Circulaţia spre mare, fără restricții, pe podul de la Agigea, în minivacanța de 1 MAI 2014

de:
30 apr. 2014
0 Afișari
Circulaţia spre mare, fără restricții, pe podul de la Agigea, în minivacanța de 1 MAI 2014

1 MAI 2014. Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), între 29 aprilie, ora 14.00, şi 6 mai, ora 08.00, circulaţia rutieră pe podul de la Agigea se va desfăşura pe trei benzi de circulaţie, pe toată lungimea podului, în funcţie de volumul de trafic înregistrat pe cele două direcţii de deplasare, scrie Mediafax.

1 MAI 2014. În această perioadă va fi permisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică de 5 tone, excepţie făcând mijloacele de transport persoane a căror masă totală maxim autorizată poate depăşi această limită. Se menţine însă limitarea vitezei de circulaţie la 50 de kilometri la oră, şoferii fiind rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară.

1 MAI 2014. Din cauza lucrărilor de reabilitare a podului de la Agigea de peste Canalul Dunăre Marea Neagră, CNADNR a restricţionat traficul, de aproape jumătate de an. Astfel, accesul pe pod este închis în fiecare noapte de marţi spre miercuri, miercuri spre joi şi joi spre vineri, între orele 23.00 şi 01.00. De asemenea, în zilele de marţi, joi şi sâmbătă circulaţia este închisă între orele 09.00 – 13.00, plus alte patru ore în nopţile de luni spre marţi, respectiv între orele 23.00 şi 03.00.

1 MAI 2014. Peste 30.000 de turişti sunt aşteptaţi să ajungă pe litoral în minivacanţa de 1 mai, o treime urmând să se îndrepte către staţiunile româneşti din sudul litoralului. De asemenea, acestora li se vor adăugă alte câteva mii de turişti români care vor merge în staţiunile bulgăreşti de la Marea Neagră. Pentru aceştia, în cazul aglomerării traficului în Punctul de frontieră de la Vama Veche, reprezentanţii Gărzii de Coastă recomandă să se folosească şi celelalte puncte de trecere a frontierei din judeţul Constanţa, respectiv de la Negru Vodă şi Ostrov.

Cookies