Ciprian Ciucu a DEMISIONAT din CGMB! Ce poziție cu rang de secretar de stat a primit liberalul

de:
04 dec. 2019
1 Afișari
Ciprian Ciucu a DEMISIONAT din CGMB! Ce poziție cu rang de secretar de stat a primit liberalul

„Fiind o poziţie executivă la rang de secretar de stat, este incompatibilă cu orice altceva şi am fost nevoit să-mi dau demisia din Consiliul General. Asta nu schimbă, însă, lucrurile: îmi menţin obiectivele politice şi interesul pentru Bucureşti! Voi urmări în continuare şedinţele Consiliului General până la alegerile de peste şase luni şi voi comunica despre Bucureşti ca şi până acum”, a scris Ciucu pe Facebook.

El a adus două argumente în favoarea deciziei sale, inclusiv faptul că în Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu poate „face mai mult decât” a făcut până acum.
Reacția ministrului Justiției după abrogarea recursului compensatoriu: ‘Nu trebuie să fie un capăt de drum, ci un început de drum’

„Colaborarea pe proiecte cu Firea este practic imposibilă: conduce Bucureştiul pe ascuns şi în interesul camarilei din Voluntari. Nu am găsit niciun fel de teren comun. Iar pentru a fi watchdog pe Primărie, deja o pot face şi din afara CGMB. Cum spuneam, îmi menţin şi preocuparea pentru Bucureşti şi contactele cu oamenii corecţi din interior. ANFP este exact instituţia pentru care am competenţele profesionale necesare pentru a profesionaliza funcţia publică în România şi care îmi poate oferi experienţa executivă perfectă pentru a mă prezenta întărit (şi ca experienţă, dar şi politic) în faţa bucureştenilor. Problemele Bucureştiului sunt cauzate şi de lipsa adecvată a unui corp de funcţionari publici bine pregătit şi nepolitizat! Sunt câţiva funcţionari publici de carieră, cu totul respectabili în PMB şi vom separa grâul de neghină”, a afirmat Ciucu.

Liberalul a menţionat că au trecut trei ani şi jumătate din mandatul de consilier general şi că această perioadă a fost una „de luptă”, nu de construcţie.

„Am fost dedicat, am strâns din dinţi dar nu mi-a plăcut. Eu sunt om de construcţie, acum mă pregătesc pentru construcţie. Atunci când m-am alăturat PNL, în 2016, am semnat un protocol cu cu conducerea PNL de atunci care mi-a oferit posibilitatea de a alege dacă să mă duc în Parlament sau să rămân în Consiliul General. Alegerea a fost simplă, am rămas în Consiliul General. Şi zic că am făcut foarte bine! Cu atât mai mult cu cât cele mai vizibile figuri din CGMB, Robert Turcescu şi Nicuşor Dan, au ales Parlamentul, a fost nevoie de cineva care să continue din interior să facă vizibilă lupta din opoziţie. Opoziţie pe bune! Mergem mai departe! P.S. Gabriela Firea, nu aveţi niciun motiv de bucurie, rămâne cum am stabilit”, a conchis el.

Cookies