Firmele de bloc, vinovate pentru creşterea taxelor şi impozitelor în Bucureşti-spune primarul Onțanu

de:
30 ian. 2013
0 Afișari
Firmele de bloc, vinovate pentru creşterea taxelor şi impozitelor în Bucureşti-spune primarul Onțanu

Potrivit prevederilor legale în vigoare, lucrările de reabilitare termică se execută gratuit numai pentru apartamentele care au ca destinaţie spaţiu de locuit, iar asociaţiile de proprietari sunt obligate, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului numărul 18 /2009 să încaseze de la persoanele juridice ce au spaţii comerciale la parterul blocurilor cota parte indiviză ce le revine acestora pentru reabilitarea termică. Ulterior, asociaţiile trebuie să plătească aceste cote către Primăria Sectorului 2, iar primăria să plătească aceste sume către constructori.

„În prezent, 185 de asociaţii de proprietari din Sectorul 2 au spaţii comerciale la parterul blocurilor, deţinute de către societăţi comerciale care nu au achitat către asociaţiile de proprietari cotele indivize ce le revin, iar asociaţiile de proprietari nu au achitat mai departe către Primăria Sectorului 2 sumele pe care trebuiau să le recupereze de la acestea şi să achite constructorilor lucrările”, informează administraţia locală într-un comunicat remis B365.RO

Conform sursei citate, Primăria Sectorului 2 are de recuperat suma totală de 1.479.785 lei de la 185 de asociaţii de proprietari ale căror blocuri au fost reabilitate gratuit de către administraţia publică locală, dar societăţile comerciale care deţin spaţii în imobilele respective nu şi-au achitat către asociaţiile de proprietari până la această dată cotele indivize ce le revin, drept pentru care Primăria Sectorului 2 nu a putut să achite conform legii către firmele de construcţii până în prezent aceste sume.

„Sumele neachitate care au depăşit 90 de zile de la scadenţa facturii devin arierate şi se înregistrează ca atare în evidenţa contabilă a Primăriei Sectorului 2”, precizează administraţia locală care a adăugat că din această cauză primarul Onţanu a decis să acţioneze în instanţă firmele vinovate de neplata acestor sume. 

„Primăria Sectorului 2 nu s-a îndatorat pentru realizarea proiectelor sale, ci suma în valoare totală de 1.479.785 lei urmează a fi recuperată prin instanţa de judecată de la persoanele juridice care deţin spaţii comerciale la parterul blocurilor, prin asociaţiile de proprietari care au datorii către administraţia publică locală pentru realizarea lucrărilor de reabilitare termică”, a conchis administraţia Sectorului 2 menţionând că acestea sunt singurele arierate despre care se vorbeşte că ar fi datorii ale Primăriei Sectorului 2.

CGMB a votat, marţi, majorarea taxelor şi impozitelor locale pe case, terenuri şi maşini, în Bucureşti, cu 16%. 

Cookies