Cine este Tatiana Niculescu Bran, noul purtător de cuvânt al lui KLAUS IOHANNIS

de:
08 dec. 2014
184 afișări
Cine este Tatiana Niculescu Bran, noul purtător de cuvânt al lui KLAUS IOHANNIS

„O știre despre mine (sper să fie o veste bună)

Președintele ales al României, dl. Klaus Iohannis, mi-a propus să-i fiu purtător de cuvânt și consilier de comunicare. Sunt onorată că s-a gândit la mine. Las deoparte cartea pe care mă apucasem s-o scriu, și devin, așadar, din purtătoare de cuvinte, purtătoare de cuvânt”, a anunţat Tatiana Niculescu Bran, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit Wikipedia, Tatiana Niculescu Bran este o jurnalistă și scriitoare română, fost reporter al postului britanic BBC, atât în Londra cât și în România, autoare de cărți neficționale, romancieră și dramaturg.

Tatiana Niculescu Bran a studiat Literatură la Universitatea București, terminând ulterior Institutul european de jurnalism din Bruxelles (în original, European Institute of Journalism in Brussels).

Între 1994 și 2004, a lucrat ca editor la secția română a BBC World Service din Londra. Între 2004 și 2008 a condus biroul BBC World Service din București.

În 2006 a publicat prima sa carte de non-ficțiune, „Spovedanie la Tanacu”, urmată imediat, în 2007, de „Cartea judecătorilor”. Ulterior, în 2011 a apărut romanul „Nopțiile patriarhului”, în 2012 a apărut romanul „În țara lui Dumnezeu”, urmat de romanul „Povestea domniței Marina si a basarabeanului necunoscut”, publicat în 2013.

După ce guvernul britanic a închis secţia română a BBC, Tatiana Niculescu Bran a ales să nu îşi continue cariera de jurnalist şi a optat pentru literatură, potrivit incentru.ro. Cărţile ei sunt citite, puse în scenă şi adaptate pentru film. Andrei Şerban şi Cristian Mungiu sunt printre cei care au folosit romanele Tatianei drept sursă de inspiraţie.

Tatiana Niculescu Bran a anunţat, luni, că va fi consilieră de comunicare şi purtătoare de cuvânt a preşedintelui Klaus Iohannis.

„A fost pentru prima dată în viața mea când m-am implicat într-o campanie electorală și m-am implicat în mod cu totul independent pentru că am crezut și cred că alegerea lui Iohannis în funcția de Președinte e o șansă istorică pentru noi toți. Implicarea mea a constat în scrierea de articole de opinie pe fb și în presă. După 16 noiembrie, am crezut că mă pot întoarce liniștită la proiectele mele literare. Începusem deja o nouă carte pentru care mă documentasem timp de vreo doi ani. Președintele ales mi-a propus însă să-i devin purtător de cuvânt și așa se face că am hotărât să mai amân puțin cartea cu pricina”, a declarat Tatiana Niculescu Bran într-un interviu pentru incentru.ro.

Scriitoarea a mai precizat că ideea numirii în funcţia de purtător de cuvânt i-a aparţinut preşedintelui și nu a trebuit să o convingă în niciun fel. „Este un om în care am avut încredere de la început, pe care îl admir și, când mi-a dat termen de gândire o săptămână, îndoielile mele erau legate de mine, nu de el. L-am cunoscut pe Președinte acum o săptămână, când m-a chemat la sediul PNL, să-mi propună să-i devin purtător de cuvânt. Pentru mine, instituția purtătorului de cuvânt e mai puțin o funcție, cât o meserie și sper s-o fac bine. Nu mă duc la Cotroceni atât pentru Președinte care nu are neapărat nevoie de mine ca să fie un președinte bun, dar mă duc pentru colegii mei din presă. Pe ei, a căror viață o cunosc foarte bine, aș vrea să-i ajut să aibă știri la timp, adevărate, și să se simtă respectați și prețuiți. Mi-ar plăcea să contribui cumva la restaurarea demnității presei și a jurnaliștilor”, a mai spus scriitoarea.

Continuarea interviului pe incentru.ro.

Cine este Tatiana Niculescu Bran

Cookies