Ciprian Ciucu are încă un job nou, și nu este cel de primar general al Capitalei. A detronat un foarte puternic și influent baron local

18 dec. 2025
1696 afișări
Ciprian Ciucu are încă un job nou, și nu este cel de primar general al Capitalei. A detronat un foarte puternic și influent baron local
| Sursa foto: PS6

Ciprian Ciucu a preluat funcția de coordonare a PNL București. Poziția era ocupată de Hubert Thuma, un influent baron de Ilfov. Ciucu încă nu a depus jurământul pentru a deveni pe deplin primarul general al Capitalei, după ce a câștigat alegerile de pe 7 decembrie.

Va propune nume pentru conducerea organizațiilro PNL din alte sectoare

Ciprian Ciucu are acum un nou post, el a preluat funcția de coordonare a PNL București. Înainte, această poziție era ocupată de Hubert Thuma, un influent baron de Ilfov. Această schimbare a fost decisă în cadrul unei ședințe a Biroului Politic Național.

Decizia a fost validată. În cadrul aceleași ședințe, s-a decis că Ciucu va face propuneri pentru conducerea organizațiilor PNL din Sectoarele 2, 3, 4 și 5. potrivit Mediafax. El va trebui să vină cu propuneri până la finalul lunii ianuarie 2026.

În momentul actual, Sebastian Burduja este cel care ocupă funcția de președinte al PNL București. Însă, atribuțiile dânsului sunt mai formale.

Ciprian Ciucu va coordona și grupul PNL din Consiliul General al Municipiului București.

Ce alte decizii au fost luate în cadrul ședinței:

  • Închiderea pachetului reformei administrației publice prin decizia de reducere cu 10% a cheltuielilor la nivelul administrației centrale, fără a afecta nivelul salariilor de bază, în timp ce pentru administrația publică locală a fost menținută decizia anterioară din coaliție;
  • Angajarea răspunderii Guvernului României pentru reforma administrației publice, urmând ca Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației să realizeze actul normativ necesar în acest sens;
  • Reducerea cu 10% a nivelului subvențiilor încasate de partidele politice;
  • Reducerea cu 10% a sumei forfetare încasate de senatori și deputați;
  • Reducerea la 0,5% a impozitului minim pe cifra de afaceri începând cu 1 ianuarie 2026 și eliminarea acestui impozit în 2027;
  • Creșterea salariului minim la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026;
  • Detalierea unor măsuri de stimulare a economiei înainte de adoptarea bugetului de stat pentru 2026 și includerea acestor măsuri în acest buget;
  • Reducerea numărului de parlamentari cu 13%, pe baza datelor ultimului recensământ (RPL 2021).

Când ar depune jurământul Ciprian Ciucu

Aceasta nu este cea mai nouă funcție a lui Ciprian Ciucu. Pe 7 decembrie, el a câștigat alegerile de la București cu un procent de peste 36% din voturi, devenind noul primar general al Capitalei.

Chiar dacă a câștigat, Ciucu nu a intrat pe deplin în atribuțiile de la PMB. El trebuie să depună un jurământ înainte de a se numi oficial primarul general al Capitalei. Recent, Tribunalul București a validat victoria lui Ciucu.

Astfel, el ar putea să depună jurământul în perioada următoare. Înainte, Ciucu era primar la Sectorul 6, dar în urma victoriei de la PMB și-a dat demisia de acolo.

În locul lui Ciucu a fost pus Paul Moldovan, care a fost viceprimar în timpul mandatului lui Ciucu. Moldovan a fost numit primar inetrimar la Sectorul 6, acesta ar putea rămâne în această poziție până la următoarele alegeri, din 2028.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies