Clădirea Teatrului Foarte Mic are o foarte mare bulină roșie. Edificiul, cu minunate elemente Art Nouveau, a fost Palatul Sindicatului Ziariștilor din București
Clădirea Teatrului Foarte Mic are o foarte mare bulină roșie. Edificiul, cu minunate elemente Art Nouveau, a fost Palatul Sindicatului Ziariștilor din București. Foto: Antoaneta Dohotariu.
În centrul orașului, la doi pași de Universitate, un Palat din alte timpuri marchează intersecția străzii Jean Louis Calderon cu bd. Carol I: Clădirea Teatrului Foarte Mic, cu fațade la străzile ce formează un unghi ascuțit, linii curbe specifice stilului Art Nouveau și balcoane măiestrit lucrate în fier forjat.
Foto: Antoaneta Dohotariu.Fațada Sindicatului Presei Române, desen pe foiţă, aflat în arhiva Ion D. Berindey a Muzeului Naţional de Artă al României, inv. 787/112.699. Sursa: Sidonia Teodorescu, Mari arhitecți bucureșteni: Ion D. Berindey, edit. Vremea, București, 2014, p. 42. Imaginea este protejată prin drepturi de autor și nu poate fi republicată.
Palatul Sindicatului Ziariștilor a fost conceput drept imobil de raport, cu sală de spectacol la etaj și mezanin și prăvălii la parter
La început de secol XX, pe acest loc din inima orașului, ziariștii bucureșteni își ridicau, cu mari și costisitoare eforturi, un Palat cu patru etajecare să le reprezinte profesia și, în același timp, să constituie o importantă sursă de venituri.
Palatul S.Z.B avea o sală de conferințe de 400 de locuri, birouri, bibliotecă, holuri în care puteau fi organizate evenimente și expoziții, cea mai mare parte a clădirii fiind compusă din apartamente pe care le puteau închiria membri ai Sindicatului.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
În 1912, Sindicatul organiza serbări în Parcul Carol pentru a colecta fondurile destinate construcției palatului. Ulterior, veniturile din chirii au crescut – sala de festivități, spațiile comerciale, camerele de birouri, garsonierele și apartamentele au adus sume consistente, dar influențate de situația economică, de seriozitatea chiriașilor etc. Spre exemplu, în 1929 s-au încasat 1.699.000 lei. (Sursa: prof. univ. Marian Petcu în studiul „Sindicatul Ziariștilor din București, după 120 de ani”).
Foto: arh. Sidonia Teodorescu.
Palatul Sindicatului Ziariștilor din București, opera marelui arhitect Ion D. Berindey, a adăpostit Teatrul Foarte Mic, în prezent închis din cauza riscului iminent de prăbușire
Singur, părăsit și vulnerabil, cu o vechime de peste 100 de ani, înconjurat de alte clădiri aflate în suferință, Palatul Sindicatului Ziariștilor din București, cu imaginea sa avântată, zveltă și impunătoare, își păstrează cu eleganță „cupola de colț, cu lanternou, prevăzută cu o lucarnă bogat decorată”.
Din loc în loc, sub balcoanele de fier ruginit, plase de protecție apără trecătorii de elementele arhitecturale care se desprind de pe fațade.
Mai jos, istoria unei clădiri care, din mândria Micului Paris, a ajuns rușinea administrației de azi a marelui București
„Atenție, cade tencuiala Micului Paris”! Palatul Sindicatului Ziariștilor din București, cândva o frumoasă clădire pariziană, edificată în perioada 1912-1921, este azi un pericol pentru trecători
Arh. Sidonia Teodorescu reconstituie în detaliu opera arhitectului Ion D. Berindey în excelenta monografie „Mari arhitecți bucureșteni: Ion D. Berindey”, ed. Vremea, București, 2014.
În anii de început ai construirii Palatului din Bulevardul Carol, președinte al Sindicatului Ziariștilor era Ion Procopiu, jurnalist și director al cotidianului „L’independance Roumanie”.
S-a născut în 1862 și a fost lider al liberalilor din județul Teleorman, deputat, mare proprietar. Deși era grav bolnav, Ion Procopiu a fost arestat în timpul ocupației germane a Bucureștiului și moare în 1917.
În anii de început ai construirii Palatului din bd. Carol, președinte al Sindicatului Ziariștilor era Ion Procopiu, jurnalist și director al cotidianului „L’independance Roumanie”. Foto credit: Muzeul Național de Istorie a României.
Arh. Sidonia Teodorescu în volumul „Mari arhitecți bucureșteni: Ion D. Berindey”: Sindicatul Ziariștilor din București, înființat în 1900, a reușit să-și construiască un palat cu bani adunați de la diferite instituții și pe un teren obținut gratuit de la Primăria Capitalei.
Președintele Sindicatului era Ion Procopiu, pentru care Berindey a construit, în 1911, o reședință din lotizarea Ioanid, în strada Dumbrava Roșie 5 și care era căsătorit cu verișoara primară a arhitectului, Irina Procopiu, născută Berindey, doamnă de onoare a Reginei Maria.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
”Construită de două mari personalități, arhitectul Ion D. Berindey și antreprenorul Tiberiu D. Eremie, clădirea, deși reprezentativă pentru istoria presei românești, se află în stare avansată de degradare și ar trebui să fie inclusă în lista monumentelor istorice și restaurată”
Despre moștenirea arhitectului Ion D. Berindey, lăsată Bucureștiului și României, mai jos:
Conform legislației în vigoare, din cauza încadrării în clasa I de risc seismic, Teatrul Foarte Mic a fost închis la 24 noiembrie 2017. De atunci, Palatul S.Z.R tot așteaptă, în zadar, să fie salvat
În 2024, Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic anunța că va contracta un împrumut de 153 de milioane de euro, de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru consolidarea a 17 clădiri, inclusiv cea a Teatrului Foarte Mic.
În cazul acestor imobile, Uniunea Europeană a aprobat deja alocarea a 283 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile, prin P.N.R.R, preciza atunci primarul Nicușor Dan.
Raportul de activitate al Teatrului Mic, de care aparține și Teatrul Foarte Mic, întocmit în anul 2021, ne spune stare de fapt a clădirii:
Teatrul Foarte Mic s-a aflat în conservare și în anul 2021. Nici în acest an nu au fost demarate lucrările de consolidare ale clădirii. Ca și în anii precedenți, au fost luate toate măsurile pentru conservare: lucrări de protejare a pietonilor împotriva elementelor arhitecturale desprinse de pe fațadă, verificări periodice ale sistemelor de stingere a incendiilor (hidranți, stingătoare), verificarea rețelei electrice.
Clădirea este securizată cu un sistem de supraveghere video și cu un sistem de alarmare conectat la dispeceratul unei companii de pază pentru monitorizare și intervenție rapidă.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
„Tot ceea ce se poate face este o limitare a pagubelor, însă doar consolidarea poate salva clădirea Teatrului Foarte Mic de la o degradare ireversibilă”
Personalul Biroului Administrativ a făcut vizite săptămânale în locație pentru descoperirea eventualelor evenimente nedorite. Și în anul 2021, în această locație ne-am confruntat cu probleme cauzate de inundații provocate de cedarea conductelor aflate la etajele superioare.
Evenimentele au fost descoperite rapid, au fost luate măsuri pentru remedierea problemelor, dar pagubele au fost însemnate.
Ca și în cazul clădirii Teatrului Mic, trecerea vremii și-a spus cuvântul și aici. Țevile de fontă, vechi de peste 100 de ani, au cedat și vor ceda în continuare, provocând pagube. (Raport de activitate, Teatrul Mic, 2021).
„Construcția Palatului Sindicatului Ziariștilor a fost întreruptă în 1916, în timpul Primului Război Mondial, reluată în 1919 și terminată în aprilie 1922.”
Arh. Sidonia Teodorescu în volumul „Mari arhitecți bucureșteni: Ion D. Berindey”: Între anii 1912-1921, arh. Ion D. Berindey primește comanda Palatului Sindicatului Ziariștilor (azi, Teatrul Foarte Mic), din bulevardul Carol I no. 21, colț cu str. Jean Louis Calderon (pe atunci str. G.C. Cantacuzino).
Situat pe un teren central, de formă triunghiulară, la intersecția a două străzi, imobilul ocupă aproape toată suprafața acestuia, rezultând un volum compact, desfășurat pe patru niveluri, cu fațade la străzile ce formează un unghi ascuțit, care se racordează printr-un volum semicilindric, încununat de o cupolă.
Pentru anteproiectul Palatului Sindicatului, arh. Berindey a desenat, în 1912, o perspectivă la două puncte de fugă, în care colțul clădirii este scos în evidență.
Impresia de elansare este accentuată de unghiul ascuțit pe care străzile îl fac și de înălțarea acoperișului cu o cupolă cu lanternou, prevăzută cu o lucarnă pe colț, bogat decorată.
Perspectiva Sindicatului Presei Române, desen pe foiţă, aflat în arhiva Ion D. Berindey a Muzeului Naţional de Artă al României, inv. 707/112.699. Sursa: Sidonia Teodorescu, Mari arhitecți bucureșteni: Ion D. Berindey, edit. Vremea, București, 2014, p. 42. Imaginea este protejată prin drepturi de autor și nu poate fi republicată.
Arh. Sidonia Teodorescu: O primă variantă a proiectului este realizată la 25 ianuarie 1913, o alta cu cupola ce marchează colțul înălțată, este datată ianuarie 1914. Autorizația de construcție este obținută la 31 octombrie 1915.
”Execuția clădirii a fost încredințată antreprenorului Tiberiu Eremie. Ca la toate clădirile sale, arh. Berindey dirija și supraveghea lucrarea”
Arh. Sidonia Teodorescu: Intrarea în holul principal se face printr-o poartă situată în axul fațadei dinspre bd. Carol. În desenul fațadei realizat de arhitect, poarta este acoperită de o copertină (marchiză) din sticlă și metal, care astăzi nu mai există. După ce se trece de o succesiune de holuri axiale, accesul spre etaj se face pe o scară balansată cu balustradă din fier forjat, proiectată de arhitect în maniera sa caracteristică.
„Ion D. Berindey a fost un pionier al realizării balustradelor, porților și grilajelor din fier forjat în România.”
Arh. Sidonia Teodorescu: Piesa principală, sala de festivități, bogat decorată, ocupă etajul 1 și a fost folosită pentru reprezentațiile Teatrului Foarte Mic.
Arhitectul a prevăzut o supantă în sala de festivități. La etajele 2 și 3, inițial erau birouri, iar astăzi sunt apartamente. Din desenele realizate între anii 1921-1922, aflăm că pe scenă erau prevăzute imitații de tapiserie Aubusson.
În Fondul Ion D. Berindey al Cabinetului de Desene şi Gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României, se păstrează numeroase desene ale arhitectului realizate de-a lungul timpului pentru Sindicatul Ziariştilor, reprezentând faţade, secţiuni, schiţa sălii de serbări, diferite detalii ale scenei, foaierului, scării, detalii de interioare şi de faţadă etc.
Secțiune Sindicatul Presei Române, desen pe foiţă, aflat în arhiva Ion D. Berindey a Muzeului Naţional de Artă al României, inv. 711/112.703. Sursa: Sidonia Teodorescu, Mari arhitecți bucureșteni: Ion D. Berindey, edit. Vremea, București, 2014, p. 42. Imaginea este protejată prin drepturi de autor și nu poate fi republicată.
„Deși terminat în 1921, Berindey păstrează cu mici modificări stilul ales încă din 1912 pentru fațade, acela eclectic, pe care îl folosise și la majoritatea locuințelor proiectate până atunci.”
Arh. Sidonia Teodorescu: Fațadele Palatului Sindicatelor sunt tratate în registre orizontale, la parter golurile vitrinelor prăvăliilor sunt ample, la etajul 1 ferestrele franceze ce corespund sălii de adunări dau într-un balcon continuu, decorat cu sigla Sindicatului Ziariștilor, la etajele superioare, fiecărui gol de la etajul 1 îi corespund câte două goluri, iar la etajul al doilea, câte două ferestre sunt unite de balcoane din fier forjat deasupra cărora etajul al treilea are ferestre franceze.
Foto: arh. Sidonia Teodorescu.
Construcția este încununată de aticul cu baluștri și de acoperișul cu lucarne. Arhitectul folosește linii curbe, specifice stilului Art Nouveau, atât la exterior cât și în decorația interioară.
Foto: arh. Sidonia Teodorescu.
„Sindicatul Ziariștilor din București, după 120 de ani” este un amplu studiu realizat de prof. univ Marian Petcu, doctor în sociologie, profesor la Departamentul de Antropologie culturală și comunicare, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București.
Prof. univ Marian Petcu în studiu: În 1889 se fondează „Societatea Presei, Asociațiune a Ziariștilor, Oamenilor de litere și de artă din România”, al cărei Statut prevedea că în interiorul Societății pot fi constituite „sindicate profesionale care vor avea statute și regulamente speciale”, dacă vor fi minim 15 membri inițiatori. Cât privește calitatea de membru, aceasta putea fi deținută de „oamenii de literă”, de artă, publiciști, proprietari de ziare și reviste, „cari sunt de naționalitate română”.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
Documentul fondator cuprinde și prevederi relative la „Fondul Social”, constituit din taxe de admitere, cotizații, cote pentru pensii, donații, alte venituri, destinația acestora fiind pensiile, ajutoarele pentru boală și șomaj, în caz de deces:
Înlăutrul Societății Presei, ca o secțiune specială și în scop hotărât de a se ridica și păstra prestigiul și demnitatea corporațiunii ziariștilor, de a strânge legăturile de colegialitate și solidaritate profesională între ziariști, apărarea și promovarea intereselor materiale și morale ale ziariștilor, crearea unei case de ajutor și pensiuni pentru membrii sindicatului, se organizează un Sindicat al Ziariștilor. „Chestiuni de politică nu vor putea face niciodată și sub niciun cuvânt obiectul desbaterilor sau manifestărilor de orice fel ale sindicatului.
Sindicatul Ziariștilor din București a dobândit personalitatea juridică prin legea adoptată de ambele Camere și promulgată de Regele Carol I la 5 aprilie 1900
Una din probele seriozității acestei organizații de breaslă o constituie calitatea celor ce erau aleși în comitete, președinți ai Sindicatului fiind de-a lungul timpului: Ion Procopiu (1905-1912), Constantin C. Bacalbașa (1920-1923), Constantin Demetrescu (1924-1925), Barbu Voinescu (1926), Pamfil Șeicaru (1927-1928), Alexandru Mavrodi (1928-1933), Al. G. Săndulescu (1933-1941), Mircea Grigorescu (1944).
Exista o Casă de Ajutor și Pensiuni de pe lângă S.Z.B, care acorda ajutoare de boală, asigurarea gratuității consultațiilor, plata medicamentelor și ajutor bănesc
Prof. univ Marian Petcu în studiu: Urmare a taxei pentru pensie (între 10 și 20 de lei lunar, în funcție de veniturile ziaristului), dreptul dobândit era pentru contributor și pentru familia acestuia. Dar dreptul de pensie presupunea vechime de minim 10 ani în Sindicat și de minim 25 de ani în presă. Statutul precizează în ce condiții văduvele jurnaliștilor și părinții acestora beneficiază de pensie.
Fondul social avea două componente: „neatacabil”, constituit din donații, excedente bugetare, restul constituind „fondul disponibil”. Cel neatacabil urma să fie plasat în imobile, ipoteci sau efecte publice, fiind depus la Casa de Depuneri și Consemnațiuni. Pensiile, ajutoarele, achiziția de cărți, cheltuielile administrative erau alimentate din fondul disponibil.
Sumele alocate pensiilor au evoluat de la 680 de lei lunar în anul 1900, la 15.780 lei lunar în 1915. Acestora li se adăugau sumele pentru șomeri („lipsa de lucru”) și cele pentru cazurile de boală
Prof. univ Marian Petcu: Sindicatul are bune relații cu familia regală, astfel încât Regina Maria a fost declarată președinta de onoare a S.Z.B, iar Nicolae Iorga (din 1921) și Nicolae Titulescu (din 1936), membri de onoare. La unele festivități participa Prințesa Elena și Principele Mihai.
Să nu uităm că, frecvent, membrii Sindicatului ajung miniștri, secretari de stat, deputați, senatori, adică în poziții din care pot face anumite gesturi în sensul sprijinirii jurnaliștilor. Colaborările cu miniștri precum Mitiță Constantinescu, subsecretarul de stat Eugen Filotti și cu alții s-au finalizat uneori prin obținerea de subvenții utilizate în special pentru fondul de pensii.
Din „Dările de seamă” ale Sindicatului aflăm că existau 24 de membri în 1920, 138 în 1923, 203 în 1933 și 255 în 1944.
Redacția Ziarului Uvinersul, 1893. Din „Dările de seamă” ale Sindicatului aflăm că existau 24 de membri în 1920, 138 în 1923, 203 în 1933 și 255 în 1944.
Sindicatul Ziariștilor din București, o organizație grandioasă, susținută de donații generoase
Prof. univ. Marian Petcu: În 1900, proprietarul ziarului Universul, Luigi Cazzavillan, a oferit Sindicatului o donație de 5.000 de lei în „înscrisuri funciare urbane”, cu clauza de a constitui un fond inatacabil.
În același an, Ion Kalinderu oferă o donație de 300 de lei, iar în 1903, sunt încasate alte două donații de la Banca Poporului (300 de lei) și de la Berăria Cooperativa (300 lei).
Existau și binevoitori, în 1921, George Ranetti, membru al Sindicatului, a primit suma de 10.000 de lei de la un admirator anonim, pe care a donat-o în beneficiul pensionarilor S.Z.B.
Sindicatul a deținut și concesiunea afișajului iar după pierderea acestei surse de venit, Primăria oferă Sindicatului o subvenție anuală de 200.000 lei. În anul 1921 s-au încasat 142.300 lei din concesiunea afișajului public, din serbări 205.268 lei, cotizații 36.161, chirii 460.000 lei, diverse 43.768 lei.
Proprietarul ziarului Universul, Luigi Cazzavillan. Sursa imaginii: Wikimedia.
„Jurnalismul are memorie scurtă”
Prof. univ Marian Petcu: Jurnalismul are memorie scurtă. Dovezi? Absența reverenței față de trecutul său, față de cei care au contribuit la consolidarea profesiei, la credibilitatea ei, lipsa interesului pentru recuperarea patrimoniului S.Z.B (Palatul din bd. Carol I, casele de odihnă ale Sindicatului, terenurile cumpărate ori primite ca donații, și multe altele).
Preocupări de tip prezervare a memoriei jurnalismului nu am întâlnit dupa 1990, iar ceea ce am reușit să realizez, cu bibliotecari, profesori, cercetători -foarte rar, jurnaliști-, reprezintă puțin, prin raport cu ceea ce s-ar fi cuvenit să se întâmple în acest domeniu atât de bogat și de ignorat.
„Palatul Sindicatului Ziariștilor din București” este un episod din seria „Make Bucharest Great Again”, care vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici:
Șoferii trebuie să știe că, până pe 1 iunie, sunt noi restricții de circulație pe Bulevardul Carol I, segmentul de drum cuprins între Str. Tudor Arghezi și Piața Universității. Brigada
Liniile de troleibuz 66, 69, 70, 85 și 90 sunt blocate pe Bulevardul Carol I, în zona stației Teatrul Național, pe ambele sensuri. Societatea de Transport București anunță că din cauza lipsei
„Atenție, cade tencuiala!”, este un adevărat serial neplăcut pentru București, iar azi avem episod de pe Bulevardul Carol I. Bucăți dintr-o clădire au picat pe trotuar și pe mai multe