Cinematograful Patria din Capitală a fost închis

de:
04 dec. 2015
0 afișări
Cinematograful Patria din Capitală a fost închis

„Cinematograful Patria s-a închis, iar Ministerul Culturii încă nu s-a pronunţat cu privire la această problemă. Nu ştim ce se va întâmpla cu personalul. Oamenii au o grămadă de probleme şi nimănui nu-i pasă, iar ministerul doarme”, a declarat pentru Mediafax preşedintele Sindicatului Liber RomâniaFilm, Maria Bikfalvi.

De cealaltă parte, reprezentanţii Ministerului Culturii (MC) au declarat, joi, pentru Mediafax că, în urma unei analize, există o singură instituţie în subordinea MC încadrată în clasa I de risc seismic – pericol public: Sala Studio, aparţinând Arhivei Naţionale de Film (ANF).

„Ei (Ministerul Culturii, n.r.) răspund de noi. Vrea, nu vrea, ministerul are treabă aici şi trebuie să se ocupe”, a spus Bikfalvi.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 17 noiembrie, legea nr. 282/2015, care prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în spaţiile comerciale precum magazine, săli de spectacole şi structuri turistice, în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea acestora. Legea modifică Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994, privind măsurile pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, şi a fost iniţiată de senatorii PSD Darius Vâlcov şi Mihai Fifor în anul 2014. Iniţial, legea prevedea doar sancţiuni pentru operatorii care nu urgentează lucrările de consolidare în astfel de spaţii, însă, potrivit unui amendament depus în Senat, a fost introdusă şi respectiva interdicţie.

Astfel, legea prevede interzicerea organizării şi desfăşurării de activităţi permanente şi/sau temporare în spaţiile „care implică aglomerări de persoane, până la finalizarea lucrărilor de intervenţie realizate în scopul creşterii nivelului de siguranţă la acţiuni seismice a construcţiei existente”. Spaţiile la care face trimitere legea sunt publice, cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, respectiv „spaţiile realizate în scopul desfăşurării de activităţi care implică aglomerări de persoane, precum: săli de spectacol, de expoziţii, de lectură, spaţii pentru comerţ, structuri turistice de cazare şi alimentaţie publică şi prestări de servicii, asistenţă socială şi medicală, administraţie publică şi altele asemenea, indiferent dacă aceste spaţii sunt rezultatul concepţiei iniţiale a construcţiei ori, după caz, al unor amenajări ulterioare”.

î

Cookies