ARHIVA B365

Acces prin sms la metrou, de luni

“Accesul în staţie se va face prin apelarea gratuită a numărului 1700 şi apropierea receptorului telefonului de validatoarele special instalate. Telefonul va emite un semnal sonor care va fi interpretat de validator, stabilind în timp real dacă în contul clientului există călătorii valide şi permiţând accesul pe peron”, se arată într-un comunicat al Orange România.

De asemenea, în cazul în care clientul doreşte să afle informaţii despre numărul călătoriilor rămase şi despre perioada de validitate, poate trimite gratuit un SMS cu textul “INFO” la 1700 şi va primi un mesaj scris cu informaţiile solicitate.

“Pentru soluţia de plată cu mobilul a călătoriei la metrou am început proiectul pilot în 2010. Acum serviciul aduce avantajul că poate fi accesat printr-un singur număr, uşor de reţinut, uşor de utilizat, prin apel telefonic şi SMS. Pe viitor, vom extinde serviciul de plată şi acces prin folosirea numărului scurt 1700 şi pentru alte planuri tarifare Metrorex, cum ar fi pentru abonamentele lunare”, a declarat Gabriela Voinea, Senior Product Manager, Orange România.

În prima etapă, serviciul este disponibil în staţiile Gara de Nord, Victoriei, Universitate, Petrache Poenaru, Timpuri Noi, Grozăveşti şi Politehnica.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button