Ciudata poveste de dragoste din STB care ar pune pe gânduri și un scenarist de la Hollywood

Dacă un cineast ar fi mers cu STB-ul în seara aceea, ar fi avut subiectul, personajele și chiar scenariul pentru un scurtmetraj. Doar că i-ar fi fost foarte greu să-și definească propriul film.

Domnul slab și grizonat și fata poem din autobuzul 226

Mult după apus, în autobuzul 226 se urcă un cuplu. El, slab, colțuros, grizonant, deși nu cred să aibă mai mult de 35 de ani. Ea, un poem. O fată subțire, frumoasă de te topește, cu păr șaten care-i trece de umeri, piele perfectă, ochi minunați și un zâmbet despre care barzii din alte vremuri ar fi scris cărți întregi.
Cei doi se așază pe două scaune de la mijlocul mașinii. (Au de unde alege: măcar după 8 pm traseele și parcul auto al STB sunt lejere). Nu se instalează bine, că între cei doi începe un dialog aproape de neînțeles. Bărbatul e morocănos și parcă protestează:
– Nu-mi pui tu întrebarea! Dacă chiar voiam să-ți spun, ți-aș fi spus!
Fata frumoasă aproape că se scuză, cu capul în pământ:
– Iubirea mea, am vrut doar să știu…
– Nu contează! E important să mă faci pe mine să vreau să-ți spun chestii!
– Știu că noi căutam unul să fie bun, și să fie înțelegător, și să fie mic… Putem să-l luăm? Dacă ar fi în România, l-am lua?

Love story în STB. „Nici cearcănele nu te strică, ești foarte frumoasă”

Vocea fetei e subțirică, iar tonul alintat. Bărbatul o privește câteva clipe și se înduplecă: deși nu răspunde, fața i se luminează. Acum, că fata înțelege c-a câștigat partida, își schimbă brusc atitudinea: scoate din geantă telefonul, potrivește camera ca pentru selfie și se studiază atent. Nemulțumită, începe să se plângă:
– Uite ce cearcăne am! Cearcănele, astea mă strică! Dacă n-aș avea cearcăne, aș fi mult mai frumoasă!
– Nu te strică nimic, ești foarte frumoasă!
– Nu te cred! Zici așa numai ca să nu-mi iei anticearcăn!
Deloc convinsă că bărbatul îi spune adevărul, ia hotărârea logică: își face un selfie. Rezultatul o nemulțumește profund, așa că-ncepe să turuie revoltată:
– Am ceva nanist în mine! Am ceva nanist în mine, 100%! Sunt o pitică! Sunt o pitică grasă și mă cheamă… Mariana!
Bărbatul e buimăcit. Nu știe ce să spună. reușește, în cele din urmă să se adune și ripostează:
– Iubirea mea, ce tot zici acolo?! Ești superbă!
Fata se mai îmbunează. Mai privește puțin ecranul, apoi dă un alt verdict năucitor:
– Da, sunt frumușică! Dar pe cât sunt de frumoasă, pe atât sunt de urâtă!
Bărbatul tace, copleșit. Iar fata, cu o energie care-ar putea pune în mișcare o centrală atomică, începe să turuie despre cu totul altceva:
– Uite, Animest București program! Mă scoți, să mă culturalizezi? Aoleu, ia uite cât e biletul! Știi ce mă gândeam? Mai bine să facem o protecție a noastră, personală! Caut eu acum un film ca lumea! Uite, ăsta! A fost released March unsprezece, iubirica mea! Are 7,2 pe IMDB! Ce zici?
Bărbatul nu zice nimic. Autobuzul oprește la semafor. Amândoi zăresc pe colțul bulevardului o terasă. Fata se simte inspirată din nou:
– Vrei să mergem? Coborâm să bem o bere?

Mai multe Cronici STB, mai jos:

• Divina comedie din STB, cu fetița pe tocuri imaginare și băiețelul care nu mai suportă atâtea comenzi “pe fashion”
• „Ej’ nebun, cum să expire bordurile?!?”. Unul dintre marile mistere din București, elucidat într-un autobuz STB
• “Simt că fac alergie la bani, nu se mai poate!” Situație incendiară într-un autobuz STB, cu o călătoare fiartă și de căldură, și de nervi