Codul bunelor maniere în Bucureștiul interbelic. Cum trebuia să te porți când ieșeai în oraș, și, cel mai important: cine plătea nota?

Astăzi, societatea este mult mai permisivă cu modul în care ne îmbrăcăm, în care ne purtăm și în care interacționăm cu cei din jur. Acum un secol, în Bucureștiul interbelic, lumea era însă îngrădită de un set strict de reguli și principii de bună-purtare: de la cum intri într-un „stabiliment”, la modul în care achiți, dar și cu cine și dacă e recomandat să ieși în oraș. De pildă, în anii ’30, domnișoarelor nu li se recomanda să ia singure masa în oraș, decât în condiții aparte.

În ziua de astăzi, codul bunelor maniere nu mai reprezintă neapărat o virtute fără de care nu prea poți să ieși din casă și nu poți să „deschizi uși” alese din București, deoarece nu se mai pune prea mare preț pe ele. În perioada interbelică însă, respectarea și folosirea unui set de gesturi și de deprinderi specifice reprezenta o componentă-cheie din comportamentul ce trebuia folosit în localurile publice, precum restaurantele, cafenelele, barurile sau cofetăriile din București. Orașul devenea din ce în ce mai mare și se lepăda de influențele cu iz oriental, astfel că din ce în ce mai mulți locuitori ai Capitalei se uitau spre Paris sau Viena și abordau normele și regulile de bună purtare din occident pentru a putea să își îmbunătățească imaginea în societate și să fie percepuți drept persoane de statut, conform Alexandrei Rusu / Casa Filipescu Cesianu.

Codul bunelor maniere în Bucureștiul interbelic

Pentru a adera la cercuri înalte ale societății și pentru a te face remarcat prin comportamentul tău (într-un mod evident, desigur), era imperios să urmezi o serie de principii și de norme sociale. Desigur, regulile diferă considerabil între domni și doamne/domnișoare, deoarece în mod tradițional între ei există și diferențe când vine vorba de cum se prezintă în societate și cum se afișează.

De exemplu, nici măcar intratul într-un local nu era de neglijat, dimpotrivă, el dădea tonul întregii experiențe. Bucureștenii erau sfătuiți să aibă un comportament temperat, deschis către socializare, care să nu fie „nici prea nepăsător, dar nici cu o jenă sau timiditate oarecare”, potrivit lucrării „Reguli de educație și bună-cuviință” a lui Victor Grosu. Cuplurile sau grupurile nu puteau intra oricum: codul bunelor maniere prevede ca doamnele însoțite de domni să intre după bărbat, la fel și la plecare, de cele mai multe ori din raționamente de protecție și pentru a scana împrejurările.

În cazul în care restaurantul/cafeneaua/cofetăria/barul nu dispunea de garderobă, clienții predau chelnerilor hainele, domnii ajutându-le pe doamnele cu care au venit în acest sens. Bărbații ajutau femeile la plecare cu îmbrăcatul hainei, deoarece uneori trebuiau făcute ajustări și mici retușuri în ținuta doamnei, care mai degrabă se fac de către partenerul ei decât de un chelner.

Acum un secol, domnișoarele erau sfătuite să nu mănânce în oraș fără partener sau prietene

Ideea ca o doamnă/domnișoară singură să ia masa era de neconceput în mai toate orașele din țară, cu excepția Bucureștiului, unde mai existau excepții, acestea mergând neînsoțite doar la cele mai exigente locații din oraș. Și dacă mergeau singure, conduita le recomanda doamnelor și domnișoarelor să stea la o masă retrasă, și în cazul în care nu găsesc o masă liberă, acestea erau sfătuite să se așeze fie la o masă unde se află doar femei, fie doar domni în vârstă.

„Fetele mai tinere care sunt singure vor căuta să evite vizita unui restaurant. De asemenea se recomandă și doamnelor ceva mai în vârstă de a nu vizita singure restaurantele în orele de seară”, se arată în codurile bunei purtări de la acea vreme.

De la așezatul la masă, la ridicarea scaunului de către bărbat pentru partenera sa și până la interacțiunea cu chelnerul – totul trebuia făcut cât de fin și discret posibil, pentru a nu atrage atenția și pentru a nu perturba ambientul localului. Situațiile neplăcute, precum aducerea unei comenzi greșite sau trecerea unor produse adiționale pe nota de plată, trebuiau să fie soluționate cât mai subtil, fără a porni certuri cu chelnerii.

… și da, domnii plăteau nota

Nu în ultimul rând, potrivit conduitei, domnii trebuiau să plătească consumația doamnei/doamnelor cu care au ieșit în oraș, indiferent dacă este vorba despre soție, iubită, soră sau o amică. În cazul în care țineau neapărat să dea nota „la jumate”, domnii erau sfătuiți să facă asta în afara localului. De asemenea, era considerat de bun augur să lași bacșiș, ideal între 10 și 15%, mai puțin ar putea fi considerat un gest care denotă nemulțumire față de servicii, mai mult te poate face să pare iresponsabil cu gestionarea banilor.

În momentul în care ieșeau din locație, doar domnii salutau înapoi chelnerii/paznicii/șefii de chelneri, doamnele și domnișoarele răspunzând printr-o înclinare a capului doar salutului patronului.

Citește și

• Strada Bazaca, un colț uitat din centrul Bucureștiului de altădată. De ce era vestit și iubit acest drum și de ce a dispărut
• Cum era canicula în București în perioada interbelică? În linii mari cam la fel, poate mai boemă decât azi
• Superbul Hipodrom Floreasca – povestea colțului verde din București care a devenit cartier de lux. Aici a avut loc și o cursă de struți… pe 1 aprilie