COD GALBEN de furtuni, în cea mai mare parte a ţării, până miercuri după-amiază

de:
18 aug. 2015
0 Afișari
COD GALBEN de furtuni, în cea mai mare parte a ţării, până miercuri după-amiază

În perioada 18 august, ora 09:10 – 19 august, ora 18:00, în cea mai mare parte a ţării se vor semnala instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate.

„În perioada menţionată, vor continua intervalele cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele deluroase şi montane, precum şi în nord-vestul, centrul şi local în estul ţării. Astfel, temporar se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului şi vor fi condiţii de grindină.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, cu precădere în zona de munte 40….50 l/mp.

NOTĂ: Fenomene specifice instabilităţii atmosferice vor fi şi în restul teritoriului, dar pe intervale mai scurte de timp”, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie în avertizarea emisă marţi dimineaţă.

Administrația Națională de Meteorologie a emis anterior o avertizare de vreme rea, valabilă de duminică, 16 august, ora 23, până marți, 18 august, ora 23.

În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în toată ţara, inclusiv în București.

Vezi şi: Vremea la București și în țară – ploaie și răcoare. Prognoza meteo pe trei zile

Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor avea şi aspect de vijelie, în noaptea de duminică spre luni, 16/17 august, în Banat şi Oltenia, apoi şi în celelalte regiuni.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în 24 de ore se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în zonele de deal şi de munte, 35…40 l/mp. Vor fi şi căderi de grindină.

Potrivit meteorologilor, în Dobrogea, manifestări ale instabilităţii atmosferice îşi vor face apariţia din noaptea de luni spre marţi (17/18 august).

Cookies