ARHIVA B365

CNAB demarează lucrările pentru explorarea apei geotermale din perimetrul Otopeni

Programul de explorare a apei geotermale se va derula pe o durată de trei ani, valoarea acestuia cifrându-se la 3.765.301 lei. Licenţa de concesiune pentru explorarea apei geotermale din perimetrul Otopeni – Aeroport, jud. Ilfov, a fost obţinută în 20 iunie.

„Prin punerea în exploatare a forajului de apă geotermală, actuala centrală termică 1 a Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti va fi înlocuită cu o centrală geotermală ce va asigura încălzirea, într-o primă etapă, a zonei tehnice aeroportuare”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, lucrările de explorare care se vor executa în cadrul Programului de explorare a apei geotermale vizează: lucrări de reabilitare a celor 2 foraje; montarea conductei de reinjecţie între cele 2 foraje si testarea hidrodinamică a acestora; exploatarea experimentală a celor două foraje cu monitorizare zilnică (minim 3 luni); recoltarea probelor şi efectuarea analizelor apei geotermale; lucrări de ecologizare şi protecţia mediului.

„Prin utilizarea energiei geotermale şi implicit prin înlocuirea combustibililor fosili, CNAB contribuie la protejarea mediului înconjurător. În plus folosirea simultană a forajului de injecţie a apei geotermale în rezervorul geotermal conduce la definirea acesteia ca sursa regenerabilă”, se mai precizează în comunicat.

Reprezentanţii CNAB precizează că în partea de nord a Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov există 24 de sonde asociate rezervorului geotermal Otopeni – Bucureşti Nord, aflat pe un interval de adâncime cuprins între 1.800 şi 3.200 metri, cu o suprafaţă determinată până în prezent de 300 km pătraţi.

„Dintre acestea, 18 sonde sunt productive, fiind posibilă utilizarea acestora pentru producţia sau reinjecţia apei geotermale. Temperaturile obţinute prin aceste foraje se încadrează între 58 şi 84 de grade Celsius, iar debitele între 22 şi 35 l/s. În perimetrul oraşului Otopeni, apa geotermală extrasă poate atinge temperatura de 60 – 65 grade Celsius”, se mai spune în comunicat.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button