Cocktail de furie, acțiune și speranță. Despre Valeriu Nicolae, care chiar nu-i politician, deși candidează

04 dec. 2020
507 Afișari
Cocktail de furie, acțiune și speranță. Despre Valeriu Nicolae, care chiar nu-i politician, deși candidează

A plecat la școală în Anglia cu o bursă, dar a și cules căpșuni. Din banii pe care i-a câștigat la căpșuni, și-a luat calculator. A învățat engleza de unul singur, din și după cărți și, cum carte avea deja, a ajuns să lucreze pe la Națiunile Unite și Comisia Europeană. Are un masterat in diplomație, de 11 ani îngrjește, învață carte și hrănește copii săraci din Ferentari. Ajută oamenii din Ferentari. E salvatorul din ghetou care, după niște alegeri, s-a enervat rău și a decis să candideze. Dacă Valeriu Nicolae convinge vreo 23.000 de oameni să-l voteze (și cifrele arată că are toate șansele), ar cam fi primul parlamentar cu adevărat independent cu care are de-a face Parlamentul. Iar despre asta chiar merită să vorbim!

Sunt mai mult de 10 ani de când Valeriu Nicolae e „salvatorul din ghetou” (în legătură cu el, clișee ca „salvator” și „omul sfințește locul” sunt nu numai digerabile, ci chiar firesc-obligatorii.)

Ferentariul e un fel de „Cartierul Bau-Bau” al Bucureștiului. (În București, chiar există o așa-numită „Alee a Drogurilor”. E în Ferentari, orice taximetrist știe unde e.) Acolo se întoarce Valeriu mereu, să ajute copiii rromi să se țină de școală, să aibă ce mânca, să aibă unde dormi. A adunat în jurul lui oameni care vor să facă și care mai și fac treabă. S-au stâns în jurul lui asistenți sociali, profesori, ingineri, IT-iști, electricieni, bucătari și bancheri.

Până nu demult, îi ajuta pe copii cu temele într-o școală din cartier, dar primăria l-a dat afară de acolo, așa că a cumpărat el o casă, să aibă unde să ajute copiii în continuare. Dacă vorbești cu el, o să îl tot auzi că are treabă la „Casa Bună”

Sunt mai mult de 10 ani de când Valeriu Nicolae e „salvatorul din ghetou”

Cum a ajuns Valeriu Nicolae candidat la alegerile parlamentare 2020

„A, din furie, din multă furie!”, spune Valeriu Nicolae cu – culmea – cea mai calmă, caldă, blândă voce. „Eu sunt calm de fel, dar atunci (la locale, n.r.), atunci mi s-au părut de neconceput niște lucruri”. S-a enervat, a luat politicienii la puricat în CV-uri și trasee politice sinuoase, a decis să candideze. Reacția la furia pe care o exprima pe contul său de Facebook l-a făcut să se gândească serios la povestea asta cu candidatura. A văzut că sunt mai mulți care simt, cred, gândesc la fel.

A avut și un moment în care ar fi dat înapoi, dar tot reacția oamenilor a fost decisivă. N-au venit rugăminți sau încercări tandre de a-l face să meargă înainte, au venit oameni furioși că renunță înainte de a începe.”Asta m-a încurajat cel mai mult, că oamenii au fost direcți, deschiși cu mine.” Așa că a mers înainte. A strâns semnăturile, a început campania. Cu forțe proprii și cu susținători. Cu fani, practic. Fără niciun ban de la niciun buget.

„Știu care vreau să fie «misiunea»în mandatul meu de parlamentar”

Ca să câștige un loc de deputat la alegerile parlamentare de pe 6 decembrie, Valeriu Nicolae are nevoie de puțșin sub 23.000 de voturi. Din estimările pe care le are acum, cu o săptămână înainte de vot era la distanță de 2-3000 de voturi de această țintă. O estimare nu numai oprimistă, ci și foarte încurajatoare. În campanie, a vorbit mult despre nevoia societății de a scpăa de impostori și impostură. A făcut-o documentat, argumentat și organizat pe NU TOT EI – un site ca un catalog al politicienilor din partidele mainstream. Are și program politic și insistă să spună că îl are, ca să nu ne alegem din asta iar doar cu un moment în care s-au adunat emoții colective convergente. Să nu fie încă un om care spune și face ce simt și gândesc mult mai mulți.

Ar vrea să câștige nu doar ca să facă mai eficient lucruri pe care, de fapt, niciun politician român nu le-a prea reușit în ultimii 30 de ani. „Dacă e să îmi doresc ceva cel mai mult, asta e: aș vrea să le treacă greața oamenilor de a se apuca de politică. Sunt mulți, dar nu se bagă exact din motivul ăsta: de greață. De teamă să nu ne umple de mizeria aia.”

Dacă nu aș fi făcut sport, nu cred că s-ar fi ales mare lucru de mine. În ghetou, amestecul de sport și educație a funcționat cel mai bine ca metodă de combatere a abandonului școlar. Iar fără umor aș fi fost probabil de foartă multă vreme în Canada.

Valeriu e bucureștean ca – probabil – jumătate dintre bucureșteni: făcut, nu născut. De fel, e bănățean. Jumătate rrom, jumătate român din Caransebeș. Tata, „un alcoolic de performanță, putea să facă țuică din orice”. Mama, „o femeie senzațională care muncea zi lumină.”

Cookies