Comitetul Local de Urgenţă a decis ca sediile Primăriei şi ADPDU Sector 6 să fie închise până pe 29 martie, întrucât mai mulţi angajaţi au fost confirmaţi cu COVID-19, după testarea personalului, în urma înregistrării săptămâna trecută a unor cazuri de COVID-19 în rândul acestuia.
„Legea spune clar, la un număr cinci angajaţi confirmaţi cu Covid-19, sediile instituţiilor se închid. Astăzi am primit rezultatele testării întregului personal, realizată săptămâna acesta în urma identificării de săptămâna trecută a celor 7 angajaţi având Covid-19.
Astfel, avem încă 14 cazuri, deci în total am ajuns la un număr de 21 (din aproximativ 220 de angajaţi care activează în sediul principal). Aceeaşi situaţie s-a petrecut şi la sediul central al ADP, în urma testării întregului personal, au fost confirmaţi cu Covid-19 un număr de 14 angajaţi. (…) În şedinţa Comitetului Local de Urgenţă am decis închiderea sediilor Primăriei Sectorului 6 şi a ADPDU Sector 6 până în data de 29.03.2021. Angajaţii vor lucra în regim de telemuncă”, a scris primarul Ciprian Ciucu, miercuri, pe Facebook.
Potrivit acestuia, s-a decis ca toată activitatea de relaţii cu publicul să se desfăşoare până pe 29 martie exclusiv prin servicii de poştă şi on-line.
„Putem închide sedii de instituţii, dar nu putem închide un oraş sau un sector. De aceea, am luat decizia să adoptăm un plan de permanenţă pentru ca fiecare serviciu, direcţie sau direcţie generală din cele două sedii (Primărie şi ADP) să fie reprezentantă de minim un om, în special funcţionarii/personalul de conducere”, a spus Ciprian Ciucu.
El i-a informat pe cetăţeni că, în perioada următoare, pot fi întâmpinate dificultăţi în contactarea instituţiei, precum şi în comunicarea unor răspunsuri/rezoluţii/acte, cerându-şi scuze pe această cale. Ciprian Ciucu a menţionat că sesizările pot fi trimise, în continuare, la adresa [email protected].