Ciprian Ciucu, posibil candidat PNL pentru PMB, după plecarea lui Nicușor Dan la Cotroceni, spune Sebastian Burduja. „Urmează discuții cu toți cei interesați”

19 mai 2025
924 afișări
Ciprian Ciucu, posibil candidat PNL pentru PMB, după plecarea lui Nicușor Dan la Cotroceni, spune Sebastian Burduja. „Urmează discuții cu toți cei interesați”
Ciprian Ciucu, posibil candidat PNL pentru PMB, după plecarea lui Nicușor Dan la Cotroceni, spune Sebastian Burduja. „Urmează discuții cu toți cei interesați”. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale din acest an. Astfel, locul de Primar General al Capitalei este liber, mai mulți și-au anunțat intenția de a candida. Sebastian Burduja, Ministrul Energiei, spune că Ciprian Ciucu ar fi o variantă PNL pentru PMB.

Ciprian Ciucu ar putea fi propus de PNL pentru PMB

După victoria lui Nicușor Dan din turul al doilea al alegerilor prezidențiale, scaunul de Primar general al Capitalei este liber. Astfel, se vor organiza alegeri anticipate și deja circulă mai multe nume posibile de candidați. Unul dintre acestea este Ciprian Ciucu, actualul primar al Sectorului 6. Acesta este din Partidul Liberal Național.

Sebastian Burduja, Ministerul Energiei, din același partid, a fost întrebat dacă primarul Sectorului 6 ar putea fi candidatul PNL pentru conducerea Primăriei Bucureștiului, scrie Hotnews. Acesta a susținut că viitorul primar al Capitalei ar trebui susținut de mai multe partide, de aceea partidele pro-europene ar trebui să colaboreze.

Ministrul Energiei a spus că Ciprian Ciucu este o variantă pentru a candida la Primăria Capitalei. Burduja anunță că vor fi organizate discuții pentru o alegerea candidatului PNL pentru funcția de Primar General al Capitalei.

Sunt multe variante, important este să existe o coeziune, pentru că ultimul lucru de care am avea nevoie este ca în formula guvernamentală să existe divergențe sau să apară divergențe. Și pentru asta, din punctul meu de vedere, ar trebui să existe o formulă agreată de partenerii de guvernare, adaugă Burduja, potrivit Hotnews.

Cine ar mai putea candida la PMB

După victoria lui Nicușor Dan ca nou Președinte al României, deja se pregătește terenul pentru alegerile anticipate pentru scaunul de la PMB. mai multe persoane publice au anunțat intenția de a candida, iar alte nume au fost lansate de susținători.

Unul dintre cei care și-au anunțat candidatura este Dan Trifu, vicepreședintele fundației Eco-Civica, ONG pentru protecția mediului și spațiile verzi din București. Acesta a declarat că vrea să continue politica și proiectele lui Nicușor Dan. Și influencerul Makaveli, fost consilier al Dianei Șoșoacă, a anunțat că vrea să candideze la PMB, chiar înainte de al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1, l-a propus pentru funcția de Primar General al Capitalei pe Cătălin Drulă, fost Ministru al Transporturilor. USR va decide în zilele următoare cine va fi candidatul pe care-l va susține în aceste alegeri anticipate.

Două nume care doar au vehiculat în spațiul public, dar de la care se așteaptă un anunț oficial sunt Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 (PSD), și Cristian Popescu Piedone, președinte ANPC, fost primar al Sectoarelor 4 și 5. De asemenea, Gabriela Fire, fost Primar General al Capitalei, a declarat că ar dori să candideze din nou, după ce în 2024 a pierdut în fața lui Nicușor Dan.

Te-ar mai putea interesa:

Când va depune Nicușor Dan jurământul de Președinte al României. Mai întâi, trebuie să vine decizia CCR, de validare a turului 2 al alegerilor

Cookies