ARHIVA B365

Cine sunt potenţialii înlocuitori ai lui Darius Vâlcov la Ministerul de Finanţe

Misiunea de a-i găsi un înlocuitor lui Darius Vâlcov pare însă destul de dificilă dacă ţine cont de actualul context politic, potrivit romaniatv.net. Printre numele vehiculate ca posibili înlocuitori ai lui Darius Vâlcov se numără deputatul PSD Viorel Ştefan, viceguvernatorul BNR Liviu Voinea, consilierul premierului Cristian Socol şi fostul ministru Ioana Petrescu.

Primul nume vehiculat este cel al deputatului PSD VIOREL ȘTEFAN.

Parlamentarul este actualul preşedinte al comisiei de buget Finanţe din Camera Deputaţilor, iar numele său a mai fost vehiculat pentru şefia Ministerului de Finanţe şi înainte ca Darius Vâlcov să preia acest minister.

Viorel Ştefan a avut negocieri intense în urmă cu aproximativ o lună cu băncile, dar şi cu Banca Naţională pe tema problemelor creditelor în franci elveţieni.

Al doilea nume vehiculat este cel al lui CRISTIAN SOCOL, consilier pe probleme macroeconomice al premierului Victor Ponta. Potrivit paginii sale de Facebook, Cristian Socol este şi conferențiar universitar și editor asociat la „Revista de Economie Teoretică și Aplicată”.

Un al treilea nume vehiculat este cel al lui LIVIU VOINEA, viceguvernator BNR.

Liviu Voinea a obţinut titlul de Master în Administrarea Afacerilor (MBA) la prestigioasa Stockholm University School of Business. La 24 de ani a devenit doctor în economie la ASE. A fost bursier al Colegiului Noua Europă în cadrul unui program de cercetare post-doctorală în perioada 2002-2003. Are o specializare în sociologia bunăstării la Universitatea București și o diplomă în statistică în știinţele sociale la University of Essex, Marea Britanie, obţinută în 2006.

A fost membru în consiliul de administraţie al Eximbank (apr. 2009-sept. 2012) şi secretar de stat în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, din 16 mai 2012. A fost ministrul delegat pentru buget în Cabinetul Ponta II de la 21 decembrie 2012.

De la 1 februarie 2005 este conferenţiar universitar doctor în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice și Administrative, respectiv profesor asociat, de la 1 octombrie 2009, în cadrul ASE București.

În 2007 a obţinut Premiul ‘Virgil Madgearu’ pentru economie al Academiei Române.

Al patrulea posibil înlocuitor al lui Darius Vâlcov este IOANA PETRESCU, fost ministru al Finanțelor Publice.

Ioana Petrescu, a absolvit  Universitatea Harvard. Are un doctorat şi un masterat în economie iar la Wellesley College şi-a luat licenţa în economie şi matematică.

Înainte de a fi asistent la Universitatea din Maryland, a lucrat ca membru al National Review Institute la American Enterprise Institute din Washington, DC.

A predat ca profesor asociat la Facultatea de Politici Publice la Universitatea Maryland.

Ioana Petrescu este specializată în finanţe publice, economia ţărilor în curs de dezvoltare şi emergente şi pe economia de securitate naţională.

Darius Vâlcov a demisionat, duminică, din funcţia de ministru de Finanţe. Premierul Victor Ponta a făcut anunţul într-o intervenţie televizată, la puţin timp după ce preşedintele Klaus Iohannis a cerut revocarea din funcţie a lui Vâlcov. Darius Vâlcov este urmărit penal pentru luare de mită.

Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, este urmărit penal pentru trafic de influență, infracțiune săvârșită în perioada în care era primar în Slatina. Procurorii DNA susțin că Vâlcov a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro de la administratorul unei firme care i-a propus, în prealabil, să-i ofere sprijin în câștigarea unei licitații publice, urmând ca el să-i ofere, la schimb, 20% din valoarea sumelor încasate prin contract. Detalii, AICI.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button