ARHIVA B365

Cine va mai primi subvenţii la căldură

„Cei care au venituri peste o anumită limită nu vor mai primi subvenţii din partea statului, însă cei care sunt cu venituri mici vor primi un sprijin suplimentar la plata facturii la energie termică. Eu cred, dintr-o primă aproximaţie, în calitate de ministru interimar al Muncii, că familiile care au un venit pe membru între 800 şi 850 lei nu vor suferi la factura la energia termică la iarnă, vor beneficia în continuare de sprijin suplimentar pentru a putea să plătească factura. Probabil ca peste un anumit nivel, mai mare, să crească valoarea facturii”, a declarat, luni seara, şeful Guvernului, la postul public de televiziune.

Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) că va elimina subvenţiile la energia termică cel târziu până la sfârşitul lunii august, alocaţiile pentru încălzire urmând să fie orientate exclusiv către persoanele defavorizate, relevă scrisoarea de intenţie convenită cu FMI obţinută de MEDIAFAX.

Agenţia MEDIAFAX a anunţat, în urmă cu o săptămână, că Guvernul s-a angajat în ultimele discuţii cu Fondul Monetar Internaţional să elimine subvenţia la energia termică în perioada imediată astfel că factura populaţiei pentru încălzire şi apă caldă ar putea creşte cu până la 60% până la finele anului, în funcţie de capacitatea primarilor de a acoperi diferenţa din surse proprii

Subvenţia pentru producerea energiei termice este acordată în prezent atât de la bugetul de stat, cât şi de la bugetele locale.

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat atunci agenţiei MEDIAFAX că Guvernul va elimina subvenţia acordată de la nivel central până la finele anului, dar va menţine la acelaşi nivel sau chiar va creşte ajutoarele pentru încălzire acordate persoanelor defavorizate.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, a precizat, miercuri seara, că problema subvenţiei la încălzire a fost discutată în şedinţa Guvernului, stabilindu-se ca ministerele Finanţelor, Administraţiei şi Muncii să prezinte, în următoarele săptămâni, variante de lucru privind subvenţiile la energia termică, având în vedere că principiul subvenţionării nu va mai fi aplicat tuturor persoanelor indiferent de venituri.

În prezent, de la nivel central, Guvernul acoperă până la 45% din cheltuielile cu combustibilul ale producătorilor de energie termică, iar preţul de facturare la populaţie diferă mult de la o localitate la alta, în funcţie de preţul de referinţă stabilit de către consiliul local şi subvenţia acordată de fiecare primărie.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button