Preţuri majorate La Plaja Acua Park Divertiland

de:
08 sept. 2012
2 Afișari
Preţuri majorate La Plaja Acua Park Divertiland

Investitorii au extins perioada în care aplică tarifele ridicate la intrare. Dacă iniţial, la inaugurare, anunţau că preţurile cele mai mari, de 70 de lei pentru adulţi, 55 de lei pentru elevi şi studenţi, şi 50 de lei pentru copiii mai mici de 1,2 metri înălţime, se aplică sâmbăta şi duminica, acum, aceleaşi tarife se plătesc şi în cea de-a cincea zi a săptămânii. Astfel, cei care beneficiază de week-end prelungit şi vor să îşi petreacă ziua de vineri bălăcindu-se în cel mai nou parc acvatic trebuie să plătească mai mult cu până la 20 de lei de persoană pentru a avea acces în parc.

Mizând pe numărul mare de vizitatori care le-au călcat pragul în week-end-ul 26 – 27 august, când au fost prezenţi, în locaţie, circa 3.000 – 4.000 de bucureşteni pe zi, managerii Divertiland – cel mai mare complex de distracţii din Capitală, care cuprinde, în prima etapă, parcul acvatic La Plajă – au mărit și preţurile unor alimente. Astfel, produsele de patiserie, precum ştrudelurile, pateurile sau dobrogenele, care costau 3 lei şi, respectiv, 4 lei, la inaugurarea locaţiei, s-au scumpit cu până la 75%. Acum, aceste produse costă 5 lei bucata, indiferent de sortiment, în contextul în care nu se servesc calde, ci reci, direct de la frigider, iar cantitatea lor a rămas neschimbată de la deschiderea parcului acvatic şi până acum. Dintre produsele de patiserie, doar covrigii au rămas la 1 leu bucata. Însă, în zilele aglomerate, din cauza stocului redus, chiar înainte de orele prânzului, cei care vor să îşi potolească foamea cu covrigi trebuie să îşi pună pofta în cui şi să opteze pentru alimentele mai scumpe fiindcă aceste produse de panificaţie sunt primele care nu mai sunt disponibile la vânzare. 

Capacitatea parcului, limitată de comportamentul consumatorilor români

Dacă iniţial anunţau că parcul acvatic are o capacitate zilnică de 7.000 de persoane, acum, reprezentanţii La Plaja Acua Park spun că, de fapt, locaţia nu poate găzdui un număr atât de mare de vizitatori din cauza comportamentului consumatorilor români. „Parcul are o capacitate zilnică de 7.000 de persoane, dar asta dacă există fluctuație și dacă vizitatorul petrece în parc în medie 3-4 ore, conform studiilor. Însă consumatorul român, odată ce-a plătit intrarea, petrece 7-8 ore la parcul nostru, fapt care ne dă peste cap socotelile, iar capacitatea se limitează”, au precizat, pentru B365.ro, oficialii Divertiland.

În ceea ce priveşte aglomeraţia de pe 27 august, când oamenii au pierdut circa o oră pentru a intra în parc şi mai bine de o oră pentru a-şi cumpăra mâncare de la restaurant, reprezentanţii celui mai mare parc acvatic din Capitală au dat vina pe numărul mare de vizitatori sosiţi în acelaşi interval de timp. „Nu ai ce face când 4.000 de persoane vin în același timp la locație”, au mai spus oficialii Divertiland.

Cookies