ARHIVA B365

COASTA DE FILDEŞ-JAPONIA,LA CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL, SCOR FINAL 2-1

Japonia a deschis scorul prin Keisuke Honda (16), dar ivorienii au revenit în repriza secundă și au punctat de două ori în decurs de trei minute, prin Wilfried Bony (64) și Gervinho (66), obținând o victorie meritată.

Ivorienii au avut prima ocazie de gol a partidei, prin Bony (6), care a tras la colțul scurt, dar mingea a fost deviată în corner.

Africanii au controlat jocul, dar un moment de neatenție în apărare a fost taxat de japonezi, care au deschis scorul: Honda a primit mingea după un corner, a pătruns în careu și a tras la colțul scurt, fără speranțe pentru Barry, 0-1 (16).

”Elefanții” au acuzat șocul și niponii și-au creat și alte ocazii notabile, precum șutul fundașului Uchida (21), respins de portarul Barry, care câteva secunde mai târziu s-a remarcat și la mingea trimisă cu boltă de Honda și a scos de sub transversală.

Cote d’Ivoire a revenit la cârma jocului cu trecerea timpului și a atacat neîncetat poarta lui Kawashima, dar africanii au ratat ocazie după ocazie. Boka a executat pe lângă poartă o lovitură liberă (31), Gervinho (34) a fost blocat de Yoshida în careu, același Boka a tras de la distanță, dar Kawashima a respins (35), Gervinho a fost blocat (39), iar Bony a reluat peste poartă, Kalou (43) a trimis imprecis cu capul, iar Kawashima a fost la post și la șutul-centrare al lui Boka (45).

Ocaziile au continuat să apară la poarta lui Kawashima și după pauză, Bony nereușind o lovitură de cap din poziție favorabilă (48). ”Samuraii albaștri” au răspuns prin șutul lui Hasebe (50), care s-a dus alături.

Intrarea ”veteranului” Drogba a mai animat lucrurile în atacul ivorienilor, care au restabilit egalitatea în minutul 64, prin Bony, care a trimis mingea la colțul lung, cu capul, din centrarea lui Aurier: 1-1. Peste două minute, ”Elefanții” au preluat conducerea, din nou după centrarea lui Aurier, de data aceasta Gervinho a trimis mingea la colțul scurt cu capul (68), printre brațele portarului: 2-1.

Asiaticii nu au reușit să reacționeze după aceste două goluri primite și tot africanii au avut ocazii clare de gol. Drogba a tras bine din lovitură liberă (82), însă Kawashima a respins. Tot Drogba s-a aflat în poziție de finalizare, dar șutul său a fost deviat de Morishige (85). Kawashima a intervenit foarte bine și șutul din unghi al lui Kalou (89), iar meciul s-a încheiat cu accidentarea lui Didier Ya Konan, introdus pe teren de puțin timp.

La ivorieni a intrat și Constant Djakpa, fostul fundaș al echipei Pandurii Tg. Jiu. În schimb, Ousmane Viera, care a jucat și el la gorjeni (dar și la Internațional Curtea de Argeș), a rămas pe banca de rezerve.

În celălalt meci al grupei, Columbia a învins Grecia la scor de forfait, 3-0.

Următoarele meciuri din Grupa C vor avea loc pe 19 iunie: Columbia — Cote d’Ivoire, la Brasilia (19,00, ora României), și Japonia — Grecia, la Natal (vineri 20 iunie, în România, ora 01,00).

Cote d’Ivoire — Japonia 2-1 (0-1)

Au marcat: Wilfried Bony (64), Gervinho (66), respectiv Keisuke Honda (16).


CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: Meciurile vor fi transmise LIVE la tv de TVR, TVR HD și ONLINE de TVR PLUS. 

Programul meciurilor de azi, sâmbătă, 14 iunie 2014: 

Grupa C: Columbia – Grecia, la Belo Horizonte, ora 19.00;

Grupa D: Uruguay – Costa Rica, la Fortaleza, ora 22.00;

Grupa D: Anglia-Italia, la ora 01:00,

Grupa C: Coasta de Fildeş – Japonia, la Recife, ora 04.00.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: Ce meciuri sunt azi, sâmbătă, 14 iunie, LIVE, la tv, PROGRAM 

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: COASTA DE FILDEŞ VS. JAPONIA, AZI, DUMINICĂ, 15 IUNIE 2014, ÎN DIRECT LA TVR, DE LA ORA 04.00.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: COTE D’IVOIRE
Palmares:
Cupa Mondială: eliminată din primul tur în 2006 și 2010; a treia participare
Cupa Africii pe Națiuni (CAN): câștigătoare în 1992, finalistă în 2006 și 2012
Jocurile Olimpice: sfertfinalistă în 2008
Clasament FIFA (5 iunie): locul 23
Selecționer: Sabri Lamouchi (Franța, din mai 2012)
Principalele cluburi: ASEC Mimosas, Africa Sports
Jucători vedetă: Didier Drogba, Yaya Touré, Gervinho
Parcurs în calificări: primul loc în Grupa C a zonei Africa, câștigătoare a barajului cu Senegal (3-1, 1-1)
Echipa-tip: Copa Barry — Aurier, Zokora, Bamba, Boka — Tioté, Serey Dié, Yaya Touré — S. Kalou, Drogba (căpitan), Gervinho

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: JAPONIA
Palmares:
Cupa Mondială: a cincea participare
Cupa Asiei pe Națiuni: câștigătoare în 2011, 2004, 2000, 1992
Cupa Confederațiilor: finalistă în 2001
Jocurile Olimpice: 9 participări
Clasament FIFA (5 iunie): locul 46
Selecționer: Alberto Zaccheroni (Italia, din 2010)
Principalele cluburi: Sanfrecce Hiroshima, Kawasaki Frontale, Urawa Reds
Jucători vedetă: Keisuke Honda, Shinji Kagawa, Yuto Nagatomo
Parcurs în calificări: locul 1 în Grupa B a zonei Asia
Echipa-tip: Kawashima — Uchida, Konno, Yoshida, G. Sakai — Hasebe (căpitan), Endo — Kagawa, Honda, Nagatomo — Okazaki


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button