CNADNR: Centura de nord a Capitalei va fi reabilitată până în 2015

de:
13 aug. 2014
0 Afișari
CNADNR: Centura de nord a Capitalei va fi reabilitată până în 2015

Astfel, din noiembrie 2015, şoferii care vin dinspre Piteşti şi vor să meargă mai departe către Ploieşti sau Constanţa vor putea ocoli Capitala prin nord pe o centură cu 4 benzi, scrie ZF. 

Şoseaua de centură a Capitalei, pe care circulă zilnic 144.000 de vehicule, este unul dintre cele mai tergiversate proiecte rutiere majore din România, mo­dernizarea şi extinderea la 4 benzi a acesteia fiind adusă în discuţie încă din 2005, dar nefiind finalizată nici până acum, după 9 ani.

Din 2005 şi până în prezent, doar 20 din cei 72 de kilometri ai centurii arată a şosea care înconjoară o capitală euro­pea­nă. Astfel, doar tronsonul de circa 20 de kilometri cuprins între Chitila, în dreptul DN 7, şi Voluntari, în dreptul DN 2, este reabilitat şi lărgit la 4 benzi de circulaţie, fiind dat în exploatare în 2011. Pe de altă parte, în prezent se lucreazăpe un tronson de 8,6 kilometri între A1 (austrostrada Bucureşti – Piteşti) şi DN 7 (Chitila , stadiul fizic de execuţie al tronsonului fiind spre finalul lunii iulie de 20%, potrivit datelor transmise ZF anterior de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Dru­mu­ri Naţionale din România (CNADNR).

Com­pa­nia de drumuri estimează că acest sector de drum va fi gata în iunie anul viitor. Pe acest tronson lu­crează firma românească Delta ACM ’93 alături de firma azeră Azvirt pen­tru 30 de milioane de euro, potrivit datelor de pe site-ul CNADNR. De asemenea, pe un sector de 11,2 kilometri în­tre DN 2 (Voluntari) şi A2 (autostrada Bucureşti- Constanţa) se execută lucrări, stadiul fizic al aces­to­ra fiind de 7% în a doua parte a lunii iulie. Tron­sonul acesta, estimat a fi finalizat în noiembrie 2015, este reabilitat de firma românească Tehnolo­gica Radion pentru circa 53 de milioane de euro.

Pentru centura de nord CNADNR a alocat anul acesta 200 de milioane de lei (45 de milioane de euro), potrivit datelor transmise ZF de compa­nia de drumuri. Odată cu finalizarea centurii de nord, şoferii care vin dinspre Piteşti şi dinspre vestul ţării, dar şi cei care vin dinspre Ploieşti şi Braşov vor intra pe o centură cu 4 benzi şi vor putea ocoli Capitala pentru a ajunge mai departe pe autostrada Bucureşti-Constanţa. Dacă pentru partea de nord a centurii, CNADNR are bani şi s-a angajat să finalizeze lucrările până în noiembrie anul viitor, pentru centura de sud a Capitalei situaţia este deocamdată incertă, având în vedere că recent compania de drumuri a reziliat contractele de reabilitare a acesteia, încheiate încă din 2008.

Lucrările nu au demarat din cauza lipsei de finanţare. „În luna iunie 2014 au fost reziliate contractele de execuţie de lucrări încheiate în anul 2008 (pentru centura de sud a Capitalei – n.red.). În prezent a fost demarată procedura de întocmire a expertizei tehnice şi de revizuire a studiului de fezabilitate şi de întocmire a documentaţiei cadas­tra­le şi evaluare pentru promovarea Hotărârii de Guvern de exproprieri în vederea accesării fondurilor europene (pentru construirea centurii de sud – n.red.)“, afirmă CNADNR într-un răspuns transmis către ZF.

Astfel, în iunie CNADNR a reziliat un con­tract de 38 mil. euro încheiat cu Delta ACM şi Teh­nologica Radion pentru reabilitarea a 9,4 kilometri din centura de sud a Capitalei, un pro­iect de 41 mil. euro pentru reabilitarea a 10 kilo­metri, pe care urma să lucreze consorţiul format din firmele Euro Construct Trading ’98 şi Romstrade (aflată în prezent în insolvenţă), dar şi un contract de 38 de milioane de euro pentru lărgirea la 4 benzi a 12,5 kilometri din centură, încheiat cu firmele Straco Grup, SCT Bucureşti şi Genesis International. În prezent, pentru tronsoanele care compun centura de sud a Capitalei nu mai există nici dată de începere a lucrărilor, nici termen de finalizare a acestora, sau cel puţin CNADNR nu mai înaintează niciun fel de calendar sau grafic de execuţie. Totuşi, pentru anul acesta, CNADNR a alocat circa 40 de milioane de lei (9 milioane de euro) pentru centura de sud a Capitalei. Având în vedere că partea de sud a centurii este plină de cratere, CNADNR a decis să facă lucrări de reparaţii la nivelul covorului asfaltic al drumului. Compania de drumuri realizează aceste plombări în regie proprie, estimând că le va finaliza anul acesta.

Pe lângă proiectele de extindere a actualei centuri a Capitalei la 4 benzi, CNADNR are în plan şi construirea unui inel de centură sud la standard de autostradă, proiect pe care intenţionează să îl realizeze în concesiune. Investiţia, care va include şi întreţinerea autostrăzilor Bucureşti-Constanţa şi Bucureşti-Piteşti, a intrat în ultima perioadă într-un con de umbră, deşi până acum CNADNR ar fi trebuit să anunţe cine sunt investitorii privaţi care se vor implica în acest proiect estimat la 2 miliarde de euro.

Pe cei 72 de kilometri ai centurii Capitalei circulă zilnic peste 144.000 de vehicule, potrivit recensământului general al circulaţiei rutiere realizat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) în 2010. Traficul zilnic este calculat de ZF prin însumarea traficului înregistrat pe fiecare din sectoarele componente ale unei şosele; numărul real de vehicule care circulă pe fiecare şosea poate fi mai mic, în condiţiile în care un vehicul înregistrat într-un sector al unei şosele poate fi înregistrat şi în următorul sau următoarele, în funcţie de traseul pe care îl urmează.

Cookies