Ciobanul Bucur Întemeietorul e doar un mit fantasmagoric, desființat de un talentat lingvist. De unde se trage, de fapt, numele orașului București

Legenda, mitul fondator, multe dintre cărțile dedicate istoriei Bucureștilor, dar mai ales broșurile Primăriei, toate îl dau pe ciobanul Bucur drept câștigător, întemeietor al Bucureștilor. După unii, Bucur ar fi fost păstor sau pescar, după alții, neguțător bogat sau crai, care s-ar fi așezat prin pădurile nepătrunse și prin luncile Dâmboviței pe vremea când caii mâncau jăratic, iar Harap Alb era vegan și devora sălăți din Grădina Ursului. De-o fi existat ciobanul Bucur nu vom ști niciodată sau vom ști cât timp vom crede și nu vom cerceta. Cert este că “Bukur” înseamnă în limba albaneză “frumos”, un argument în plus pentru lingvistul și scriitorul Dan Alexe de a arunca în aer monotona legendă a lui Bucur. Scurt îndreptar pentru fluierat în biserică, mai jos.

„Bukur” înseamnă, pur și simplu, frumos în limba albaneză, iar București – frumoasa, un nume banal de localitate”

“Sunt mituri etimologice în esență false. Nimeni nu a dat niciodată nume unui loc anume, unui râu de exemplu, după numele unei cățele, cum este Molda. Fantasmagoricul cioban Bucur nu a existat. Evident că nu a putut să existe, este un fals absolut. Bukur înseamnă, pur și simplu, frumos în limba albaneză, iar București – frumoasa, un nume banal de localitate. Unui loc frumos îi spui “frumos”. Unui râu repede îi spui “repede” sau “Bistrița” pe limba slavă. Unui loc unde apa este tulbure îi spui apă neagră – Cerna Voda, apă neagră. Nu a existat să denumești un loc după ideea că acolo a trăit nu știu ce cioban, acestea sunt fantezii romantice (…). Legenda lui Romulus și Remus este tot o fantezie. Gândiți-vă că romanii aveau deja două mituri total contradictorii, care se excludeau reciproc, dar erau acceptate în paralel. Este mitul lui Romulus și Remus (întemeietorii Romei, n.n) care este unul frumos, dar nu are nicio valoare, și cel cu Aeneas, care a fugit din Troia în flăcări și a fondat Roma. Dar romanii nu-și puneau aceste probleme, ambele mituri funcționau (…) În Evanghelie nu-i la fel? Avem o variantă care ne spune că vin trei păstori și avem o variantă care spune că vin trei regi magi. Îți cere cineva să excluzi una sau alta?”, a spus scriitorul, lingvistul, jurnalistul și cineastul Dan Alexe, invitat de Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea în podcastul Vorbitorincii 52, “Dan Alexe și Misterele Logosului”. Cea mai nouă carte a ligvistului Dan Alexe este “Babel. La început a fost Cuvântul”, Editura Humanitas, 2022, o continuare a capitolelor lingvistice din “Dacopatia și alte rătăciri românești”, Editura Humanitas, București, 2015.

Surpriză, au fost mai mulți Bucuri! În parfumatul volum “Istoria Bucurescilor”, G.I. Ionnescu-Gion numără “Bucurii” care există în Moldova și Valahia

Povestea lui Bucur a fost și inspirație pentru profesorul, publicistul, istoricul, criticul literar și teatral G.I. Ionnescu-Gion (1857-1904). În parfumatul său volum “Istoria Bucurescilor”, rod a zece ani de muncă, G.I. Ionnescu-Gion numără “Bucurii” din Moldova și din Valahia, așa cum polițaiul Ghiță Pristanda -”scrofulos la datorie”- numără steagurile arborate în urbe. Astfel, aflăm că un Bucur a fondat satul Bucureștii din județul Tecuci. Un Bucur a dat numele așezării cu același nume din Vâlcea, Un alt Bucur a numit satele Bucureștii din plasa Grădiștea, județul Rîmnicu Sărat. În Putna se află Comoara lui Bucur, Săcătura lui Bucur și muntele Reghiul lui Bucur. În hrisoavele domnilor și boierilor găsim o mulțime de sate, moșii, locuri, numite Bucureștii, după numele proprietarilor săi. La 1520, Calotă Postelnicul și jupâneasa sa, Caplea, dau lui Dragomir-Vornicul satele Clejanii, Bucureștii și Ciumeștii. Concluzia este simplă și e cu sau: “Prin urmare, în vremuri bătrâne, un Bucur, boier puternic sau umil pastor, a avut întinse sau restrânse proprietăți pe malurile Dâmboviței sau pe colinele din apropiere, lângă Cetatea Dâmboviței sau împrejurul Cetății”, G.I. Ionnescu-Gion.

“Acest Bucur, fundator al Bucureștilor, a fost un duce al Daciei australe, care Duce se numea Hilarius pe latinește și Bucur pe slavonește”. Gion, un fel de-a spune: „știu că nu știu nimic”

“După numele lui Bucur s-au numit Bucureștii, după cum un mare boier Botaș a numit Botoșani, un Mogoș, satul Mogoșești, un Crețu, satul Crețulesti, un Baldovin, satul Baldovinești, un Filip, satul Filipești. “Că acest Bucur, fundator al Bucureștilor, a fost un duce al Daciei australe, care duce se numea Hilarius pe latinește și Bucur pe slavonește; că Bucureștii vin de la verbul mă bucur, că Bucur, fundatorul Bucureștilor era un fiu al lui Laiot-Vodă; că un neam de oameni, anume Bucuri sau Bucurli au dat numele Bucureștilor; că Mircea cel Bătrân, de bucurie, a zidit Bucureștii – ceea ce pare cel mai puțin ciudat din punctul de vedere al formațiunii gramaticale; că Bucureștii, probababil vechiul Thyannus al românilor, vine de la Bu-Curia Dominicalis a principilor români; că un armean l-a fondat, că el se numea Buckor și deci numit Buckor-Asked (Cetatea lui Buckor); toate acestea noi nu le știm și nici un document autentic nu ne vorbește despre acești fundatori sau despre aceste cauze născătoare ale orașului București. Un Bucur a fundat Bucureștii – iată tot ce se știe. Despre personalitatea acestui fericit proprietar al locurilor de pe lângă Dâmbovița nu știm nimic”, pagina 21. G.I. Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor”, Editura Fundația Culturală Gheorghe Marin Speteanu.

Scenariul continuă! Cică Bucur ar fi fost fiul lui Laic-Vodă; a murit în luptă, iar Ileana, logodnica lui, s-a călugărit de supărare

Și, de parcă nu ar fi fost clar ca “Bună ziua” până acum, G.I. Ionnescu-Gion amintește și de o veche carte “ungurească”, scrisă de Nicolae Horga, paroh al Sălăușului, în care se spune legenda “fundărei” Bucureștilor, “tradusă de răposatul Pelimon”. Cică, Bucur ar fi fost fiul lui Laic-Vodă, era băiat viteaz, l-a ajutat pe tatăl sau în luptele cu ungurii lui Erdeli Miklăuș, a căzut în luptă, era logodit cu Ileana, fata lui Bogdan-Vodă al Moldovei. Ileana, de supărare, s-a călugărit și.. ”toate se întâmplau în anul 1346”.

Străinii au scris numele orașului în următoarele feluri: “Bokorest, Bocoresch, Bocerestya, Bukuresch, Bocorești, Bucureszti, Bukaresztach, Bukaryschia, Bogrist, Bochiorești, Buijurești, Bucreși”

G.I. Ionnescu-Gion citează și un studiu semnat de Grigore Tocilescu, publicat în “Tinerimea Română”, din care reținem versurile fără rimă precisă, postmoderrniste: “Și Constantin Brîncoveanu / Și cu Bucurel Ciobanul / Ziceau să facă Bucureștii / Pe Dîmbovița / Că e apă de spălat/  Și câmp mare de alergat”. După o îndelungată pitroceală, G.I. Ionnescu-Gion dă verdictul tutulor verdictelor: “Din toate cele până acum spuse, reiese un lucru sigur: un Bucur a numit Bucureștii, orașul de lângă Dâmbovița, pe care străinii, de la 1500 încoace, cunoscându-l din ce în ce mai mult, i-au scris numele în următoarele feluri: Bokorest, Bocoresch, Bocerestya, Bukuresch, Bocorești, Bucureszti, Bukaresztach, Bukaryschia, Bogrist, Bochiorești, Buijurești, Bucresi”. Quod erat demonstrandum!

Școala de istorie românească din timpul lui G.I. Ionnescu-Gion, reprezentată de puternicii zilei, Nicolae Iorga, I. Bogdan și D. A. Sturdza, a criticat lucrarea “Istoria Bucurescilor” socotind-o “lipsită de discernământ”, „având o exprimare afectată” și „nefiind suficient fondată pe documente”. Bine, dacă ar fi după istorici, am rămâne fără mituri spuse afectat, fără visuri, fără aberații. Ciobanul Bucur va exista atât timp cât va există imaginația bucureștenilor și brânză de Sibiu la piața Matache, care era măcelar.

PS: Dar, totuși, de ce avem un frumos nume albanez, Bukur, pentru un oraș patronat spiritual de Zeul Mitică? Mitică era albanez? Era păstor sau fiul lui Laic-Vodă? Sau era crai? Sau pescar? Sau neguțător? Sau?