Clotilde Armand taie sporurile de antenă de la ADP Sector 1. „Proiectul Școala Regală întră în linie dreaptă”

19 mart. 2021
2363 Afișari
Clotilde Armand taie sporurile de antenă de la ADP Sector 1. „Proiectul Școala Regală întră în linie dreaptă”

Clotilde Armand, Primarul Sectorului 1, a declarat că aproximativ 100 de angajați de la Administrația Domeniului Public Sector 1, primesc un așa numit spor de antenă, de 15% din salariu. Asta deoarece sediul ADP Sector 1 se află la câteva sute de metri de Casa Presei.

Clotilde Armand taie sporurile de antenă de la ADP Sector 1

„Angajații de la Administrația Domeniului Public Sector 1 (aproximativ 100 de persoane) primesc un așa numit spor de antenă, de 15% din salariu, deoarece sediul ADP Sector 1 se află la câteva sute de metri de Casa Presei.

Acest spor de antenă a fost stabilit de fosta administrație în baza unei expertize realizată de o firmă privată iar de atunci și până acum nu a mai fost reactualizată. Este în vigoare din 2016.

Când am spus că în sediul ADP S1 vrem să facem o școală au protestat lideri de sindicat și angajați ADP S1 că ”nu se poate așa ceva”, că ”există radiații de antenă” și ei nu pleacă din sediu. Prin urmare, am solicitat către Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) reactualizarea datelor. Și ce credeți?

ANCOM a făcut măsurători în data de 08.03.2021 și a constatat că nivelul de radiații în zona sediului Administrației Domeniului Public, unde Primăria Sectorului 1 intenționează să înființeze „Școala Regală” și unde angajații se simțeau radiați de la antene este de … de 1379 de ori mai mic decât nivelul de referință! Și uite așa s-au luat aceste sporuri timp de ani de zile.

De astăzi nu se vor mai lua sporuri iar proiectul „Școala Regală” intră în linie dreaptă.”, a scris Primarul Sectorului 1 într-o postare pe pagina de Facebook.

„Proiectul Școala Regală întră în linie dreaptă”

Într-un comunicat al Primăriei Sectorului 1, Clotilde Armand a declarat: „Ne dorim ca, în cel mai scurt timp posibil, să eliminăm supraaglomerarea din clase pentru ca elevii noştri să înveţe în condiţii civilizate. Având în vedere faptul că acest fenomen îşi are cauza în deficitul de unităţi de învăţământ din Sectorul 1, vom înfiinţa o şcoală nouă, în zona Casa Presei Libere. Mai puţini elevi într-o clasă înseamnă reducerea substanţială a îmbolnăvirilor în rândul acestora, inclusiv cu COVID-19, şi mai multă performanţă în educaţie”, a afirmat Primarul Sectorului 1.

Cookies