Clotilde Armand, acuzată că ține la sertar mai multe proiecte smart. ”Să-l deschidă! E mai adânc decât Groapa Marianelor”

29 iul. 2022
484 afișări
Clotilde Armand, acuzată că ține la sertar mai multe proiecte smart. ”Să-l deschidă! E mai adânc decât Groapa Marianelor”

Clotilde Armand, primarul de la S1, este acuzată de consilierii PNL, parteneri de coaliție, că ține la sertar mai multe proiecte smart, cu privire la piețe, parcări și parcuri, în loc să-l deschidă și să le înscrie pe ordinea de zi . ”Să deschidă acel sertar mai adânc decât Groapa Marianelor”, îi cere viceprimarul, și consilier PNL, Ramona Porumb, în ziua în care Consiliului Local al Sectorului 1 are ședință de vot.

“Operațiunea Deschide Sertarul. Primarul sectorului 1 a convocat ședința consiliului local pentru astăzi, iar pe ordinea de zi nici urmă de proiectul privind protocolul cu Ministerul Educației pentru Baza Cireșarii”, spune viceprimarul S1.

Protocolul a fost propus, în urmă cu o lună, de Ministerul Educaţiei care propune Primăriei Sectorului 1 o formulă de colaborare în privinţa programului de activitate din Clubul Copiilor – Baza „Cireşarii”. Astfel, accesul vizitatorilor ar urma să fie permis în timpul cursurilor şcolare începând cu ora 15, iar în vacanţe accesul vizitatorilor să fie permanent, cu excepţia zilelor în care se desfăşoară activităţi educaţionale.

Baza Cireșarii este cuiul lui Pepelea pentru Sectorul 1, întrucât este deținută de Ministerul Educației, dar neîntreținută la standardele pe care le dorește Primăria Sectorului 1, din acest motiv baza fiind intens disputată între cele două instituții.

Ce proiecte inițiate de PNL nu au ajuns la vot

Consilierul PNL de la S1, Ramona Porumb, face apoi o enumerare de proiecte pentru care o acuză pe Clotilde Armand, care are calitatea de a introduce proiecte pe ordinea de zi, că le-a îngropat în sertar.

Ce alte proiecte a mai inițiat PNL și pe care primarul S1 nu le supune la vot:

  • amplasarea gratuită de stații de încărcare a autoturismelor electrice;
  • achiziționarea terenul situat în Str. Cluj nr.120 în scopul amenajarii unei parcari;
  • Sectorul 1 DIGITAL – demararea procesului de digitalizare în administrația publică a Sectorului 1;
  • ”SmartLAb” – inființarea unor laboratoare smart în unitățile de învățământ;
  • Piețe tradiționale, volante și târguri;
  • ”ȘAH (Școală Abilitate Har)” – organizarea de concursuri de șah la nivelul Liceului Teoretic ”Constantin Brâncoveanu”.

„Ce este necesar să facă primarul sectorului 1, este să deschidă acel sertar mai adânc decât Groapa Marianelor, să le pună pe ordinea de zi pentru a putea fi dezbătute și votate de către consiliul local și ulterior sa le punem în practică pentru locuitorii sectorului.

Așadar, doamna primar, deschide sertarul!!!”, își încheie pledoaria consilierul PNL.

Situația politică de la Sectorul 1 este atipică pentru București. Fricțiunile dintre consilierii PNL și Clotilde Armand s-au prelungit la Sectorul 1, și după adoptarea bugetului pe 2022 sau după nemulțumirile legate de curățenia din sector cu operatorul Romprest, chiar dacă la nivel de București PNL și USR își continuă colaborarea politică.

Îți mai recomandăm și:

Cookies