Premierul României, Florin Cîțu, a declarat, joi, după ședința de Guvern, că autorităților locale le aparține responsabilitatea deratizării în București, iar dacă este nevoie de suplimentarea bugetului, atunci Executivul poate interveni.
„Este o urgență, dar este una a aleșilor locali, a celor care au ales să administreze Bucureștiul și trebuie să-și ducă la îndeplinire sarcina cu care oamenii i-au votat. Este, din punctul meu de vedere, dacă este vorba de buget, dar până acum n-a discutat nimeni cu noi că ar avea nevoie de buget, asta este ce putem face. Nu a venit nimeni la noi cu propunere de act normativ care să simplifice lucrurile, de aceea responsabilitatea este la autoritățile locale.
Dacă autoritățile locale doresc sprijinul nostru și putem să-l dăm și avem cadrul legal, bineînțeles că ne vom implica”, a declarat Florin Cîțu, întrebat dacă consideră o urgență problema șobolanilor din București și dacă poate interveni Guvernul cu un act normativ, potrivit Digi24.
Bucureștiul este plin ochi de șobolani. Au apărut și imagini cu rozătoarele din vitrinele magazinelor, în timp ce iau masa. În plus, au ros cablurile unor semafoare într-o intersecție din București, fapt confirmat de Compania Municipală pentru Managementul Traficului.
Motivul invaziei şobolanilor este legat și de faptul că deratizarea a început anul acesta cu întârziere în Capitală. În prima jumătate a anului nicio pastilă împotriva șobolanilor nu a mai fost pusă în Bucureşti.