Hai, „gata cu fotosinteza”, mergem la muncă! Sau putem începe cu bună dimineața la cafeluță, o beau imediat și mă apuc de treabă. Domnul primar Ciprian Ciucu a făcut un fel de PR singur pe Facebook și ne-a arătat că pe el nimic nu-l va împiedica să muncească și să meargă la costum pe șantier la Henri Coandă. „Nimic nu mă va ține de la muncă!”, spune în timp ce camera îl prinde perfect, în unghiul acela natural, deloc regizat, de om surprins în plină activitate administrativă, la cămașă, pe șantier.
Au început lucrările pentru sistematizarea și „civilizarea” cartierului Henri Coandă, adică acea etapă magică în care se sapă puțin, se filmează mult și se explică și mai mult. „Nimic nu mă va ține departe de oameni”, spune primarul. Așa e, oamenii sunt importanți. Mai ales când sunt în cadru, bine luminați, și cu „o ceva” inspirațional pe fundal.
Cartierul Henri Coandă a fost lăsat așa, fără niciun fel de sistematizare.
Fără asfalt, fără trotuare, ne explică Ciprian Ciucu „dezastrul” din Henri Coandă.
Voi reveni pe acest șantier, cum mă duc și pe alte șantiere, să mă asigur că lucrurile se întâmplă în timp, mai spune edilul.
Eu l-aș invita pe la cimitir. Chiar aici, la Reînvierii, lângă Obor, să se asigure că totul se întâmplă „în timp”. Sigur că se întâmplă „în timp”. Doar că în timp ce noi, cetățenii care sălășluim pe-aicea, murim de praf și nu vedem țipenie de muncitor de vreo trei săptămâni, ca popa, că tot vorbeam de cimitir.
Ne mai spune că este în legătură cu această masă neuniformă numită „comunitate”, atât el, cât și colegii dumnealui.
Trăind în Obor, lucrând mult de acasă, lucrând în presă și având informații din diverse surse, nu cred că picioruș de primar a călcat pe-aicea, dar nu facem presupuneri. Păreri cred că am voie să am. Și cred că dacă munca ar avea un trailer pe Netflix s-ar numi „Ciprian Ciucu to be continued”.
Te-ar mai putea interesa și: