Ciucu a prezentat proiectul spitalului ce urmează să fie construit în S6. Bugetul estimat este de 339 milioane de lei

09 sept. 2021
273 Afișari
Ciucu a prezentat proiectul spitalului ce urmează să fie construit în S6. Bugetul estimat este de 339 milioane de lei
Ciucu a prezentat proiectul spitalului ce urmează să fie construit în S6. Bugetul estimat este de 339 milioane de lei. Sursă foto: Facebook/ Ciprian Ciucu

Ciprian Ciucu a prezentat studiul de fezabilitate pentru spitalul ce urmează să fie construit în Sectorul 6. Bugetul estimat este de 339 milioane de lei.

Ciucu a prezentat proiectul spitalului ce urmează să fie construit în S6. Bugetul estimat este de 339 milioane de lei. Edilul recunoaște că este un proiect complex și îi este teamă, dar sigur acest spital va exista în Sectorul 6.

Ciucu a prezentat proiectul spitalului ce urmează să fie construit în S6

Primarul Sectorului 6 a prezentat studiul de fezabilitate al spitalului care urmează să fie construit în apropierea cartierelor Militari și Drumul Taberei.

Recomandăm și: Ciprian Ciucu, ultimatum pentru primarul Capitalei privind colaborarea cu PNL București: Nicușor, mingea e la tine, decizia îți aparține

Spitalul ar urma să fie construit pe Bulevardul Timișoara. Edilul spune că locația ar oferi acces „excelent din toate părțile”, deoarece se află lângă drumul Valea Largă care are 4 benzi – dinspre Prelungirea Ghencea și există și penetrația Bd. Timișoara, care face legătura cu Șoseaua de Centură a Capitalei. Iată ce cuprinde studiul de fezabilitate:

  • vor fi 140 de paturi contractate și 20 de paturi pentru internarea de zi;
  • spitalul va avea demisol + 4 etaje;
  • în ceea ce privește personalul: 72 de cadre medicale, alt personal sanitar superior 6 posturi, personal sanitar mediu 144 de posturi, personal auxiliar sanitar 80 de posturi, personal TESA 40 de posturi, muncitori 23 de posturi.
  • potrivit studiului, spitalul ar urma să primească, după mediul de proveniență, 63% pacienți din mediul urban și 37% pacienți din mediul rural.
  • 339 milioane de lei este bugetul estimat.

Spitalul urmează să aibă ambulatoriu integrat cu cabinete pentru următoarele specialități:

  • Medicină internă;
  • ORL;
  • Oftalmologie;
  • Oncologie medicală;
  • Chirurgie generală;
  • Obstetrică – ginecologie;
  • Ortopedie și traumatologie;
  • Neurologie;
  • Dermatovenerologie;
  • Cardiologie;
  • Pediatrie;
  • Endocrinologie;
  • Urologie;
  • Psihiatrie;
  • Reumatologie;
  • Gastroenterologie;
  • Hematologie;
  • Psihologie;
  • Planning familial.

Bugetul estimat este de 339 milioane de lei

Laboratoare unice și ambulatoriul integrat:

  • Compartiment Primiri Urgențe (CPU);
  • Farmacie;
  • Blocuri operatorii;
  • Unitate de transfuzie sanguină;
  • Sterilizare;
  • Laborator explorări funcțional neinvazive;
  • Serviciul de Anatomie Patologică;
  • Compartiment de citologie;
  • Compartiment histopatologie;
  • Prosectură;
  • Laborator de analize medicale;
  • Laborator radiologie si imagistică medicală: Computer tomograf – CT; Rezonanță magnetică – RMN;
  • Compartiment prevenire și control infecții nozocomiale.

Recomandăm și: Compania de salubrizare din Sectorul 6, amendată pentru zeama de gunoi care curge din utilaje. Ciucu promite o nouă licitație

Vor exista și nuclee de cercetare pentru gastroenterologie, reumatologie, oncologie medicală, medicină internă.

Ciprian Ciucu nu știe să estimeze termenul de finalizare, dar acesta depinde de asigurarea finanțărilor. Edilul a declarat că până în 2025-2026 ar trebui să fie gata.

„Este un proiect mare, un proiect de la zero, un proiect extrem de necesar. Îmi e puțin teamă de complexitatea lui, dar sunt deja foarte dedicat acestui proiect și îl vom avea la noi, în Sectorul 6!”, a declarat Ciprian Ciucu într-o postare pe pagina de Facebook.

Cookies