Cioloş a propus O CREŞTERE SALARIALĂ de 10% din august 2017, în Educație. Sindicaliștii au refuzat

de:
20 mai 2016
0 Afișari
Cioloş a propus O CREŞTERE SALARIALĂ de 10% din august 2017, în Educație. Sindicaliștii au refuzat

„S-a propus o creştere a salariilor în medie cu 10%, dar cam la calendele greceşti, adică peste un an şi ceva de acum încolo, cu amendamentul că toate vor fi acum croite, aranjate, va fi dată ordonanţă de urgenţă, arhitectura salariilor va urmări întrucâtva ceea ce s-a materializat la sănătate, dar creşterea medie va fi de 10%. Evident că nu ne-a convenit această propunere, a rămas să ne mai vedem marţi, moment în care vom analiza la faţa locului cu bugetul în faţă”, a spus preşedintele sindicatului Alma Mater, Anton Hadăr, vineri, la finalul negocierilor pe care liderii sindicali din educaţie le-au avut la Guvern cu premierul Dacian Cioloş, ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, şi vicepremierul Vasile Dîncu.

Hadăr a relatat discuţia cu şeful Executivului pe tema solicitărilor sindicaliştilor.

„Domnul prim-ministru a spus că dacă nu este în stare Guvernul, să vin eu, să devin ministru, secretar de stat la buget, să încerc eu să fac bugetarea pentru că nu există bani mai mult decât această propunere de 10% absolut nemulţumitoare pentru noi”, a arătat Hadăr, conform mediafax.ro.

Liderii sindicali au avut şi propuneri proprii la negocieri – una dintre acestea prevedea o creştere cu 5% din august şi 5% din ianuarie.

Sindicaliştii au mai spus că Ministerul Muncii le va trimite în zilele următoare grila de salarizare propusă, iar până marţi reprezentanţii angajaţilor din educaţie o vor studia şi îşi vor exprima opinia.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, a declarat, la rândul său, că i-a solicitat premierului ca majorarea salarială să fie făcută mai devreme, altfel protestele anunţate vor avea loc, chiar dacă premierul este plecat din ţară pe 1 iunie la un summit care va avea loc în Bulgaria.

„Cerem Guvernului şi o să cerem şi marţi să găsească o soluţie, altfel ceea ce am anunţat alaltăieri rămâne în grafic, pe 1 iunie va fi un marş de protest de proporţii în Capitală. Premierul o să fie informat pentru că există mijloace de comunicare”, a precizat Hăncescu.

La negocierile de la Guvern, sindicaliştii au chemat şi de doi reprezentanţi ai elevilor din Constanţa şi doi reprezentanţi ai părinţilor.

Aceştia au spus că susţin revendicările salariale ale profesorilor, dar au cerut premierului şi decontarea integrală a navetei.

„I-am cerut domnului prim-ministru decontarea integrală a navetei care este un factor al abandonului şcolar. În 2013, Guvernul a plafonat decontarea navetei şi s-a ajuns ca elevilor care vin din altă localitate decât cea de domiciliu să li se deconteze undeva la 20-25% din costul abonamentului, de aceea în doi ani abandonul şcolar a crescut cu 1,5 puncte procentuale”, a precizat liderul elevilor din Constanţa.

Cookies