ÎN BUCUREȘTI

Clotilde Armand, anunțul zilei: „Contractul dintre S1 și Romprest nu există! Da, ați citit bine”. Primarul spune că a fost anulat

Clotilde Armand a venit, joi seară, cu o serie de informații surprinzătoare din scandalul gunoiului. Edilul Sectorului 1 arată cum contractul dintre Primăria Sectorului 1 și Romprest nu există. Primarul spune că a fost anulat încă din 2008.

Clotilde Armand spune că nu există un contract între Primăria Sectorului 1 și compania de salubrizare Romprest.

Anunțul lui Clotilde Armand de pe Facebook

„Astăzi am aflat ceva incredibil: Contractul dintre Primăria Sectorului 1 și Compania Romprest Service S.A. NU EXISTĂ! Da, ați citit bine.

Înțeleg că domnul premier s-a poziționat public cerând ambelor părți (primărie și companie) să respecte înțelegerile contractuale (reguli făcute în 2008 de PNL). Dar ce ne facem dle. premier dacă nu există contract?! Nu credeți așa ceva, nu?

Explicația lui Clotilde Armand

Haideți să vă explic ceva de neînchipuit:

Două sentințe judecătorești definitive și irevocabile au constatat că acest contract a fost încheiat fraudulos și l-au ANULAT. Exact în ziua în care fostul primar Andrei Chiliman semna contractul, 30 iunie 2008, Curtea de Apel București anula definitiv și irevocabil întreaga procedură de achiziție, deoarece încălca directivele comunitare și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul contractelor de concesiuni de servicii. În plus, contravenea flagrant Legii 273/2006 privind finanțele publice locale.

Curtea de Apel Brașov a dat, pe 22 martie 2011, cea de-a doua decizie definitivă și irevocabilă: Dispune anularea anunțului de participare nr. 40433/ 08.12.2007 publicat în SEAP de către Primăria Sectorului 1 București, a documentației de atribuire și a procedurii de atribuire prin licitație deschisă a contractului “Prestări servicii- activități ale salubrizare pe raza administrativă a Sectorului 1” cod CPV 90121000-1 și 90210000- 2. A fost confirmată, încă o dată, încheierea fără nicio bază legală a contractului de salubrizare de la nivelul Sectorului 1.

Astfel, contractul Romprest a fost semnat în disprețul Justiției, cu aprobarea PSD și PNL. Și cu o tăcere din partea partidelor politice de peste 10 ani. Nimeni nu a scos o vorbă despre asta.

Rămân acum întrebările mele: cine ne dă banii înapoi pentru cei 12 ani în care am plătit cel mai scump serviciu de salubrizare din România și câți funcționari publici, primari și viceprimari trebuie să răspundă în fața Justiției?

Vom afla. Am demarat acțiunea în instanță pentru că acest contract este nul din toate punctele de vedere. Case closed Romprest. Vrem banii înapoi și să plecați mai repede”, a scris Clotilde Armand pe Facebook joi seară.

Armand contestă cererea Romprest privind executarea silită

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunţat că va contesta cererea Romprest de încuviinţare a executării silite a Primăriei Sectorului 1, după ce instanţa a admis solicitarea operatorului de salubritate, potrivit unui comunicat al autorităţii locale, transmis, joi.

Vom contesta cererea de încuviinţare a executării silite şi vom câştiga. De când sunt aici, am câştigat toate procesele. Somaţiile nu pot merge mai departe, nu are rost să facem ipoteze

Judecătoria Sectorului 1 a admis joi solicitarea Romprest de executare silită a Primăriei Sectorului 1.

Clotilde Armand a completat, joi, pe Facebook, că, de când exercită funcţia de primar al Sectorului 1, a suspendat toate executările silite solicitate de Romprest şi a menţionat că, potrivit Legii 54/2006, facturile emise de operator utilizatorului constituie titluri executorii, doar că Sectorul 1 nu este utilizator, ci autoritate contractantă.

„Conform regulamentului de salubrizare, utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice care încheie contracte cu Romprest, în virtutea exclusivităţii sale pe raza Sectorului 1. Încheierea de încuviinţare poate fi atacată pe calea contestaţiei la executare. Ceea ce s-a şi întâmplat până acum. Nu există o hotărâre definitivă care să recunoască facturile ca fiind titlu executoriu”, a adăugat Clotilde Armand.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button