După cum a declarat Florin Hulea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, la ora transmiterii acestei ştiri, traficul auto în Piaţa Victoriei a fost blocat de sute de persoane care au ocupat intersecţia.
Acesta a precizat la Realitatea TV că autorizaţia pentru mitingul USL a fost dată de Primăria Capitalei doar pentru spaţiul delimitat între Arcul de Triumf şi str. Monetăriei, fără a se intra în Piaţa Victoriei.
„Protocolul a fost încălcat şi, în acest caz, vom asigura măsurile de ordine la Piaţa Victoriei”, a precizat Hulea care a adăugat că organizatorii mitingului vor fi sancţionaţi.
La sediul Guvernului din Piaţa Victoriei se află şi premierul Emil Boc.