Guvernul a modificat Codul Fiscal din nou, prin ordonanţă de urgenţă, pentru a reduce de la 1 ianuarie TVA la apă la 9%, impozitul pe dividende la 5%.
Potrivit anunţului făcut marţi de şeful Executivului, modificările vizează, totodată, majorarea plafoanelor microîntreprinderilor de la 65.000 euro la 100.000 euro, concomitent cu reducerea impozitului pe venit.
Astfel, TVA la apă va fi redusă de la începtul anului viitor, de la 20% la 9%, pentru tot consumul, atât casnic, cât şi industrial, măsura având un impact de 250 milioane de lei, potrivit ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici.
El estimează că, în urma aplicării cotei reduse de TVA la apă, consumul va creşte, iar preţurile multor produse şi servicii în economie vor scădea, notează Realitatea.net.
Totodată, Guvernul va devansa cu un an reducerea impozitului pe dividende la 5%, de la 1 ianuarie 2017 la 1 ianuarie 2016, aplicându-se pentru sumele primite în 2016 aferente dividendelor realizate în acest an.
Microîntreprinderile vor avea plafoanele majorate de la 65.000 euro la 100.000 euro, dar vor fi impozitate diferit, în funcţie de numărul de angajaţi.
Astfel, se păstrează impozitul pe venit de 3% pentru firmele fără angajaţi, dar scade la 2% dacă firma are un salariat şi la 1% dacă angajează două persoane. Facililitatea fiscală este aplicată pentru angajaţi cu normă întreagă sau cu fracţie de normă, dar care cumulează împreună o normă întreagă, iar salariaţii trebuie păstraţi pentru o anumită perioadă, fără discontinuităţi.
De asemenea, Executivul va scuti unităţile de învăţământ universitar de la plata impozitului pe profit, în prezent de această măsură beneficiind doar învăţământul preuniversitar.