Clotilde Armand, primarul în funcție al Sectorului 1, spune că va depune plângere la Autoritatea Națională de Integritate (ANI) în cazul lui Toni Greblă, care și-a mărit ilegal salariul cu 12.000 de euro pe lună, potrivit unei investigații Snoop.
Toni Greblă, șeful Autorității Permanente Electorale (AEP), și-a mărit salariul ilegal, scriu jurnaliștii Snoop, care au intrat în posesia documentului care arată că acesta a fost descoperit de Curtea de Conturi cu venituri ilegale.
În 2023, Toni Greblă a încasat mai mulți bani decât avea dreptul legal ca președinte AEP. Curtea de Conturi a descoperit această ilegalitate și i-a cerut să returneze o parte din sumă, să își reducă salariul lunar, dar și diurna.
Din pensie, pensii speciale, salarii și diurne, Toni Greblă a câștigat în 2023 peste 700.000 de lei (140.000 de euro).
Clotilde Armand, primarul în funcție al Sectorului 1, transmite pe pagina de Facebook că vrea să depună o plângere la ANI pentru a cerceta cum a încasat ilegal Toni Greblă suma de 24.000 de euro.
În calitate de președinte AEP, Toni Greblă a semnat un ordin ilegal prin care și-a mărit salariul cu 50%, vorbim de mii de euro/lună, scriu jurnaliștii de la Snoop.ro. Toni Greblă, demnitarul care trebuie să vegheze la corectitudinea alegerilor din noiembrie-decembrie 2024, recunoaște senin că a semnat ordinul ilegal și că dă banii înapoi.
Președintele ANI, care este fratele unui secretar de stat PSD, o să facă piruete în dimineața asta, doar să nu citească investigația jurnalistică, pentru că nu vrea să-l deranjeze pe Marcel Ciolacu în campania electorală. Toni Greblă a fost pus la AEP cu o misiune de partid, să saboteze toate alegerile din acest an, lucru care s-a văzut în vara acestui an.
Pentru că este puțin probabil să-și dea demisia din această demnitate, voi depune la ANI o plângere să cerceteze cum a încasat ilegal Toni Greblă suma de 24.000 euro.
După încheierea alegerilor din 9 iunie, Clotilde Armand a cerut Biroului Electoral Central să anuleze alegerile locale din Sectorul 1 și a acuzat președinții de secții că au modificat zeci de procese verbale „după cum a vrut Greblă-Ciolacu”.
Într-o postare de pe pagina sa de Facebook de pe data de 16 iulie, Clotilde spunea:
Fiindcă multă lume mă întreabă ce se mai aude despre fraudarea alegerilor din data de 9 iunie 2024, vă anunț că am cerut Biroului Electoral Central să anuleze alegerile locale din Sectorul 1 și am înaintat mai multe acțiuni în instanță împotriva membrilor BES și a președinților de secții care au modificat după cum a vrut Greblă-Ciolacu zeci de procese verbale. Sunt prea multe fraude electorale care au avut loc sub supravegherea lui Marcel Ciolacu și a lui Toni Greblă. Nu sunt suspiciuni, avem probe certe pentru aceste hoții electorale care au avut loc pe 9 iunie 2024.
Investigația Snoop, AICI.
Citește și: