Colegii vatmanului implicat în accidentul teribil de ieri de pe Șoseaua Progresului din Capitală sar în apărarea acestuia. Ei susțin că acesta ar fi luat un tratament cu ibuprofen pentru a trata o răceală, motiv pentru care ar fi ieșit pozitiv la DrugTest.
Bărbatul a fost dus la INML pentru recoltare de probe biologice, iar rezultatul analizelor de sânge va fi gata dumincă.
Florin Ivan, sindicalist STB și președinte al Asociației Profesionale a Transporturilor (ATP) a declarat pentru Gândul că vatmanul implicat în accidentul grav de ieri ar fi luat un tratament cu ibuprofen, de aceea ar fi ieșit pozitiv în urma testării cu aparatul DrugTest.
Vatmanul în vârstă de 30 de ani le-ar fi spus anchetatorilor că urmează un tratament pentru răceală. La DrugTest, acesta a ieșit pozitiv la amfetamină.
Florin Ivan a mai precizat pentru sursa citată că este alături de colegul său:
Vatmanul a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a ieșit negativ. La testarea cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv, iar bărbatul le-a arătat polițiștilor rețeta pe care i-a eliberat-o medicul. Este puțin probabil să vedem un vatman care se droghează. Ei fac teste destul de des. Aparatele acelea oricum dau erori foarte mari. Așteptăm testele de la sânge. Până atunci, noi suntem alături de colegul nostru.
Surse din cadrul STB au mai precizat pentru Gândul că vatmanul implicat în accident este un angajat model, fără antecedente penale.
Un accident extrem de grav s-a petrecut joi dimineață pe Șoseaua Progresului din Capitală. Un șofer a murit după ce mașina sa a fost lovită din plin de către un tramvai. Autoturismul a avut daună totală.
Vatmanul a fost testat ulterior cu aparatul din dotare DrugTest, rezultatul fiind unul pozitiv.
Circulația tramvaielor în zona respectivă a fost blocată timp de trei ore.
Din informaţiile preliminare, conducătorul unui autovehicul care se deplasa pe şoseaua Progresului dinspre Calea 13 Septembrie către Calea Rahovei ar fi efectuat virajul la stânga peste calea de rulare a tramvaiului, moment în care a intrat în coliziune cu un tramvai ce se deplasa în aceeaşi direcţie”, informează Brigada Rutieră. În urma accidentului de circulaţie, conducătorul autovehiculului a rămas încarcerat, iar după extragere a fost constatat decesul acestuia”, a transmis Brigada Rutieră.
Vatmanul a fost dus la INML pentru recoltare de probe biologice. Rezultatul testelor ar trebui să fie gata duminică.
Despre DrugTest și relevanța rezultatelor s-a discutat mult în ultimul an, mai ales de când cu ordonanța care lasă fără permis șoferii care refuză un astfel de test și nu pot mai conduce mașina până când nu vin rezultatele analizelor de sânge.
Și asta din cauză că există o listă lungă de medicamente care dau rezultate fals pozitive la DrugTest, iar printre acestea se numără Codamin, Fasconal, Nurofen Plus, Advil sau Parasinus – adică pastile pe care oamenii le iau în mod curent atunci când tratează o răceală.
Și asta nu e tot. dacă, spre exemplu, mănânci mulți covrigi cu mac (deci, cconsumul unei cantități mari de mac), dar și dacă bei apă tonică, este posibil să ieși pozitiv la testul rapid antidrog.
Pe același subiect, te-ar putea interesa și: