Colentina, pe vremuri „colea-n tină”, cartierul căruia natura i-a dăruit și lac, și râu. Unde acum e Parcul Plumbuita, cândva era o mare mlaștină din București | INTERVIU

Aglomerat, dezvoltat relativ haotic, dar și scump, cu puține locuri de parcare, cartierul Colentina, al cărui nume se pare că parafrazează vechea expresie „colea-n tină”, poartă astăzi amprenta inconfundabilă a arhitecturii socialiste, cu blocuri predominant de 10 etaje.

Lângă această imagine familiară, asezonată după 1989 cu nenumărate stabilimente pentru „păcănele”, se adaugă ansambluri rezidențiale cu blocuri noi, Central Park, Lakeland Residence sau Planorama (nefinalizat).

Înconjurat de Voluntari, Obor, Fundeni și Tei, cartierul Colentina este delimitat spre nord-est de râul Colentina, cu lacurile Tei și Plumbuita, resursă naturală extraordinară, dar nevalorificată la adevăratul ei potențial.

Cu maluri sufocate de gunoaie, râul Colentina și cele 9 lacuri ale sale din nord-estul Bucureștiului așteaptă încă ziua în care vor fi prețuite.

Mai jos, un interviu cu Alexandru Panaitescu, arhitectul care locuiește în Colentina de la vârsta de două luni, autor al volumului “De la Casa Scânteii la Casa Poporului” (Editura Simetria 2012), amplă analiză a patru decenii de arhitectură în București, 1945-1989.

O constantă în evoluția cartierului a rămas doar bătrâna linie de tramvai 21

Cum era Colentina în perioada interbelică și în timpul regimului comunist și cum este acum? Cum a ajuns o mahala periferică și modestă unul dintre cele mai populate cartiere din București?

O constantă în evoluția cartierului a rămas doar bătrâna linie de tramvai 21, care leagă zonele Moșilor-Obor-Colentina, mai nou, a fost modernizată, mai întâi prin anul 2010, când s-a refăcut calea de rulare, iar recent prin dotarea cu tramvaie de tip Astra Imperio Metropolitan. Zici că te afli la Berlin, dar tot în Obor-Colentina ești.

În Colentina s-a înființat, în anul 1573, prima tiparniță din București

În Colentina se află două dintre edificiile arhitecturale emblematice ale Bucureștiului, Palatul și Capela Ghica Tei, (construite, după 1822, de către Grigore al IV-lea Ghica (1822-1828), primul domn pământean care a urmat epocii fanariote), și Mănăstirea Plumbuita, ctitoria lui Petru Vodă cel Tânăr (1559-1568), fiul lui Mircea Ciobanul și al doamnei Chiajna. Numele mănăstirii amintește de învelitoarea din plumb a bisericii.

Aici s-a înființat, în anul 1573, prima tiparniță din București, prin grija voievodului Alexandru al II-lea Mircea și a soției sale, Ecaterina Salvarezzo. Al treilea ctitor este Matei Basarab (1632-1654), cel care repară mănăstirea, construiește un palat domnesc și fortifică întregul ansamblu.

Primăria sectorului 2 a aprobat un proiect amplu de reamenajare a parcului Plumbuita. Parcul este monument istoric

Și tot în Colentina, unde era o mahala promiscuă, s-a amenajat prin anii 1976-1977 și Parcul Plumbuita, amplasat pe malul lacului cu același nume, care face parte din salba de lacuri a râului Colentina, majoritatea realizate încă din anii 1930. Parcul Plumbuita (cu o suprafață de peste 20 de ha, dintre care 4 ha au fost inițial retrocedate și acum se află in curs de răscumpărare de către Primăria Sectorului 2), s-a aflat până recent într-o stare modestă de întreținere, efectuându-se doar lucrări curente. În prezent, Primăria sectorului 2 a aprobat un amplu proiect de reamenajare a parcului, în curs de derulare, și care promite să-l transforme nu numai într-o atracție a cartierului, ci și a Bucureștiului.

În mahalaua Colentinei, în perioada interbelică, a locuit herr Goebbels. După 1944, Șoseaua Colentina a devenit „Șoseaua Armatei Sovietice”. Pe aici au intrat rușii în București

Acestea sunt reperele mari și populare ale cartierului, istoria mică și periferică a Colentinei fiind astăzi total uitată. Cine mai știe că în mahalaua Colentinei au locuit herr Goebbels și herr Schmidts, patronul fabricii de cărămizi, iar după 1944, Șoseaua Colentina a primit numele de Șoseaua Armatei Sovietice, după ce în anii 1930 se numise B-dul G-ral Lambru?

Cine s-o mai țină minte pe tanti Manda, care vindea la poartă borș ? Cine mai are azi habar de piața și hala Colentina, de grădina de zarzavat a bulgarilor, de băcănia lui Predoleanu, de hala fostei zahanale și de talciocul unde, după instaurarea regimului puterii populare, veneau să-și vândă argintăria „burghezo-moșierii” care, în anii ’50, scăpaseră de închisoare sau de deportare?

Istoria uitată a cartierului spusă de Alexandru Panaitescu. Arhitectul locuiește în cartierul Colentina de la vârsta de 2 luni

Arhitectul Alexandru Panaitescu locuiește în cartierul Colentina de la vârsta de 2 luni și a întocmit un plan extraordinar pentru istoria pierdută a cartierului, document care fixează locuri ale vieții de zi cu zi în mahalaua Colentina, înainte și după anul 1944.

Arh. Alexandru Panaitescu este autorul volumului „De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură în București 1945-1989”

Arh. Alexandru Panaitescu a lucrat în perioada 1974-1993 la Întreprinderea METROUL București, în sectorul de proiectare, secția stații, atelierul de arhitectură. A avut funcțiile de arhitect proiectant principal gr. III și gr. II. A fost șef de proiect complex (autor) pentru toate fazele de proiectare pentru stațiile Ing. Costin Georgian (fostă Muncii, 1977-1981), Piața Sudului, Aviatorilor, Anghel Saligny, vestibulul și accesul Parcul Herăstrău de la Stația Aviatorilor. Pe lângă alte volume dedicate arhitecturii, „Remember Mănăstirea Văcărești”, Editura Simetria, 2008 sau „Ioana Grigorescu, Calea sincerității”, album-monografic editat de Uniunea Arhitecților din România, arh. Alexandru Panaitescu a publicat „De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură în București 1945-1989”, Editura Simetria, 2012, volum nominalizat la Anuala de Arhitectură București, 2013. Cartea, scrisă în primul rând pentru publicul tânar și foarte tânar, se concentrează pe transformările produse în practica profesională, mai ales în primii ani ai regimului comunist, cei ai impunerii modelului unic, când statutul profesional al arhitecților s-a schimbat radical.

“Îmi amintesc că era sinistru, pe sub ferestrele casei noastre treceau mașini cu lapte și carne pentru sovietici și noi sufeream de foame”

B365.ro: Ce este important să știm din acest plan care consemnează istoria mahalalei Colentina din anii 1950-1970 ? Ați fixat istoria minoră și neștiută a „periferiei ca mod de existență”(Adrian Majuru).

Arh. Alexandru Panaitescu: Planul folosește drept suport cartografic un ghid al orașului București, care a apărut, în mod miraculos, în anul 1962. Am profitat de acest document ca să marchez unele locuri din Colentina – Plumbuita, mai importante, pe care le știu încă din copilărie. Exista o fabrică de cărămizi, „Ceramica”, a unei familii, se pare de șvabi, pe nume Schmidts. Alături era ferma unui neamț, medicul veterinar Kresstel, un ginere al soților Schmidts. A fost confiscată și ocupată de ruși. Aceștia au luat și ferma și casa iar pe medic l-au trimis în Rusia. A stat vreo trei ani deportat iar după ce s-a întors a fost medic veterinar la gospodăria de partid, era un medic foarte bun. Îmi amintesc că era sinistru, pe sub ferestrele casei noastre treceau mașini cu lapte și carne pentru ei și noi sufeream de foame.

“Culoarea mahalalei era dată și de Tanti Manda, o bătrână cam ursuză care producea și vindea borș”

Arh. Alexandru Panaitescu:  Prin anii 1950, era un basarabean sau ucrainean, Filipenco, care se ocupa de fermă și aproviziona Ambasada URSS din Kiseleff. În vecinătate se afla și vila Goebbels, în care a locuit și familia fostului librar și editor Remus Cioflec, o casă foarte frumoasă care a fost demolată după anul 2010. Casa în care am locuit cu părinții mei până în anul 1975 se află marcată pe plan la punctul 1. Vis-a-vis se afla livada fabricii de cărămizi și o mare grădină de zarzavat care furniza legume cartierului, proprietate a trei surori bulgăroaice. Culoarea locului era dată și de Tanti Manda, o bătrână cam ursuză care producea și vindea borș. Peste drum de aceasta era Biserica Sfânta Vineri Parascheva, construită în anul 1947. Mama mi-a spus că eu am fost primul copil care a fost botezat acolo.

“Existau o baie publică, o găzărie, o hală cu o piață alimentară, care formau principala zonă comercială a cartierului”

Arh. Alexandru Panaitescu: În vila Traian Păun, aflată vizavi de casa în care am locuit, funcționează acum grădinița Șotron. Mai exista în proximitate școala gimnazială nr. 39, care funcționează în două corpuri din a doua jumătate a anilor 1950 și începutul anilor 1960, ridicate pe locul unei școli datând încă de la începutul secolului al XX-lea. Alături era o baie publică, o găzărie, cât și o hală cu o piață alimentară, formând principala zonă comercială a cartierului. Vizavi față de Șos. Colentina erau magazinele foste ale unui anume Predoleanu, o băcănie, redenumită „Alimentara” și un magazin de fierărie devenit după naționalizare „Ferometal”.

“Mai exista și hala unei foste zahanale unde, în perioada interbelică, sfârâiau grătarele sau localnicii cumpărau organe de la animalele sacrificate acolo”

Arh. Alexandru Panaitescu: Vecin cu băcănia era restaurantul „Bran”, cu grădina, foarte apreciată vara, aflate chiar în stația de tramvai, din care oamenii muncii coborau direct în cârciumă pentru un țoi de țuică sau, de regulă, mai multe. Din această zonă, șoseaua urca o pantă pronunțată, până la intersecția cu Șos. Fundeni, unde se găsea un dispensar (care la mijlocul anilor 1950 a adăpostit un timp o secție de miliție), cât și alte prăvălii de primă necesitate, printre care un oficiu poștal și o farmacie. În partea opusă, spre podul peste râul Colentina, se afla hala unei foste zahanale, unde în perioada interbelică sfârâiau grătarele sau localnicii cumpărau organe de la animalele sacrificate acolo.

“Din fosta fabrică de cărămidă a familiei Schmidts mai este în picioare numai coșul cuptorului pentru ars cărămizi. Goebbels era ginerele patronului fabricii”

B365.ro: Cine era Goebbels? Are același nume cu faimosul personaj, ministrul propagandei naziste.

Arh. Alexandru Panaitescu: Este o coincidență întâmplătoare de nume cu cel al diavolului șchiop, colaboratorul apropiat al lui Hitler. Fabrica de cărămizi cunoscută în epoca comunistă sub numele de „Ceramica” a aparținut familiei Schmidts. Au avut două fete și un băiat, iar pe fete le-au căsătorit cu doi nemți, Goebbels și medicul Kresstel. În jurul anului 1970 întreaga familie a emigrat în Germania. După anul 1989 urmașii au făcut demersuri pentru recuperarea terenului fabricii de cărămizi și până la urmă acum dezvoltatorul imobiliar One face blocuri pe acel loc. Deocamdată din fosta fabrică mai este în picioare numai coșul cuptorului pentru ars cărămizi.

“În anii ’50, în Colentina exista un târg de vechituri unde cei care pierduseră aproape tot la naționalizare vindeau pe nimic lucruri de valoare”

B365.ro: Ce era Parcul “fost Talcioc”?

Arh. Alexandru Panaitescu: Aflat pe Șos. Fundeni, acolo era o groapă, cred că a fost făcută de o altă fabrică de cărămizi din zonă, denumită „Trainica”, numele probabil că datează din timpul regimului comunist. Până prin 1953 acolo era un târg de vechituri, talciocul, care poate că l-a inspirat pe George Călinescu când a scris romanul „Bietul Ioanide”. În acei ani, în fiecare duminică, aici venea lumea bună a Bucureștiului cu geamantanul plin de lucruri de valoare, erau cei care pierduseră totul la naționalizare. Aici puteai să cumperi la preț de nimic argintărie, obiecte de artă, îmbrăcămite și blănuri de calitate, foste de lux sau mic mobilier. Vânzatorii erau cei pauperizați de noul regim și trăiau din ce puteau căra într-un geamantan. Din motivul acesta am vrut să marchez pe plan acest târg al mizeriei, chiar dacă a avut o existență scurtă pe acel amplasament, după care a fost mutat prin Dudești.

B365.ro: Ce era “Borș la Manda”? Dar zahanaua?

Arh. Alexandru Panaitescu: Era o bătrână, Tanti Manda, care făcea borș în casă și-l vinde la cei din vecinătate. Zahanaua nu mai funcționa, dar rămăsese hala din înainte de război în care se tăiau animale și măruntaiele erau puse pe grătar sau vândute.

“Șoseaua Colentina s-a numit, înainte de anul 1944, Generalul Lambru, apoi a devenit Șoseaua Armatei Sovietice”

B365.ro: Cum s-a transformat Colentina din mahala „colea-n tină” în cartier socialist?

Arh. Alexandru Panaitescu: Evoluția și transformarea cartierului Colentina s-a produs masiv după anii 1965-1968. Până la acea dată, cartierul era unul modest. Șoseaua Colentina s-a numit înainte de anul 1944 Generalul Lambru, apoi Șoseaua Armatei Sovietice, pentru că pe aici au intrat rușii în București, pe drumul dinspre Urziceni-Focșani, venind din Moldova. Eu locuind aici din anul 1948 știu că toată lumea îi spunea „Colentina”, nici în perioada de ocupație a armatei sovietice nu se omora lumea să-i spună Șoseaua Armatei Sovietice. 

“La fiecare stație de tramvai era câte o cârciumă, cârciumile se țineau lanț în perioada interbelică”

Arh. Alexandru Panaitescu: Colentina era un cartier de oameni modești, majoritatea muncitori, și la fiecare stație de tramvai era câte o cârciumă. Cârciumile se țineau lanț în perioada interbelică, pe urmă au rămas numai câteva, devenite unități ale TAPL, Trustul de Alimentație Publică Locală, o formă tipic comunistă care contribuia la uniformizarea și controlul consumului, inclusiv în domeniul alimentației publice. TAPL impunea un rețetar și, de exemplu, toată lumea făcea la fel piureul sau chiftelele, după rețete unice, fapt greu de înțeles astăzi de oameni care au 30-40 de ani și sunt obișnuiți cu o mare diversitate gastronomică.

“Sunt dezamăgit că în zona asta Doamna Ghica – Plumbuita nu mai există nici măcar cârciumile de altădată, în schimb sunt 4-5 locuri cu păcănele”

B365.ro: Acum nu mai sunt cârciumi din loc în loc. Am observat însă că spațiile pentru jocuri de noroc se țin lanț.

Arh. Alexandru Panaitescu: Da, este o realitate, de fapt o boală rea. Eu sunt dezamăgit că, în zona asta Doamna Ghica – Plumbuita, nu mai există nici măcar cârciumile de altădată, în schimb sunt 4-5 locuri cu păcănele. În copilăria și tinerețea mea, până prin anii 1970, strada era mult mai îngustă și avea același tramvai 21 care venea de pe Calea Moșilor. Capătul liniei era, inițial, la intersecția cu Șoseaua Fundeni. După aceea s-a prelungit până la depoul Colentina și, mai târziu, până la primul pasaj peste calea ferată.

“Micul Paris nici n-a prea existat sau a existat doar pe câteva străzi din București”

Arh. Alexandru Panaitescu: Colentina era alcătuită dintr-o lume pestriță, colorată. Primele mele amintiri sunt plăcute, pentru că eram copil, dar era un cartier mizer. Fără să exagerez, am o părere proastă despre noțiunea de Micul Paris. Micul Paris nici n-a prea existat sau a existat doar pe câteva străzi din București. Când am ajuns prima dată la Paris, am avut senzația că parcă am mai fost acolo. Mi-am dat seama că erau străzi care semănau oarecum cu cele din centrul Bucureștiului. Realitatea este că Micul Paris a existat, cât a existat, doar pe Calea Victoriei, Bulevardul Bălcescu, bulevardele Carol, Elisabeta și străzile adiacente. În rest, bucureștenii stăteau destul de prost, orașul era lipsiți de utilități. Calea Moșilor ajunsese infernală pe unele porțiuni. Țin minte că, în anii 1960, pe la Făinari existau curți cu 15 familii în case de tip vagon și aveau câte o latrină, două. Încălzirea se făcea cu lemne, deci nu exista o locuire civilizată pentru care să ne lovească acum nostalgia.

B365.ro: În Colentina, înainte de 1944, existau fabrici?

Arh. Alexandru Panaitescu: O întrebare foarte bună. Industria în București s-a dezvoltat exploziv după ce România a devenit Regat, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Limita orașului se afla pe un traseu care se numește acum Inelul Principal. Începuse să se realizeze, dar cu greu, Șoseaua Ștefan cel Mare, Mihai Bravu, Iancu de Hunedoara (în perioada comunistă numit Ilie Pintilie, anterior Bonaparte). De-a lungul acestei zone principale, care începuse să se contureze, s-a format un Inel industrial. Erau foarte multe întreprinderi în partea sa exterioară, la Obor, în zona Pantelimonului, Timpuri Noi, Filaret, la Regie, Depoul din spatele Guvernului (care funcționează și acum), Moara lui Assan, mai era o moară de ulei lângă Circul de Stat, care a fost dărâmată și pe acel amplasament s-a ridicat un asamblu de blocuri noi. Toate aceste zone sunt acum rezerve pentru dezvoltări urbane, în general speculative.

“Un moment foarte important pentru București este anul 1950. Atunci se face o mișcare, la nivel național, de reîmpărțire administrativă după modelul sovietic”

Arh. Alexandru Panaitescu:  În perioada interbelică Bucureștiul s-a tot întins, dar cu mahalale. Harta din 1938 cu limita orașului este o prelucrare din Enciclopedia României a lui Dimitrie Gusti. Linia colorată cu grena închis reprezinta limita orașului în anul 1938, cu cele 4 vopsele (sectoare). În rest, vedem zona de periferie, cu comunele suburbane care se întindeau până la linia de forturi și linia CF de centură. Un moment foarte important pentru București este anul 1950. Atunci se face o mișcare, la nivel național, de reîmpărțire administrativă după modelul sovietic. În anul 1950 se desființează județele, capitala nu mai are sectoare, ci raioane, iar țara este împărțită în regiuni. Bucureștiul se mărește semnificativ, prin înglobarea în oraș a zonei suburbane, de dinainte de război. Colentina, până atunci comună suburbană, aflată la est de Str. Doamna Ghica și străbătută de râul Colentina, devine un cartier al orașului. Acesta crește spectaculos, prin asimilarea de terenuri libere de construcții, pe care apoi vor apărea marile cartiere muncitorești. Pe aceste tarlale s-au ridicat cartierele Balta Albă – Titan, Drumul Taberei, Pajura, Berceni. Terenurile libere au fost un lucru foarte avantajos pentru dezvoltarea urbană și de a rezolva criza de locuințe, care era gravă încă de dinainte de război și s-a agravat dramatic după război, când Bucureștiul devine (și rămâne permanent), un pol de atracție. După mijlocul anilor 1950, Bucureștiul devine un oraș închis, nu se mai putea stabili cineva în capitală decât foarte greu.

“De la mijlocul anilor 1950 apare „mirajul” buletinului de București. Se dezvoltă cartiere-vestibul, cum a fost de exemplu comuna, astăzi orașul Voluntari”

B365.ro: Apăruse încă de atunci obligația de a avea buletin de București?

Arh. Alexandru Panaitescu: De la mijlocul anilor 1950 a apărut „mirajul” buletinului de București. Din acel timp se dezvoltă cartiere-vestibul, cum a fost de exemplu comuna, astăzi orașul Voluntari, în care au venit oameni de la țară, fără speranța să se stabilească legal în Capitală. Vor locui în afara limitelor orașului, dar munceau în București. Este important de subliniat faptul că în anii 1950 nu se construia mult. La început s-au ridicat cvartale după model sovietic, cum este cel de pe Panduri, se numea Cvartalul Coloneilor, pentru militari. A avut un arhitect bun, Ioan Novițchi, mi-a fost și mie șef la Metrou. Cvartatul a avut finisaje de cea mai bună calitate. Primul cartier mai consistent este Floreasca, un exemplu al deturnarii în folosul regimului comunist a unei operațiuni urbane din jurul anului 1940. În Floreasca întâlnim un moment de trecere între perioada interbelică și cea comunistă.

„Arh. Petre Iliescu a fost responsabilulul proiectării axei de la Șoseaua Fundeni până la Bulevardul Carol, cu tot cu Calea Moșilor”

Arh. Alexandru Panaitescu: Colentina începe să fie construită mai târziu, în anii 1965-1968. Prin 1967 încep demolările în zona Obor, în jurul Bisericii Sfântul Dumitru și se fac primele blocuri, mai ales cu secțiuni tip OD.

B365. ro: Ce este blocul de tip OD?

Arh. Alexandru Panaitescu: Este o codificare folosită la nivelul Institutului Proiect București. Fiecare proiect tip căpăta un cod și-n acest caz acesta era numit OD. Blocurile acestea au avut un mare succes până după 1970-1972 și s-au realizat pe Colentia până la Strada Doamna Ghica, iar apoi și porțiunea dinspre Șos. Fundeni. S-au făcut demolări și strada s-a lărgit. Proiectul nu a avut un arhitect genial, dar era un bun practician, Petre Iliescu. El s-a chinuit, prin 1965-1967, să atragă în cartier (pe lângă locuințe, care erau tema principală) și institute de proiectare, centre de cercetare care să asigure o varietate funcțională a ansamblului. Nu a reușit. În perioada aceea încă se puteau construi sedii pentru institute de proiectări, dar toți doreau să fie în buricul târgului. Arh. Petre Iliescu a fost responsabilulul proiectării axei de la Șoseaua Fundeni până la Bulevardul Carol, cu tot cu Calea Moșilor.

“Apartamentele au fost toate croite după o temă unică, care se definea prin spații cu suprafețe foarte mici”

B365.ro: Cum este și cum era locuirea în aceste OD-uri?

Arh. Alexandru Panaitescu: Era ca peste tot în blocurile epocii comuniste, nu numai din București, ci din întreaga țară. Apartamentele au fost toate croite după o temă unică, care se definea prin spații cu suprafețe foarte mici. Cu puține nuanțe, dar nesemnificative, camera de zi avea 17 mp, mai exista un dormitor mai mare de 12 mp și după caz încă un dormitor sau două de 9-10 mp.

“La sfârșitul anilor ’60 parchetul este înlocuit cu covorul PVC, ceea ce în limbajul curent se numea linoleum”

B365.ro: Cum erau finisajele despre care vorbiți și în volumul dedicat arhitecturii socialiste, “De la Casa Scânteii la Casa Poporului”?

Arh. Alexandru Panaitescu: În anii 1960 lucrurile stateau mai bine, se permiteau încă finisaje superioare, apartamentele aveau parchet, tâmplărie de calitate, mai puțin faianță. Parchetul era lucrul de care lumea era foarte încântată. La sfârșitul anilor 1960 parchetul este înlocuit cu covorul PVC, ceea ce în limbajul curent se numea linoleum, denumire improprie. Până în 1967-1968, calitatea execuției era asigurată în mare parte de echipe cu muncitori formați înainte de război. Blocurile erau proiectate de arhitecți care practicaseră și o altfel de arhitectură și aveau alte pretenții, în condiții urbanistice de excepție. Chiar dacă apartamentele sunt nefericite, arhitectura este bună și urbanismul până la sfârșitul anilor 1960 este excepțional.

“În Colentina, arh. Petre Iliescu a încercat și a reușit oarecum un compromis pe porțiunea dintre Obor – Str. Ziduri Moși și Str. Doamna Ghica”

Arh. Alexandru Panaitescu: După perioada realist socialistă sovietică, în campania Partidului Comunist de desovietizare, nu de destalinizare, arhitecții au putut să aplice formule de organizare urbanistică care se foloseau în Occident, pornind de la teoriile lui Le Courbusier și a altor arhitecți. Și în Occident era o criză mare de locuințe după război, și atunci genul acesta de cartier cum este Balta Albă sau Drumul Taberei, o să-l întâlniți și în partea de Nord a Parisului. În Colentina însă, nu au mai fost aplicate aceste formule de urbanism, cartierul a fost ridicat în perioada în care șurubul începuse să se strângă. În Colentina s-a întâmplat ceva de mijloc. Nu mai întâlnim lejeritatea proiectării din Balta Albă, în care trebuia să ai și 2 H între două blocuri, cu perspectiva unor spații verzi care s-au realizat mai târziu. În Colentina, arhitectul Petre Iliescu a încercat și a reușit oarecum un compromis pe porțiunea dintre Obor – Str. Ziduri Moși și Str. Doamna Ghica. Pe latura de nord blocurile sunt dispuse în careuri destul de aerisite. In plus, a profitat de o diferență de nivel. Șoseaua este mai jos, iar blocurile le-a putut ridica vreo 3 metri de la trotuarul Șoselei Colentina, cu o retragere generoasă față de aceasta.

“Șoseaua Colentina nu este agresivă, este bine protejată de la circulația rutieră și avea chiar și pistă pentru bicicliști”

Arh. Alexandru Panaitescu: Pe taluzul acestei retrageri s-au format în timp spații verzi cu o plantație extrem de bogată. Șoseaua Colentina nu este agresivă, este bine protejată de la circulația rutieră. Mai mult, în anul 1968 s-au realizat chiar și piste pentru bicicliști. S-a desființat prin 2008-2010 ca să se facă locuri de parcare. Nu trebuie să-i condamnăm prea tare pe cei din Administrație pentru această decizie, deoarece eu nu-mi aduc aminte ca pista să fi fost prea mult folosită.

“Unde este acum parcul Plumbuita, era o mlaștina, cu case oribile și vai de capul lor. Pe taluzul unde se află acum blocurile erau numai cocioabe”

B365.ro: Blocurile de pe Șoseaua Colentina au marele avantaj că au deschidere spre Parcul Plumbuita, dumneavoastră locuiți într-un astfel de bloc. Cum era parcul în copilăria dumneavoastră?

Arh. Alexandru Panaitescu: Nu era parc. Operațiunea de construire a blocurilor continuă la mijlocul anilor 1970 în zona Doamna Ghica și pe urmă în partea dinspre râul Colentina. Aici, unde este acum parcul, era o mlaștina, cu case oribile și vai de capul lor, inclusiv pe taluzul unde se află acum blocurile erau numai cocioabe. Dacă ați văzut filmul “Cu mâinile curate”, să știți că o parte din filmări au fost făcute aici în mlaștină, aici avea casă personajul Limbă.

“M-am născut în decembrie 1948, iar părinții mei stăteau foarte prost, fără condiții minime să crească un copil”

B365.ro: Cum au ajuns părinții dumneavoastră în Colentina?

Arh. Alexandru Panaitescu: Tatăl meu avea vârsta de 24-25 de ani, iar mama avea 23 de ani și era însărcinată cu mine. M-am născut în decembrie 1948, iar părinții mei stăteau foarte prost, fără condiții minime să crească un copil. Tata era administrator-inginer la Fabrica „Reconstrucția” din Balta Albă (unde este acum Parcul și Lacul Titan) și stăteau într-o anexă a acesteia. Povestea se întâmpla după naționalizare, regimul avea nevoie de cadre tinere și tata a fost întrebat dacă nu vrea să se ducă inginer șef la o fabrică de carămizi din jurul Bucureștiului. Mama i-a spus să aleagă o întreprindere care are o casă mai spațioasă. Aceasta s-a dovedit a fi cea de pe lângă Fabrica „Ceramica” din Colentina, unde s-au și mutat prin februarie 1949.

“Locuiesc într-un bloc din care se vede și acum casa în care am copilărit”

Arh. Alexandru Panaitescu: În perioada interbelică, marile societăți, CFR, Malaxa, etc, au realizat parcelările pentru locuințe ieftine. Administratorul de dinainte al fabricii din Colentina a trebuit să plece, casa era liberă, și atunci la parter s-a mutat noul director al fabricii numit de regim, un fost cizmar, care s-a dovedit foarte de treabă. Tata a primit apartamentul de la etaj. Aveam două luni când am ajuns în Colentina și am locuit în acea casă până în 1975, iar părinții până în 1979. Noi tot speram, ai mei, și pe urmă și eu, că vom găsi ceva mai în centru, toată lumea dorea în centru. Mai în centru decât la Plumbuita n-am găsit, dar acum nu regret. Locuiesc într-un bloc din care se vede și acum casa în care am copilărit. Zona Colentina-Plumbuita a devenit destul de centrală și relativ scumpă. Pentru că avem parcul Plumbuita atât de aproape, suntem încadrați la impozitare la fel cu zona Herăstrău.

“Să sperăm că Parcul Plumbuita va căpăta o anumită ținută, pe măsura potențialului său, se află lângă lac și are mult spațiu verde”

B365.ro: Care sunt punctele slabe ale cartierului Colentina acum?

Arh. Alexandru Panaitescu: Densitatea locurii este mare și se reflectă în lipsa locurilor de parcare. Toată lumea gândește de bine despre Titan, de exemplu. Toată schema Titanului (care permite o locuire aerisită), se datorează trasării cartierului în anii 1959-1960 de o echipă foarte bună, din care face parte și arhitectul care a proiectat Circul de Stat, Nicolae Porumbescu. Acolo, arhitecții și urbaniștii au avut cum să dezvolte, pe un teren liber de construcții, cartierul și s-au făcut multe lucruri frumoase. În Colentina se putea face mai mult. Au început să amenajeze Parcul Plumbuita în perioada de mijloc al anilor 1970, dar după aceea pentru dotări și mobilier de parc s-a spus: „Tovarăși, ia veniți cu munca voluntară să faceți alei, podețe etc…”, ceea ce s-a și întâmplat. Și atunci, de exemplu, calitatea acestora este precară. Am mari speranțe pentru viitor, deoarece Primăria Sectorului 2 are în plan un proiect de reamenajare a Parcului Plumbuita și să sperăm că anul acesta se va realiza, dacă alegerile nu vor încurca lucrurile prea tare. Să sperăm că Parcul Plumbuita va căpăta o anumită ținută, pe măsura potențialului său, se află lângă lac și are mult spațiu verde.

B365.ro: Balta când a fost asanată?

Arh. Alexandru Panaitescu: Râul Colentina avea zone greu de definit cartografic, nu erau nici măcar bălți. Era o mizerie, mai mult o mlaștină cu stuf. Exista un curs al râului Colentina, de la Lacul Tei (care era amenajat încă din perioada interbelică) la lacurile Fundeni și Pantelimon și care, în anii ploioși, produceau inundații grave, cum a fost în 1970 și 1975. Acestea au grăbit amenajarea râului Colentina, rezultând lacurile Plumbuita, Fundeni, Pantelimon. La Tei era un ștrand, mergeam acolo cu copiii, traversam lacul cu vaporașul. În anii 1950-1960 era si un trenuleț care ajungea la Ștrandul Tei pe malul dinspre Str. Petricani a Lacului Tei. Spre deosebire de perioada ceaușistă, în perioada de început a comunismului, regimul și-a dorit să scoată ochii clasei muncitoare cu ceva atractiv. Și atunci asigura diverse dotări pentru agrement popular.

B365.ro: Prin ce este diferit cartierul Colentina, față de alte cartiere bucureștene socialiste?

Arh. Alexandru Panaitescu:  Este o întrebare care necesită un răspuns complex pentru care nu cred că avem spațiu aici. În principiu, la refacerea principalelor cartiere și artere din București s-a urmărit, doar teoretic, asigurarea unei specificități, lucru realizat însă în mică măsură, în condițiile mobilării lor, în general, numai cu blocuri de locuit tip sau construite după proiecte refolosite (vezi exemplul blocurilor tip OD). În final, după 1970, s-au realizat numai niște coridoare stradale, mărginite de șiruri de blocuri, care ascund în spate un țesut urban destructurat, cu vechile case cu parter sau parter și un etaj. În cazul Cartierului Colentina la o oarecare personalizare a sa contribuie porțiunea dintre Obor și Str. Doamna Ghica, Parcul Plumbuita, dar și abilitatea cu care s-au speculat diferențele de teren, numeroase în acest cartier și care contribuie mult la personalizarea sa.

Vezi și alte istorii ale cartierelor bucureștene aici:

• Icoanei, cartierul perfect pentru plimbare. Mahalaua de unde izvora Bucureștioara cu apă “greu mirositoare”, acum zona cu cele mai frumoase (și scumpe) case din București
• Iancului, vechi cartier bucureștean și marile transformări prin care a trecut. Ca să-l refacă așa cum voiau, comuniștii i-au închis complet bulevardul vreme de 2 ani
• Militari: cum s-a transformat din cartier-dormitor liniștit în comunism, în dormitor neliniștit în capitalism. Este singurul cartier din București care n-a avut parc până anul acesta
• Cățelu, singurul cartier din București cu locuințe cu prispe lungi, ca la țară, geniala “găselniță” a unui mare arhitect, Tiberiu Niga
• Bucureștii Noi, așezarea clădită de la zero de magnatul Basilescu, un om cu un vis formidabil. “Comunele suburbane se înăbușă sub dictatura primarului central și a hoților”
• Acolo unde azi e grandioasa amenajare Lacul Morii, cu cele mai pitorești apusuri din București, a fost odată străvechiul Crângași, cu biserică și cimitir. În locul lor au apărut blocuri I Interviu
• “În Titan, stelele-s mentosane”. Cel mai mare cartier muncitoresc din București a fost admirat până și de președintele Nixon și de dictatorul Mobutu | Interviu cu jazzmanul Iordache
• “Domenii” de vis, cu case cu grădini de milioane. Peste o sută de familii se luptă cu rechini imobiliari și presează administrația să protejeze frumusețea unui cartier unic în București
• Bucureștenii din Berceni au câștigat meciul cu investitorul care voia să transforme baza sportivă Girueta în hipermarket. ”E un caz fericit unic, lista parcurilor sportive demolate e uriașă”
• VIDEO I Podul Calicilor sau Calea Rahovei, drumul negoțului din care s-a născut un cartier. Rahova, în imagini: trecutul pitoresc al unui mic sat înghițit de un mare oraș
• VIDEO | La mulți ani, Berceni (ori îți place, ori te temi)! Acum 59 de ani, nașterea cartierului era anunțată la gazetă
• Incredibil, dar adevărat în orașul betonat: Vatra Luminoasă, cartierul-miracol cu case cu grădină pentru bucureșteanul simplu. Case ieftine și subvenționate de stat