Cinema Europa, ultimul cinema de cartier din București, împlinește anul acesta 90 de ani de la înființare. Acest moment va fi marcat printr-un eveniment aniversar special, ce are loc azi, 19 noiembrie, și totodată prin lansarea campaniei #LocCuLoc, un program de renovare prin care sala va fi reconstruită scaun cu scaun, cu sprijinul comunității și al partenerilor.
Cinema Europa (fostul Miorița) a fost înființat în 1935 și este unul dintre puținele spații cinematografice interbelice care au supraviețuit în București.
În urmă cu un an, clădirea se afla într-o stare avansată de degradare. Sala era mai mereu goală și exista riscul de a fi pierdută definitiv. Apoi a fost preluată de Asociația Sustin.org, se arată într-un comunicat.
De atunci, în cinematograf s-au rulat peste 400 de filme proiectate, pe care le-au vizionat 50.000 de spectatori. Locul a prins viață, s-au organizat zeci de weekenduri tematice și comunitatea de voluntari de aici ține locul viu, seară de seară.
Cu ocazia aniversării de 90 de ani, Sustin.org lansează campania #LocCuLoc, care reprezintă următoarea etapă majoră în reabilitarea cinematografului.
Proiectul propune o reconstruire integrală a sălii, scaun cu scaun, iar fiecare „loc adoptat” susține direct modernizarea infrastructurii: de la reparații generale ale clădirii la amenajarea foaierului, recondiționarea sălii și modernizarea completă a echipamentului tehnic de proiecție.
Pentru a marca aniversarea a 90 de ani de la înființare, Cinema Europa va găzdui un eveniment special azi, de la ora 18:00.
Bucureștenii sunt așteptați cu muzică live și un welcome drink, într-o atmosferă inspirată de anii ’20, pentru a celebra poveștile care au ținut cinematograful în viață și comunitatea care l-a readus pe hartă, se mai arată în comunicat.
Începând cu ora 19:00, reprezentanții Asociației Sustin.org, voluntarii Cinema Europa și Irina-Margareta Nistor, Ambasador Cinema Europa, vor spune povestea locului – de la un cinema aproape abandonat la un spațiu cultural care, în numai un an, s-a transformat într-o comunitate vie, cu sala plină weekend de weekend.
Seara continuă cu proiecția filmului Midnight in Paris și se încheie cu socializare în foaier pe ritmul muzicii live în stilul anilor ’20.
Diseară va fi lansată și campania #LocCuLoc. Este o inițiativă prin care fiecare spectator poate contribui direct la reconstrucția cinematografului.
Aceasta reprezintă următoarea etapă majoră în reabilitarea cinematografului și propune o reconstruire integrală a sălii, scaun cu scaun, astfel că fiecare „loc adoptat” susține direct modernizarea infrastructurii: de la confortul scaunului, la tratamente acustice, ecran, sunet, lumini, foaier și sistemul tehnic de proiecție.
Investiția totală estimată este de 760.000 EUR, structurată în trei etape:
Prin #LocCuLoc, companiile și persoanele fizice pot contribui direct la reabilitarea cinematografului, prin pachete dedicate; de la adoptarea unui scaun individual, însoțită de recunoaștere publică și acces la evenimentele cinematografului, și până la pachete dedicate pentru companii, care includ vizibilitate extinsă, branding în sală și posibilitatea de a organiza evenimente private.
Când am intrat prima oară în Cinema Europa, era mai mult o fantomă de cinema decât un loc viu: scaune vechi, sală aproape goală, niciun semn că aici s-ar mai putea întâmpla ceva relevant. Într-un an, publicul și voluntarii au demonstrat exact contrariul. Campania #LocCuLoc este felul în care trecem de la improvizație la reconstrucție serioasă: nu mai reparăm pe bucăți, ci refacem sala cap- coadă, scaun cu scaun, împreună cu cei care cred că un astfel de loc merită salvat, a povestit Costin Crețulescu, co-fondator Sustin.org.
Te-ar mai putea interesa și: