ARHIVA B365

Cinematografele Patria, Excelsior, Cotroceni şi Giuleşti intră în ADMINISTRAREA PRIMĂRIEI SECTOR 1

Totodată, bunurile mobile aflate în inventarul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic au fost predate către Consiliul Local Sector 1.

„Vom reabilita cinematografele pe care le-am preluat pentru a le reintroduce în circuitul cultural şi pentru a le pune la dispoziţia bucureştenilor. Vom crea astfel o infrastructură capabilă să susţină proiecţia de film cinematografic, dar şi orice formă de activitate culturală”, afirmă Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Cinematografele preluate de către Consiliul Local Sector 1 pentru a fi consolidate şi modernizate sunt:
– Cinematograful „Patria”, situat în Bd. Gh. Magheru nr. 12-14, sector 1, Bucureşti;
– Cinematograful „Excelsior”, situat în Bd. Ion Mihalache nr. 174, sector 1, Bucureşti;
– Cinematograful „Cotroceni”, situat în Şos. Cotroceni nr. 9, sector 6, Bucureşti;
– Cinematograful „Giuleşti”, situat în Calea Giuleşti nr. 56A, sector 6, Bucureşti;
– Terenul aferent cinematografului „Grădina Parc”, situat în Bd. Poligrafiei nr. 1, sector 1, Bucureşti.

În luna februarie 2016, administraţia locală a trimis o scrisoare Ministerului Culturii prin care solicita preluarea de către Consiliului Local Sector 1 a cinematografelor din această zonă administrativă pentru a fi consolidate, reabilitate şi redate circuitului public. Cinematografele s-au aflat în administrarea RADEF, instituţie aflată în subordinea Ministerului Culturii, unele dintre acestea aflându-se într-o stare avansată de degradare.

Demersurile pentru preluarea cinematografelor începute în 2009
Primăria Sectorului 1 a început, încă din anul 2009, demersurile pentru trecerea cinematografelor în administrarea Consiliului Local. În conformitate cu prevederile Legii nr. 303/2008, prin care s-a modificat Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, RADEF trebuia să predea Consiliului Local Sector 1 toate cinematografele din această zonă administrativă până la data de 3 iulie 2009.

Prin adresa nr. M/532/23.02.2009, Primăria Sectorului 1 a solicitat predarea sălilor, iar RADEF a răspuns prin adresa nr. 2039/02.03.2009 că le va preda în luna iunie 2009. În 12 octombrie 2009 s-a revenit cu o solicitare, însă RADEF nu a mai răspuns.

Prin urmare, în 2009 Consiliul Local Sector 1 a chemat în judecată RADEF. A câştigat în primă instanţă procesul, dar prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 47/2011, Executivul a abrogat prevederile legale privind transferul cinematografelor către consiliile locale. Ca urmare, recursul RADEF a fost admis şi cererea Consiliului Local Sector 1 a fost respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În anul 2013, prin decizia 19, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Ordonanţa dată de Guvern în 2011. În consecinţă, Consiliul Local Sector 1 a chemat din nou în judecată RADEF care a fost obligată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 8128/2/2013 să predea cele nouă cinematografe şi grădini cinematografice. RADEF a formulat recurs, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în anul 2016, printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, trecerea cinematografelor din administrarea Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor „România Film” (RADEF) în administrarea Consiliului Local Sector 1.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button