Ciucu o apără revoltat pe Oana Gheorghiu, propunerea lui Bolojan pentru funcția de vicepremier, cu care PSD nu e de acord. „Asemenea atac…!”

29 oct. 2025
516 afișări
Ciucu o apără revoltat pe Oana Gheorghiu, propunerea lui Bolojan pentru funcția de vicepremier, cu care PSD nu e de acord.
Ciucu o apără revoltat pe Oana Gheorghiu, propunerea lui Bolojan pentru funcția de vicepremier, cu care PSD nu e de acord. "Asemenea atac...!"

Oana Gheorghiu, una dintre fondatoarele „Dăruiește Viață și propunere a premierului Ilie Bolojan pentru funcția de vicepremier, pe care o ocupa chiar e, interimar, de la scandalul și demisia din vară a lui Dragoș Anastasiu este prilej de nou scandal teribil în coaliție.

Ciprian Ciucu, primar PS6, candidat la PMB și prim-vicepreședinte al PNL, reacționează azi dur la reacția lui Sorin Grindeanu, care i-a cerut lui Bolojan să retragă imediat propunerea Oana Gheorghiu.

Bolojan o vrea pe Oana Gheorghiu vicepremier. Ciucu vs Grindeanu pe subiect

Mai întâi, Sorin Grindeanu, șeful PNL, a zis că propunerea e inacceptabilă. A scris aseară mult pe Facebook, nemulțumit atât de  propunerea în sine, cât și de faptul că social-democrații nu au fost consultați de partenerii liberali  de coaliție.

Mai jos, e supărarea lui Grindeanu:

„Pentru a evita să compromitem relația cu Statele Unite ale Americii şi să nu ne îndreptăm spre un dezastru ireparabil diplomatic în raport cu partenerul nostru strategic, prim-ministrul Ilie Bolojan trebuie să-și retragă imediat propunerea înaintată preşedintelui Nicuşor Dan prin care o nominalizează pe doamna Oana Gheorghiu ca vicepremier în Guvernul României!

Cei care visează la funcții înalte în statul român trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că fiecare declarație iresponsabilă aruncată în spațiul public lovește direct în interesele strategice ale României!

Într-un Guvern deja plin de voci anti-americane și critice la adresa Administrației Trump, cu ce ajută şi credibilizează demersurile României pe teme importante în raport cu aliatul transatlantic astfel de numiri? Reamintesc Visa Waiver, un pas atât de aşteptat de toți românii!

De aceea, consider că un astfel de demers instituțional al dlui prim-ministru trebuie regândit urgent.

Îi solicit partenerului de Coaliție Ilie Bolojan să țină cont de punctul de vedere al PSD şi să retragă urgent propunerea de a o numi pe doamna Gheorghiu din această funcție de înaltă demnitate publică în statul român.

Nu există jumătăți de măsură pe acest subiect.

PSD trebuie consultat în astfel de decizii!”

În această dimineață, Ciprian Ciucu PNL reacționează la reacția lui Sorin Grindeanu PSD în chestiunea „Oana Gheorghiu vicepremier”.

Tot pe Facebook, nr. 2 din PNL zice că e „inadmisibil atacul” la Oana Gheorghiu, într-o postare revoltat-emoțională:

„Cum să te iei în acest fel de un om care a făcut atât de mult bine? Cum să dai într-o doamnă care a construit în București, din donațiile oamenilor, un spital nou nouț pentru copiii bolnavi de cancer?

Ce ați făcut dvs. în viață atât de important încât să atacați politic în acestă direcție? Cum puteți crede că după un asemenea atac, oamenii vor rămâne impasibili?

350.000 de oameni au avut încredere în Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu și au dat singuri bani din buzunarul lor pentru construirea spitalului pentru copii.

Înainte de a fi ales de către președintele Trump în funcția de vicepreședinte, domnul JD Vance a spus despre acesta niște lucruri mai grave. Și cu toate astea, domnul Trump l-a iertat și l-a ales cu inima deschisă drept partener politic. În acestă logică, chiar îi cereți  domnului Vance să plece?   

E cod roșu de slugărnicie și lipsă de demnitate care tocmai a trezit o imensă furie în oameni.

Cel mai mare risc la adresa relației cu Statele Unite și cu lumea civilizată este corupția dublată de privilegiile pe care vreți să le protejați pe spinarea investitorilor onești și a tuturor românilor.

A spus asta chiar Departamentul de Stat din primul mandat al președintelui Trump. „, a scris Ciucu.

Oana Gheorghiu este una dintre cele trei fondatoare ale

Oana Gheorghiu, fondatoare a asociației „Dăruiește viață”, organizație care a construit  în București, exclusiv din donații, un spital pentru copiii bolnavi de cancer.

Cookies