Clotilde Armand bifează o victorie de etapă împotriva Romprest. Consiliul Local a mandatat-o pentru a rezilia în instanță contractul cu compania de salubrizare

27 iul. 2021
177 Afișari
Clotilde Armand bifează o victorie de etapă împotriva Romprest. Consiliul Local a mandatat-o pentru a rezilia în instanță contractul cu compania de salubrizare
Clotilde Armand bifează o victorie de etapă împotriva Romprest. Consiliul Local a mandatat-o pentru a rezilia în instanță contractul cu compania de salubrizare. sursa foto: pressone.ro

Clotilde Armand bifează o victorie de etapă împotriva Romprest în cursul zilei de marți, după ce Consiliul Local Sector 1 a mandatat-o să rezilieze în instanță contractul cu compania de salubrizare Romprest. Vestea a fost dată chiar de primar, care a avut astăzi o ședință importantă.

Schimbări importante în conflictul dintre Clotilde Armand și compania de salubrizare Romprest, după ce Consiliul Local Sector 1 a aprobat azi, în şedinţa de marţi, mandatarea primarului  pentru promovarea unor în justiție care să ducă la rezilierea contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate cu firma Romprest.

Hotărârea pentru mandatarea lui Clotilde Armand, adoptată cu 17 voturi pentru şi 9 abţineri

Cu toate că în ultimele zile au fost discuții contradictorii pe acest subiect, hotărârea a trecut cu amendamentele formulate de grupul consilierilor locali PNL. Acestea prevăd următorele:

„Consiliul Local aprobă mandatarea primarului Sectorului 1 să promoveze acţiunea în instanţă cu respectarea de prevederi contractuale şi procedurii prealabile privind notificarea operatorului de salubritate referitor la nerespectarea clauzelor contractuale. Primarul Sectorului 1 va respecta contractul de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate încheiat cu Romprest până la pronunţarea unei hotărâri definitive prin care se dispune rezilierea contractului şi va informa periodic, la fiecare 30 de zile, în scris, sub forma unui raport, Consiliul Local cu privire la conţinutul tuturor actelor întocmite în derularea procesului de reziliere a contractului”

Clotilde Armand, responsabilă pentru orice prejudiciu creat prin pierderea acțiunii de reziliere

De asemenea, mai există un alt amendament al grupului PNL care stipulează că „orice prejudiciu care ar putea să apară din cauza nerespectării prevederilor contractului cu Romprest şi a legislaţiei în vigoare sau prin pierderea acţiunii de reziliere a contractului cade exclusiv în sarcina primarului Sectorului 1 şi aparatului de specialitate al edilului„.

Mesajul primarului după ce a primit votul Consiliului Local S1

După ce a trecut votul din Consiliul Local Sector 1, Clotilde Armand a venit cu o serie de explicații pe Facebook, într-un scurt mesaj.

„Dincolo de linşaje mediatice, dincolo de jignirile şi calomniile împotriva mea, după lungi bătălii, după ziua de vineri, când consilierii PSD şi PNL nu s-au prezentat la şedinţa de consiliu şi au făcut front comun pentru compania care şantajează autoritatea locală şi cetăţenii din Bucureşti, astăzi Consiliul Local al Sectorului 1 a mandatat primarul Sectorului 1 în vederea unei acţiuni având ca obiect rezilierea contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza Sectorului 1. De astăzi, primarul poate solicita Justiţiei rezilierea contractului cu Romprest. Asta înseamnă să nu renunţi. E o mare victorie. Este ceea ce trebuia făcut de toţi primarii dinaintea mea”, a transmis Clotilde Armand, marţi, într-un mesaj pe Facebook.

PNL a susținut proiectul, dar a adus propriile sale amendamente

Sebastian Burduja, liderul PNL S1, a recunoscut dinainte de ședință că PNL va susţine proiectul de hotărâre privind iniţierea unei acţiuni în instanţă pentru rezilierea contractului cu Romprest, dar va formula amendamente.

„Rolul Consiliului Local este de a vota pe oportunitate, avem nişte amendamente la acest proiect, prin care ne asigurăm că votul Consiliului e dat pe oportunitate, iar legalitatea, respectiv prejudiciile ce pot rezulta din lipsa legalităţii sunt în sarcina celor ce au datoria să verifice aceste lucruri, deci a doamnei primar şi a aparatului dânsei”, a transmis Sebastian Burduja marți.

Armand atrage atenția că nu a fost votat și amendamentul care recupera sumele plătite nelegal către Romprest

Totuși, Clotilde Armand a explicat că amendamentul USR PLUS care prevedea mandatarea ei pentru recuperarea sumelor nelegal plătite către Romprest a fost respins totuși consilierii locali.

„Vom pune, totuşi, capăt şantajului practicat de compania Romprest pe sănătatea locuitorilor Sectorului 1 şi vom stopa jaful asupra bugetului local generat de acest contract”, a mai transmis Armand.

Primăria S1 mai spune că necesitatea rezilierii contractului cu Romprest are la bază sistarea activităţii de colectare a deşeurilor municipale de către această companie începând cu data de 26 iunie. Mai mult, administrația a reamintit că Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanţelor a constatat că Sectorul 1 a fost prejudiciat cu suma de 243.896.931,56 lei, în derularea contractului încheiat cu Romprest Service SA încă din anul 2008.

Cookies