Ciprian Ciucu, în vizită pe șantierul din Prelungirea Ghencea: Lucrările au avansat, dar nu sunt la nivelul la care mă așteptam. Ce-i transmite Primarului Capitalei

16 aug. 2022
1454 Afișari
Ciprian Ciucu, în vizită pe șantierul din Prelungirea Ghencea: Lucrările au avansat, dar nu sunt la nivelul la care mă așteptam. Ce-i transmite Primarului Capitalei

Ciprian Ciucu a ieșit, marți dimineață, pe teren și declară că lucrările Primăriei Capitalei la Bd. Prelungirea Ghencea „au avansat, dar nu sunt la nivelul la care se aștepta”.

Ciprian Ciucu, în vizită pe șantierul din Prelungirea Ghencea

Primarul Sectorului 6 a fost în vizită pe șantier cu dl. Cristian Hiver, directorul Trustului de Clădiri Metropolitane, compania Primăriei Capitalei care derulează lucrările și cu dl. Cristian Anton, directorul SC Energetica Servicii, compania Primăriei Capitalei care a preluat proiectarea și dirigenția de șantier.

„Lucrările au avansat dar nu sunt la nivelul la care mă așteptam să fie. Procedurile care ar fi permis ca lucrările să prindă viteză nu au fost parcurse de către Primăria Municipiului București, cea care derulează acest important obiectiv de investiții”, transmite Ciprian Ciucu într-o postare pe Facebook.

Veștile bune date de primarul Sectorului 6:

  • s-au desfășurat lucrări pe tronsonul Bulevardul Brașov – Râul str. Doamnei:
    • Sunt aproape gata lucrările de utilități (apă-canal, netcity, etc.);
    • Luna acesta urmează să fie finalizat proiectul de semaforizare și circulație. Astfel că, echipele se vor putea apuca inclusiv de lucrările la acest sistem și vor fi finalizat trotuarele, spațiul verde și pista de biciclete pe acest tronson.

Veștile mai puțin bune

După veștile bune, Ciprian Ciucu oferă și veștile proaste: nu există front de lucru pe tronsonul Str. Râul Doamnei – Str. Valea Oltului:

  1. Exproprierile nu au fost finalizate nici până acum, inclusiv intabulările, (deși Sectorul 6 a pus o parte din bani încă de anul trecut, 10 milioane de lei) și nici nu s-a predat amplasamentul către compania municipală pentru demararea demolărilor și pentru a asigura continuarea lucrărilor;
  2. Indicatorii tehnico-economici nu au fost majorați nici acum, iar compania municipală (care și-a crescut capacitatea) nu știe sigur dacă poate continua lucrările, deoarece costurile actuale sunt mai mari în realitate decât au fost prevăzute inițial;

„Îl rog pe Primarul General și direcția de Investiții a PMB să pună mai repede pe ordinea de zi a CGMB noii indicatori”, transmite primarul Sectorului 6.

3. Ciucu declară că fosta administrație a întocmit un proiect inițial „prost” pentru lărgirea Bulevardului Prelungirea Ghencea, iar acesta are nevoie de reproiectare. Primăria Capitalei cunoaște situația care este foarte serioasă.

„Fără reproiectare, nu va exista front de lucru! Acum reproiectarea se face de către Energetica servicii la un cost ridicol de 2300 de lei pe lună. Este nevoie de minim 8 sau 9 proiectanți pentru această reproiectare. Rog Direcția de Investiții să le actualizeze contractul în consecință! Nu mai putem sta.”, declară edilul.

Ciucu: de ce spun aceste lucruri public și nu le transmit direct PMB și domnului Primar General

„Mă veți întreba de ce spun aceste lucruri public și nu le transmit direct PMB și domnului Primar General. Simplu, le-am spus deja repetat în privat, am participat la ședințe, am trimis adrese. A trecut timpul și nu s-a întâmplat nimic. Toate aceste lucruri de mai sus nu au avut nicio legătura (nu sunt dependente) cu blocarea pentru 3 săptămâni a conturilor PMB”, spune Ciprian Ciucu.

Primarul Sectorului 6 spune că a cerut municipalității să schimbe contractul, fazarea lucrărilor, și să nu se aștepte să fie executate liniile de tramvai care sunt foarte scumpe si pentru care acum nu sunt bani. Ciucu a cerut PMB să prioritizeze partea rutieră, pentru că Pasajul Domenești va fi gata în curând și va atrage și mai mult trafic.

Edilul își dorește ca Primăria Capitalei să se implice mai mult în acest mare proiect de investiții din Sectorul 6.

„Nu, acesta nu este un atac la dl. Primar General, pe care PNL îl susține în continuare în Consiliul General, mai toate proiectele i-au fost și îi sunt în continuare votate. Este doar o informare și un exercițiu de transparență”, declară Ciucu.

Postarea integrală, mai jos:

Cookies