COD GALBEN de INUNDAȚII, pe râurile din cinci județe din țară

de:
13 sept. 2014
0 Afișari
COD GALBEN de INUNDAȚII, pe râurile din cinci județe din țară

UPDATE CODURILE GALBENE de ploi și inundații emise sâmbătă sunt menșinute, până luni, în Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, în timp ce județele Arad și Dolj ies de sub atenționări.

Conform atenţionării, în intervalul sâmbătă, ora 22.00 – luni, ora 10.00, se pot produce, la nivel local, scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide, cu posibile efecte de inundaţii locale, pe unele râuri mici din judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj, informează Digi24.

„Aceste fenomene se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai ridicată pe afluenţii mici ai Dunării de pe sectorul amonte Drobeta Turnu-Severin, precum şi pe unele râuri mici din vestul judeţelor Arad şi Timiş, pe toată durata intervalului, iar în a doua parte a intervalului pe unele râuri mici din sudul judeţelor Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj”, se mai precizează în atenţionare, potrivit Mediafax.

Potrivit INHGA, în intervalul duminică, ora 18.00 – luni, ora 14.00, se pot produce şi creşteri importante de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice: afluenţii din bazinul mijlociu şi inferior al Crişului Alb (judeţul Arad), Bega Veche, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna (judeţele Timiş şi Caraş-Severin), afluenţii mici ai Dunării din judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi, Drincea, Desnăţui, afluenţii Motrului şi Jiului inferior (judeţele Mehedinţi şi Dolj).

Atenţionarea hidrologilor vine după ce Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de ploi pentru judeţele Timiş, Caraş-Severin, Arad, Mehedinţi şi Dolj, valabil în intervalul de sâmbătă, ora 20.00 – luni, ora 10.00.

Cookies