Cine sunt politicienii prezenţi frecvent la TV, dar cu activitate zero în Parlament

de:
03 ian. 2016
0 Afișari
Cine sunt politicienii prezenţi frecvent la TV, dar cu activitate zero în Parlament

Interpelările – la adresa miniştrilor şi a premierului – şi întrebările sunt instrumentele juridice uzuale într-un regim parlamentar de control al Parlamentului asupra Executivului. Având în vedere răspunderea politică a Guvernului faţă de Legislativ, întrebările şi interpelările sunt demersuri la îndemâna fiecărui parlamentar, fiind acţiuni individuale, spre deosebire de cazul iniţiativelor legislative, când mai mulţi aleşi îşi pun semnătura pe acelaşi proiect, de multe ori fără a avea nicio contribuţie la elaborarea acestuia.

Cu toate acestea, mulţi dintre parlamentari aleg să nu depună nicio întrebare sau interpelare. Potrivit datelor disponibile pe site-ul Senatului, acesta este cazul cu aproape o treime dintre ei, peste 30 reuşind „performanţa” de a nu depune nici măcar declaraţii politice în 2015.

Fostul preşedinte PNL Crin Antonescu este ”campionul absolut” în anul care a trecut – el are la activ zero declaraţii politice, interpelări, întrebări, nicio luare de cuvânt şi niciun proiect de lege iniţiat sau semnat. La rândul său, copreşedintele PNL Vasile Blaga figurează, pe site-ul Senatului, cu doar 4 luări de cuvânt anul trecut. Nici el nu a apelat din decembrie 2012 până în prezent la instrumentul interpelărilor şi întrebărilor. El şi-a pus semnătura pe 9 proiecte de lege anul trecut, alături de alţi colegi.

Nici Mircea Geoană nu a considerat necesar să depună declaraţii politice, întrebări sau interpelări în acest mandat.

Unii senatori au depus doar declaraţii politice în anul care s-a încheiat – este cazul senatorilor liberali Petru Filip, Puiu Haşotti, Iulian Dumitrescu, Viorel Riceard Badea, Dorin Păran, Eugen Ţapu, toţi de la PNL. Lor li se alătură Marius Coste, Petru Frătean, Victor Mocanu, Ştefan Radu Oprea, Florian Popa, Georgică Severin, Constantin Tămagă, de la PSD şi Octavian Bumbu, Ioan Iovescu, Ion Toma de la UNPR, împreună cu Mircea Banias, Mihai Niţă de la PC.

Mai multe detalii, pe Mediafax. 

Cookies