Ciprian Ciucu este furios pe Nicușor Dan: edilul spune că vrea să dezvolte Sectorul 6, dar primarul general îi blochează 16 proiecte importante pentru comunitate. Primarul Sectorului 6 a transmis și lista proiectelor blocate de Nicușor Dan.
Sunt lucrări de apă și canalizare, modernizarea infrastructurii, extinderea spațiilor verzi și construcția unui nou campus liceal, printre altele.
Ciprian Ciucu îi cere lui Nicușor Dan, prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina de Facebook, să deblocheze de urgență 16 proiecte importante pentru Sectorul 6.
Primarul Sectorului 6 spune că oamenii sunt cei mai importanți:
Indiferent de partide, de viziunea politică, de ego, orgolii, păreri personale, importanți sunt oamenii.
Mai ales atunci când ai decis că vrei să administrezi un oraș de dimensiunea Bucureștiului. O capitală rămasă și așa în urma multor municipii din țară. Nu mai vorbesc de cele din Europa!
Am cerut votul comunității mele pentru că-mi doresc să dezvolt Sectorul 6. Vreau să-l civilizez, să îmbunătățesc condițiile de trai.
Ciucu spune că nu este suficientă dorința sa, iar planurile pot fi duse la bun sfârșit doar prin intermediul semnăturii primarului general al Capitalei, însă treburile se blochează fix la semnătură. Edilul mai spune că timpul se scurge, iar Primăria Sectorului 6 vrea să prindă din urmă „civilizația”:
Pentru că toată lumea să aibă canalizare, apă curentă, iluminat public, străzi cu trotuare și asfalt, spații verzi, piste de biciclete, nu drumuri din pământ și pline de gropi. Să salvez sectorul, acolo unde se mai poate, de o dezvoltare imobiliară nesănătoasă.
Doar că nu este suficientă dorința și viziune mea, munca echipei mele. De cele mai multe ori semnătura finală, acordul sunt ale primarului general.
Nu știu de ce acolo ne blocăm de fiecare dată. Și stăm, și așteptăm!
Dar nu mai avem timp, domnule Nicușor Dan!
Vrem să prindem din urmă CIVILIZAȚIA!
16 proiecte așteaptă semnătura lui Nicușor Dan, iar cele mai vechi dintre ele așteaptă să fie semnate de trei ani, spune Ciprian Ciucu.
Vă las și aici lista cu proiectele blocate de dumneavoastră pentru comunitatea Sectorului 6.
Sunt 16, cel mai vechi așteaptă semnătura de trei ani, și le știți pe toate. Pentru că v-am tot rugați să le dați drumul.
Ce ziceți? Le semnați? Sunt pentru oameni!
România are nevoie de un președinte asumat, care să tragă pentru oameni, nu în defavoarea lor, a spus Ciucu pe Facebook.
Lista: