a Sfântului Vasile cel Mare

Vasile Lupul a făcut dări mari Patriarhiei Ierusalimului, galbeni venețieni 6000 și mii de galbeni ungurești. În schimb, iată ce daruri aduceau patriarhii. Macarie al Antiohiei aduce lui Vasile Lupul o pereche de fețe de pernă brodate, două zaharnițe de lemn de palmier, o cutie cu săpun de mosc, două borcane cu scorțișoară, săpun de Alep, unt de migdale, o cutie cu fructe uscate. Și, în fine, un dar de mare valoare: falca inferioară a Sfântului Vasile cel Mare! Vasile Lupu dedese milioane și patriarhii i-aduceau fălci”, G.I Ionnescu-Gion, Istoria Bucureștilor, pg 239.

Când a murit egumenul Isaia de la Mănăstirea Radu Vodă, episcopul Chesarie a cerut să fie stinse lumânările

La înmormântarea egumenului Isaia de la Mănăstirea Radu Vodă din București a venit tot orașul, pe colină, și toți știau că Prea Sfântul egumen “trăise în hoție și scrârboșie”. Slujba a fost oficiată de Chesarie, marele episcop al Râmnicului, “un bătrân măreț, înalt, învățatul de la Sfântul Sava”. El a poruncit: “Să se stingă lumânările și a grăit așa: Căci nevrednic este acela care, înveșmântat în lumină, s-a tăvălit în noroiul desfrânării. Așa zugrăvi Chesarie viața infamă a lui Isaia, astfel încât răsună întreagă țară și tot Bucureștiul și, prin tradițiune orală, a ajuns la noi”, G.I Ionnescu-Gion, Istoria Bucureștilor.

Când a murit egumenul Isaia de la Mănăstirea Radu Vodă, episcopul Chesarie a cerut să fie stinse lumânările.

O să vă spun neapărat și cum au fost secularizate marile averi mănăstirești, tot aici, că mult l-au mai blestemat egumenii pe Vodă Cuza. Până atunci, dă Doamne, dă Doamne, dă Doamne să nu afle Chesarie Dapontes, prin lucrarea dracilor mici și pârâciosi, că am scris articolul acesta, ca să nu visez urât la noapte și să am noroc în viață, să fiu prima femeie din România care pășește pe Lună. Iată și alte povestioare din “Senzația Bucureștiului de altădată”, o rubrică dedicată celor mai teribile întâmplări, fapte și istorisiri din orașul vechi.