CNA a interzis două spoturi ale MAI, realizate pentru ALEGERILE LOCALE

de:
10 mai 2016
0 Afișari
CNA a interzis două spoturi ale MAI, realizate pentru ALEGERILE LOCALE

În cadrul şedinţei de marţi, 10 mai, CNA a discutat o adresă de la Ministerul Afacerilor Interne referitoare la cele trei spoturi ale campaniei „Tu votezi. MAI te informează” cu caracter informativ privind legislaţia electorală, informează mediafax.ro.

Cele trei spoturi sunt „Verifică valabilitatea actului de identitate!” (care n-a fost contestat de CNA), „Interzise în cabina de vot!” (despre care CNA susține că nu menţioneaza cazurile excepţionale în care o pesoană poate intra însoţită în cabina de vot) şi „Nu îţi vinde votul!”(conform căruia candidaţii pot oferi bunuri cu valoare simbolică, ceea ce e interzis, potrivit discuţiilor dintre membrii CNA).

În spotul „Interzise în cabina de vot!” se afirmă că „Prezenţa oricărei persoane în cabina de vot în afara celei care votează, constituie contravenţie”, fără a se menţiona cazurile excepţionale (cum ar fi cazul persoanelor cu dizabilităţi).

Iar în spotul „Nu îţi vinde votul!” se spune că „Oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase, altele decât cele cu valoare simbolică, constituie infracţiune şi se sancţioneaza conform legii”. Valentin Jucan a atras atenţia colegilor săi că nici obiectele cu valoare simbolică (tricouri, pixuri) nu pot fi oferite – „În spot se spune că nu sunt permise lucrurile, bunurile cu valoare financiară, dar potrivit legislaţiei, sunt interzise şi cele cu valoare simbolică”.

După vizionarea celor trei spoturi, Lorand Turos a spus că, în opinia sa, spoturile „sunt clipuri de promovare a Ministerului de Interne”, spunând că în majoritatea timpului din spot „se promovează MAI”.

Pe de altă parte Radu Herjeu a spus ca nu întelege cui se adreseaza al treilea spot, adăugând: „Cei care iau (mită, n.r.) nu sunt pedepsiţi de nicio lege, ci cei care dau”, Lorand Turos adăugând, în gluma: „Tu votezi, MAI te dezinformează”.

Având în vedere că aceste spoturi cu scop de informare sunt deja în difuzare, Consiliul a hotărât emiterea unei decizii de intrare in legalitate, la propunerea lui Valentin Jucan. „Clipurile ar trebui să intre în legalitate, să aibă un conţinut care să respecte legea alegerilor locale”, a spus Jucan, cel care a acondus şedinţa.

Acesta a considerat că în cazul clipului „Nu îţi vinde votul!” ar trebui „să se precizeze cui se adresează” şi să fie corectat „din punctul de vedere al obiectelor permise”, adăugând că şi cele cu valoare simbolică sunt interzise, conform legii.

Decizia de intrare în legalitate (privind informarea corectă şi completă) pentru două dintre cele trei spoturi MAI, a fost votată de toţi cei nouă membrii prezenţi la şedinţa de marţi, 10 mai: Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel-Vasile Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu.

Cookies