Clasamentul s-a schimbat. Pe ce loc se află România privind vaccinarea. Nu mai suntem în top și vom primi mai puține doze luna asta

16 mart. 2021
243 Afișari
Clasamentul s-a schimbat. Pe ce loc se află România privind vaccinarea. Nu mai suntem în top și vom primi mai puține doze luna asta

România se află pe locul 6 la nivel european ca număr de doze administrate şi pe locul 23 la nivel global, potrivit secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu. Țara noastră va primi mai puține doze luna aceasta decât s-a anunțat inițial, a mai precizat secretarul de stat.

„Activitatea ne clasează la un total de doze administrate pe un loc şase la nivel european şi cu un total de doze administrate global pe poziţia 23”, a declarat marți Andrei Baciu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Mai puține doze de vaccin pentru România

El a spus că în România vor fi aduse în luna martie 2.212.734 de doze de vaccin, faţă de 2,6 milioane de doze anunțate iniţial. Potrivit lui Baciu, în luna aprilie vor sosi în ţară 3.175.000 de doze de vaccin anti-COVID.

Baciu a mai spus că au fost recepţionate până la 15 martie 3.234.000 de doze de vaccin, dintre care au fost administrate 2.210.000 şi au fost distribuite 2.567.000.

„Cu privire la dozele produse de AstraZeneca, am recepţionat până la 15 martie 797.000 de doze. Dintre acestea au fost administrate 238.000, cu un total distribuit de 358.000 de doze”, a arătat secretarul de stat.

El a declarat că, dintre toate dozele utilizate, 4.599 s-au pierdut, ceea ce reprezintă 0,21%.

Cookies