Cinematograful Gloria din parcul IOR va fi reabilitat şi modernizat

de:
08 dec. 2011
1 Afișari
Cinematograful Gloria din parcul IOR va fi reabilitat şi modernizat

Cinematograful Gloria din Bucureşti fi modernizat şi reabilitat, iar de la 1 iunie 2012 va fi denumit „Junior”, potrivit lui Marius Iuraşcu, directorul general al România Film, citat de Mediafax.

Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor „România Film” (RADEF) RomâniaFilm, instituţia în subordinea căreia se află cinematograful Gloria de lângă parcul IOR din Bucureşti, va începe, în luna ianuarie a anului viitor, o campanie pentru atragerea sponsorilor care să susţină reabilitarea, modernizarea cinematografului şi dotarea cu tehnologie digitală şi 3D. Noua sală Junior, care va cuprinde şi alte spaţii dedicate activităţilor culturale şi artistice, va avea 500 de locuri.

RADEF este o regie autonomă în subordinea Ministerului Culturii, care are în subordine 33 de săli de cinematograf, printre care şi Corso, Europa, Gloria, Patria şi Scala din Bucureşti.

Cookies