Cinema în aer liber, ateliere de tot felul, târg de cărți și rechizite, în weekend, pe Strada Copilului. Zona devine pietonală

02 sept. 2026
640 afișări
Cinema în aer liber, ateliere de tot felul, târg de cărți și rechizite, în weekend, pe Strada Copilului. Zona devine pietonală
Cinema în aer liber, ateliere de tot felul, târg de cărți și rechizite, în weekend, pe Strada Copilului. Zona devine pietonală | Foto simbol: Magnific.com

Primăria Sectorului 1 a transmis bucureștenilor că în acest weekend, 5-6 septembrie, Strada Copilului va deveni pietonală și va găzdui ateliere pentru copii.

Activitățile sunt gratuite.

Activități pentru copii în weekend pe Strada Copilului

Primăria Sectorului 1 a transmis bucureștenilor că pe 5 și 6 septembrie, Strada Copilului devine pietonală și va găzdui activități sportive, ateliere creative, jocuri stradale și surprize ingenioase.

Acest eveniment este organizat în colaborare cu Asociația Părinți de Cireșari.

Printre activități se numără:

  • bricolat,
  • semne de carte,
  • pictură pe față,
  • motricitate fină,
  • roata olarului,
  • volei.

De asemenea, PS1 a transmis că micii bucureșteni sunt invitați și la un târg de cărți și rechizite, unde vor putea face schimb de cărți, rechizite și alte obiecte pe care nu le mai folosesc.

Așa că vă încurajăm să veniți pregătiți de acasă cu lucrurile pe care vreți să le dați mai departe și să descoperiți altele noi, a transmis PS1.

Alte surprize din cadrul evenimentului

Vor fi multe alte activități pregătite pentru cei mici. Iar sâmbăta și duminica aceasta copiii vor mai avea ocazia și să învețe să realizeze buchetul de flori pentru începerea anului școlar, în cadrul Atelierului floral. La final, copiii își pot lua acasă opera de artă.

Pentru acest atelier este necesară înscrierea AICI.

Va fi și cinema în aer liber. Va fi proiectat filmul Zootopia 2.

Ne vedem în weekend pe Strada Copilului din cartierul Grivița pentru a petrece timp de calitate cu activități distractive care te conectează atât cu copilul tău, cât și cu comunitatea, a mai transmis PS1.

Programul complet:

Sursa foto: Primăria Sectorului 1/Facebook
Sursa foto: Primăria Sectorului 1/Facebook

 

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies