Ciprian Ciucu are vești „cu impact” de la PMB pentru bucureștenii din Sectorul 6. Vorbește despre lucrările de termoficare de pe Bd. Timișoara, Podul Grant și Prelungirea Ghencea

29 aug. 2023
17765 Afișari
Ciprian Ciucu are vești „cu impact” de la PMB pentru bucureștenii din Sectorul 6. Vorbește despre lucrările de termoficare de pe Bd. Timișoara, Podul Grant și Prelungirea Ghencea
Ciprian Ciucu are vești „cu impact” de la PMB pentru bucureștenii din Sectorul 6. Vorbește despre lucrările de termoficare pe Bd. Timișoara, Podul Grant și Prelungirea Ghencea. Sursa foto: Facebook/ Ciprian Ciucu

Ciprian Ciucu a venit cu mai multe vești pentru bucureștenii din Sectorul 6. Una dintre ele este legată de Podul Grant, care urmează să intre în reparații.

PMB va începe lucrările la Podul Grant

Ciprian Ciucu, a anunțat pe pagina sa de Facebook că are mai multe vești pentru locuitorii Sectorului 6, unele bune, altele mai puțin bune.

Una dintre vești este că Primăria Capitalei va începe lucrările la Podul Grant. Durata de execuție a lucrărilor ar fi de doi ani, lucru care îl sperie pe primar:

A doua veste este mai dureroasă, dar lucrarea este necesară. PMB începe lucrările și la Podul Grant. Vor dura doi ani, deși, sincer, îmi este frică. Partea bună este că sunt lucrări structurale, de punere în siguranță. Nu îmi e clar ce lucrări s-au făcut când era G. Firea primar, 2019 – 2020, dacă acum o iau de la capăt.”

„Lucrările de la Prelungirea sunt în continuare pe nicăieri”

Ciprian Ciucu a mai spus că nu are încredere în lucrările efectuate de către PMB, după experiența neplăcută cu Prelungirea Ghencea, un proiect abandonat:

Ziceam că îmi este frică de lucrările PMB pentru că noi avem experiența lucrărilor de la Prelungirea Ghencea care sunt în continuare pe nicăieri. Adevărul este că acest proiect a fost practic abandonate de către PMB. Că le convine sau nu unora sau altora, acesta este adevărul! Din economia TOTALĂ a proiectului, 4 tronsoane, cu linie de tramvai pe centru, cu parcare de tip park and ride, pe vreme doamnei Firea s-a executat cca. 8% din tot proiectul iar pe vremea domnului Dan, cca. 4%. Adică doar tronsonul 2, fără tramvai, fără sistematizare circulație, semne etc. Deci mai nimic. Acesta este purul adevăr iar eu sunt dator să vi-l spun așa cum este.”

Energetica Servicii va reabilita magistrala de termoficare de pe Bd. Timișoara

Primarul Sectorului 6 a mai transmis că Energetica Servicii va reabilita magistrala de termoficare de pe Bulevardul Timișoara. Ciucu a spus că circulația tramvaiului a fost deja oprită:

Așa, prima veste este că Energetica Servicii (companie a PMB) va reabilita magistrala de termoficare de pe Bd. Timișoara. Circulația tramvaiului a fost deja oprită. Astfel, se va îmbunătăți situația termiei în cartierele Militari și Drumul Taberei. Dacă se apucau la timp, în primăvară, am fi beneficiat și anul acesta. Sper să finalizeze lucrarea până în… primăvară.”

Nu se știe cât vor dura lucrările, pentru că sunt destul de dificile, potrivit unui comunicat transmis de Primăria Capitalei:

Totodată, lucrarea prezintă ca impediment modul atipic de amplasare a conductelor care sunt dispuse pe verticală, una deasupra celeilalte, fapt ce crește gradul de dificultate a execuției, în condițiile în care amplasarea galeriei de termoficare, în mijlocul bulevardului, între benzile de circulație, se dovedește o provocare pentru lucrători, dar și pentru participanții la trafic.”

Te-ar putea interesa și:

Cookies